(de Ion Anton, Los Angeles)
|
|
Azi sufletu-mi surâde timid și creionează,
Un univers de lume, reverberant mister.
Sunt amintiri trăite, ce-adesea înviază
Și-mi dau târcoale în juru-mi, parc-ar veni din cer.
Din pământul Dâmbrocăi de m-aș zămisli din nou,
Pe-aceleași cărări aș păși spre câmp semănat,
M-aș ruga dimineața și seara, tot la Dumnezeu,
Să mă ferească de rău și să-mi ierte păcat.
De-aș trăi din nou privațiuni ce nu le-am uitat,
În grădina mea aș sădi vise sărutate de stele.
Din suferințele ce încă nu s-au destrămat,
Aș căuta febril urmele amintirilor mele.
Din lanul vieții năpădit de zile rele
Culeg și amintiri ce-adânc mă răscolesc,
Căci frumosul zgârcit, din vremuri grele
Clădesc OMUL de mâine, puternic și-l călesc.
Și-am trecut prin filtrul minții,
Sfinte trăiri cu cei ce-i pomenesc postum:
Frații, bunicii, rudele, colegii și părinții
Și m-am oprit la o răscruce de început de drum. |
|
|
Am văzut de vreme calea ce s-apuc,
Să nu mă rătăcesc, Iisus mi-a dat povața,
Să supraviețuiesc, cu ce să mă ocup,
Din umbrele lumii, se nasc zorii de viață.
De tânăr am ales, trupul a fi vindecat
Omului fără speranță ce crucea și-o poartă.
M-am aplecat spre medicină și-am învățat,
Sa-i ușurez durerea, să-i fac o blândă soartă.
Dar cum trupul nu-i stingher, are și suflet în el,
Pinteni visului am dat, din caier versul s-a născut.
Prin vers să cânt s-ajung un vajnic menestrel.
Cu aceasta viața de satisfacții s-a umplut.
Dar nu m-am oprit, că alte vreri m-au iscodit,
Din patru zări, din cer de pe pământ
Mi se șoptea că visul nu-i cu totul împlinit,
Și mă-ndemna să-mi fac un alt avânt.
Și l-am făcut, c-așa cerutu-mi-au sfinții
Să-ncerc mereu, desăvârșirea să-mi cer,
Escaladând munții și văile minții
Și să navighez mereu între pământ și cer.
Avântul mi-aduce și altceva din eter
O stea norocoasă cu care m-am născut
Și aflu ce-nseamnă a fi inginer
Și o altă lumină, din cer s-a făcut.
Și un imbold din Euterpa m-a pornit,
Să torc metafora, din caierul sufletului meu,
Nici când să nu fiu copleșit,
Să fac pe cineva ferice, declamând mereu.
Și cum elanul ce-am luat mă poartă spre vis,
Având călăuză avalanșe de-amintiri
Am ajuns de contemplu azi cărțile ce-am scris
Și nu mă mai las împins de alte porniri.
Omul, timpul, sunt o taina, sunt un mister,
Ce le descifrăm mereu.
Stând stăpân între pământ și cer.
Strajă stă la Dumnezeu OMUL și cu Crezul său.
|
Mai sus avem 3 din creațiile literare ale autorului, ing. Mircea Iordache |
|
CANOANELE CĂRȚII MONOGRAFICE
Cartea „Săgeata – Zbor prin vremuri – Pagini monografice”, reprezintă frământarea sufletului meu între „a fi și a nu fi” . În perioada documentării m-am simţit onorat să colaborez cu personalități ale comunei Săgeata și cu intelectuali de seamă, trăitori pe meleagurile săgetene.
Motivația care a stat la baza angajării mele pentru realizarea acestei cărți a avut următoarele suporturi:
Tocmai din Suceava, am fost invitat la primăria din comuna Săgeata și la masa Consiliului Local, mă așteptau mulți oameni de seamă ai comunei. Acolo, în capul mesei se afla domnul primar Sorin Tănase, iar față în față cu mine se afla D-l Prof. Univ. Dr. Gheorghe Calcan, domn pe care-l venerez pentru valoarea și bonomia dumnealui, cunoscându-l de la unele întrevederi, pornind de la lansarea cărții monografice a satului Dâmbroca din 2013. Domnul Profesor m-a recomandat plenului adunării, printre altele spunând: „Numai domnul Iordache poate realiza această carte.”
Imediat domnul primar Sorin Tănase și-a îndreptat privirea spre mine, care-m apărea a rugăminte. Totodată domnul primar a precizat: „Fără politică!”
Aceste două intervenții m-au făcut să uit de vârsta ce o aveam (80 de ani) și să accept cu mândrie, că doar eram chemat la o datorie pentru comuna mea natală.
Nu mi s-a propus niciun contract-angajament, nu eram supus unor obligații din partea primăriei și am aprobat că mă voi strădui să finalizez într-un an de zile această lucrare. Am rugat ca pe timpul investigațiilor, de cca o lună de zile, să mi se asigure cazarea și masa, și am primit acceptul domnului primar;
Mi-au fost prezentați colaboratorii care mă vor sprijini cu documentare, pentru fiecare capitol în parte;
Din octombrie 2018, până în iunie 2019, m-am preocupat de documentare prin contactarea atât a celor indicați de primărie cât și a unor binevoitori, doritori ca Săgeata să primească o carte monografică. Pe colaboratori i-am prezentat pe un panou prezentat în paginile de început ale cărții, dintre aceștia menționez în mod deosebit: prof. univ. dr. Florea Oprea, prof. univ. dr. Gheorghe Calcan, prof. Constanța Albu, prof. Nicu Toma. Din păcate unii care erau indicați de primărie nu m-au putut sprijini, din motive personale.
Înainte de a mă deplasa pentru investigații la fața locului am prelucrat toate documentările obținute;
Pe 28 iunie, 2019, m-am deplasat la Săgeata și, am fost cazat în camera oficială a primăriei;
Din păcate domnul primar Sorin Tănase era foarte ocupat și nu am putut avea anumiți responsabili pentru însoțirea mea în teritoriu, (consilierii, cunoscători ai tuturor aspectelor cuprinse în tematica monografică, să mă conducă după planul întocmit de mine privind țintele urmărite;
Pentru deplasările în teritoriu m-a ajutat și primăria, dar în marea majoritate am apelat la unele persoane cunoscute mie (Nicu Crăciun, Nicu Toma, Nelu Stanciu, Aurel Lalu, preotul Ion Gheorghe, preotul Adrian Popa, preotul Andrei Niculescu. Le mulțumesc celora care au fost receptivi la solicitările mele.
În multe zile am umblat singur din casă în casă, fără a putea obține documentarea conform planului de lucru, fie din cauza reticenței unor oameni (necunoscându-mă), fie din necunoașterea vieții consătenilor și din necunoașterea realizărilor la nivel local.
M-am băgat cam prea tare în „priză” în perioada cât am făcut investigațiile în comună, neglijându-mi odihna și, din anumite motive, chiar igiena, încât am „căpătat” o infecție urinară și o bronșită. Pe 22 iunie m-am retras acasă, dar am neglijat îmbolnăvirea. Mi-a fost din ce în ce mai rău și tot am lucrat pentru finalizarea cărții, până când am picat total (pe 15 iulie 2019) și am fost dus, ca urgență, la spital, unde am fost diagnosticat cu septicemie, fibrilație atrială și hemangiom. Nu prea știam ce-i cu mine și timp de patru săptămâni au fost încercate 3 antibiotice puternice, până când (pe 14 august 2019) am fost declarat salvat.
La puțin timp după externare, chiar dacă am avut unele probleme cu sănătatea, din cauza medicației și a stresului, am forțat finalizarea cărții prin prelucrarea documentelor și înregistrărilor din investigații și punerea lor în pagină.
Zbuciumul pentru documentare, zbuciumul în fața unei boli cumplite, cu 3 luni înainte de finalizarea cărții. Pe pat de spital mă rugam lui Dumnezeu să-mi dea zile să pot finaliza cartea și, dacă, la vârsta mea de octogenar, nu mai este nevoie de mine pe pământ, să mă dea somnului de veci.
Timpul mă presează, nu știu ce va aduce ziua de mâine pentru sănătatea mea și, sunt nevoit să mă rezum la cât am realizat până acum, să las ceva mai mult decât s-a reușit până acum.
BIBLIOGRAFIE
1.-Haţegan, Ioan, Ghid Monografic. Bibliografia Monografiilor de Localităţi Bănățene, Editura Banatul, Timişoara, 2006
2.- Andreica, Victor şi Albu, Florentin-Stelian, În căutarea unei noi șanse – Săgeata, Editgraph, Buzău, 2010.
3.- Stoica, Relu, - Monumente şi eroi buzoieni, Editura editgraph, Buzău, 2005, și 2009
4.- Iorgulescu, Basil, Dicţionar Geografic, Statistic, Economic și Istoric Al Judeţului Buzău, Ediţia a II-a Anastasica, Editura Alpha MDN, Buzău, 2005
5. Buzatu, Gheorghe, Enciclopedia României Volumul I, II, III și IV, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2010,
6. Colecţia Milenium III, Ediţia I, Buzău; Ghid Monografic, Editura Anastasia-INA, Buzău, 2002.
7.- Ghinea, Dan, Enciclopedia Geografică a României, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugată, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002
8.- Ghenciu, Nicolae, Registru Statistic Cu Enoriaşii Din Parohia Dâmbroca, Judeţul Buzău, Dâmbroca, 1947 și 1950,
9.- Arhivele Naționale, Fond Constantin Tomescu (1919-1974), „Jurnal din viața mea”.
10.- F. Specht, Militairische Karte der Kleinen oder Österreichischen und Grossen Wallachei ...[Harta militară a Valahiei Mici sau Austriece și a Valahiei Mari], Vienna, 1790-1791, Foaia 96, București, Biblioteca Academiei Române.
11.- Lupașcu I. Alexandrescu, Biserica din Bentu, în: Glasul Bisericii, XXVII (1-2), pp. 148-160.
12.- Arhivele Statului, București, Fond Episcopia Buzăului,
13.- Dimitrie, Frunɖescu, Dictionaru topograficu și statisticu alu Romaniei, Bucuresci, Tipografia Statului, 1872, LXX+536 p, s.v. Săgeata.
14.- Dimitrie, Frunɖescu, Dictionaru topograficu și statisticu alu Romaniei, Bucuresci, Tipografia Statului, 1872, LXX+536 p, s.v. Dâmbroca.
15.- Lucrările Seminarului de Geografie Economică 1941-1946, București, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale,
16.-Documenta Romaniae Historica, colecția B Țara Românească, vol. XI (1593-1600) – Domnia lui Mihai Viteazul, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1975,
17.- Valeriu, NICOLESCU, Pagini de istorie culturală (Buzău-Rm. Sărat) , Editura Alpha, Buzău,.
18.- Anuarul „Socec” al României-Mari, vol. II 1924-1925, Editura „Socec&Co” S.A.,București, 1925, p.124.
19.- Legea nr. 2 din 16 februarie 1968, privind organizarea administrativă a Republicii Socialiste România, emisă de Marea Adunare Națională și publicată în Buletinul Oficial nr. 163-165 din 20 decembrie 1968, George Ioan LAHOVARI, Marele Dicționar Geografic al României, vol.3 C-H, Stab. grafic J. V. Socecu, București, 1900, p. 493.
21.- Mircea IORDACHE, Pr. Constantin ALECSE, Dâmbroca – curcubeu peste timp. Repere monografice, Editura Mior Publishing House, Suceava, 2013, p.35.
22.- Decret nr. 131/1952, privind răspunderea pentru nepredarea în termen de către gospodăriile agricole individuale și cetățeni a produselor agricole supuse colectării, precum și procedura de urmărire silită a executării acestor obligațiuni, B. Of. Nr. 30 din 18 iunie 1952 (Republicat în B. Of. Nr. 44 din 26 august 1952; modificări: Decret nr. 61/1954, B. Of. Nr. 13 din 8 martie 1954).
23.- Florea, Oprea, Premisele naturale ale religiilor timpurii, p. 380.
24.- I. Pojoga -Piscicultură, Ed. Agrosilva, 1959
25.- Pr. Marin Dumitrescu, Istoricul a 40 de biserici…,pp.23-24.
26.- „Lista definitivă de preoți și diaconi din întreaga țară care constituie Colegiul Electoral pentru alegerea reprezentanților Clerului mirean în Consistoriul Superior Bisericesc pe anul 1915” în revista B.O.R. , XXXIX (1915), 1 apr.1915, p.17.
27.- George Ioan Lahovari, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol.3, Stab. grafic J. V. Socecu, București, 1900, p. 493.
28.- Pr. Mircea PĂCURARIU, Dicţionarul Teologilor Romțni, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, accesat online - www.teologiromani.com/C/ChesarieDeBuzau.html
29.- Ilie Mândricel: „Izvoare din adâncuri″- Editura Casa Corpului Didactic, Buzău, 2000
30,.- Relu Stoica: „Istoria învățământului buzoian″ - Editura Casa Corpului Didactic, Buzău, 2004
31.- Eugen, Stănescu et al., Jertfele prahovenilor. Monumentele recunoștinței, Ediția a II-a revăzută și adăugită (Ploiești, Karta Graphic, 2013).
32.- Gheorghe, Calcan, „Mărturii ale eroismului prahovean din timpul primului război mondial reflectate în presa din oraşul Ploieşti”, Anuar, Fundaţia pentru Istoria Prahovei, Societatea de Ştiinţe Istorice, Filiala Prahova, Arhivele Statului, Filiala Prahova, Editura “Silex”, nr. VII, Ploieşti (1995)
33.- Dumitru Bălănescu, In amintirea eroilor din comuna Săgeata (Buzău: 1934)
CUPRINS
1
|
PAGINI DE TITLU |
|
2 |
PREFAȚĂ |
5 |
3 |
INTRODUCERE |
11 |
CAPIT. I– CADRUL ISTORIC |
I.1. |
ISTORICUL SATELOR COMUNEI SĂGEATA |
|
A |
ISTORICUL SATULUI SĂGEATA |
19 |
B |
ISTORICUL SATULUI DÂMBROCA |
31 |
C |
ISTORICUL SATULUI BORDUȘANI |
35 |
D |
ISTORICUL SATULUI BEILIC |
35 |
E |
ISTORICUL SATULUI GĂVĂNEȘTI |
36 |
F |
ISTORICUL SATULUI MOVILIȚA |
43 |
G |
ISTORICUL SATULUI BANIȚA |
44 |
I.2. |
ISTORICUL COMUNEI SĂGEATA |
|
A |
FOSTA COMUNĂ GĂVĂNEȘTI |
45 |
B |
COMUNA SĂGEATA |
47 |
I.3. |
PARTICIPAREA LA EVENIM. MONDIALE |
|
A |
RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ |
55 |
B |
PRIMUL RĂZBOI MONDIAL |
55 |
C |
AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL |
63 |
I.4.- |
PARTICIPAREA LA EVENIM. INTERNE |
70 |
A |
INSTALAREA COMUNISMULUI |
71 |
B |
COLECTIVIZAREA |
81 |
C |
REVOLTA ȚĂRANILOR |
97 |
D |
PERIOADA CEAUŞESCU |
113 |
E |
„LIBERTATEA‟ DE DUPĂ REVOLUȚIA DE LA 1989 |
115 |
CAPIT. II– CADRUL GEOGRAFIC ȘI DEMOGRAFIC |
A |
POZIȚIA GEOGRAFICĂ |
117 |
B |
DESCRIEREA GEOGRAFICĂ A ZONEI |
120 |
C |
POPULAȚIA |
132 |
CAPIT. III – HABITATUL COMUNEI SĂGEATA |
A |
AȘEZAREA SATELOR COMUNEI SĂPGEATA |
137 |
B |
GOSPODĂRIILE SĂTENILOR |
150 |
C |
CASELE |
153 |
D |
CURTEA ȘI GRĂDINA |
170 |
E |
ALIMENTAȚIA |
174 |
F |
FACILITĂŢI |
183 |
CAPIT. IV. – DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ |
IV.1. |
VIAŢA SOCIALĂ |
189 |
IV.2. |
DEZVOLTAREA ECONOMICĂ |
199 |
A |
ISTORIC |
199 |
B |
AGRICULTURA |
203 |
C |
LEGUMICULTURA |
248 |
D |
VITICULTURA |
249 |
E |
PISCICULTURA |
250 |
F |
APICULTURA |
255 |
G |
SILVICULTURA |
261 |
H |
CREȘTEREA ANIMALELOR ȘI PĂSĂRILOR |
263 |
I |
ACTIVITĂȚI OCUPAȚIONALE |
273 |
J |
ACTIVITATEA COMERCIALĂ |
280 |
CAPIT. V - INSTITUȚIILE COMUNEI SĂGEATA |
V.1 |
PRIMĂRIA ȘI INSTITUȚIILEADIACENTE |
287 |
A |
PRIMĂRIA |
288 |
B |
ASISTENȚA MEDICALĂ UMANĂ |
310 |
C |
ASISTENȚA STOMATOLOGICĂ |
324 |
D |
ASISTENȚA SANITARĂ VETERINARĂ |
325 |
E |
BIBLIOTECA |
330 |
F |
CĂMINUL CULTURAL |
333 |
G |
PAZA ŞI ORDINEA |
334 |
H |
SERV. VOLUNTAR - SITUAȚII DE URGENȚĂ |
335 |
I |
SERVICII DE UTILITATE PUBLICĂ |
337 |
J |
SPAȚIUL PUBLIC |
338 |
V.2. |
INSTITUȚIILE - BISERICA |
|
A |
INTRODUCERE |
339 |
B |
BISERICA SATULUI SĂGEATA |
344 |
C |
BISERICA SATULUI GĂVĂNEȘTI |
362 |
D |
BISERICA SATULUI DÂMBROCA |
378 |
E |
BISERICA SATULUI BORDUȘANI |
393 |
F |
BISERICA SATULUI BEILIC |
397 |
G |
BISERICA SATULUI BANIȚA |
405 |
H |
CIMITIRILE COMUNEI SĂGEATA |
415 |
I |
MAGIA, VRĂJITORIA |
424 |
V.3. |
INSTITUȚIILE - ŞCOALA |
|
A |
ISTORICUL ȘCOLILOR DIN COMUNA SĂGEATA |
427 |
B |
ȘCOALA CU CLS. I-VIII SĂGEATA |
438 |
C |
ȘCOALA CU CLASELE I-VIII – DÂMBROCA |
465 |
D |
ȘCOALA DIN BORDUȘANI |
482 |
E |
ȘCOALA DIN BEILIC |
484 |
F |
ȘCOALA DIN GĂVĂNEȘTI |
486 |
G |
ȘCOALA DIN BANIȚA |
498 |
CAPIT. VI – CULTURA |
501 |
A |
CULTURA POPULARĂ |
503 |
B |
CULTURA LITERARĂ |
505 |
C |
ARTE PLASTICE - GRAFICĂ |
537 |
CAPIT. VII MONUMENTE |
A |
COMPLEXUL MEMORIAL DIN SATUL SĂGEATA |
539 |
B |
MONUMENTE DIN CELELALTE SATE ALE COMUNEI |
561 |
CAPIT. VIII – ACTIV. CULTURAL-ART. ŞI SPORTIVĂ |
A |
ACTIVITATEA CULTURAL-ARTISTICĂ |
573 |
B |
ACTIVITATEA SPORTIVĂ |
581 |
C |
JOCURI DE COPII |
599 |
CAPIT. IX - TRADIŢII ŞI OBICEIURI |
A |
ISTORIC |
603 |
B |
PORTUL |
607 |
C |
GRAIUL |
612 |
D |
FOLCLORUL LITERAR. |
618 |
E |
FOLCLOR MUZICAL ŞI COREGRAFIC |
619 |
F |
CICLUL VIEŢII |
625 |
G |
DATINI ŞI OBICEIURI |
643 |
CAPIT. X – OAMENII DE EXCEPȚIE AI COMUNEI |
A |
PREZENTARE OAMENILOR DE EXCEPȚIE. |
657 |
B |
OAMENII DE SUCCES ÎN ALTE LOCALITĂȚI |
663 |
C |
PERSONALITĂȚI DE EXCEPȚIE |
665 |
D |
PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE COMUNEI |
669 |
E |
OAMENI DE SEAMĂ |
713 |
F |
BĂTRÂNII COMUNEI SĂGEATA |
719 |
G |
PECEȚI DE OMENIE |
728 |
CAPIT. XI – ASP. GENERAL AL CMUNEI |
737 |
A |
ASPECTUL SATULUI SĂGEATA |
737 |
B |
IMAGINI DIN SATUL DÂMBROCA |
740 |
C |
IMAGINI DIN SATUL BORDUȘANI |
743 |
D |
IMAGINI DIN SATUL BEILIC |
746 |
E |
IMAGINI DIN SATUL GĂVĂNEȘTI |
749 |
F |
IMAGINI DIN SATUL BANIȚA |
753 |
CAPIT. XII – ÎNCHEIERE |
757 |
Zbor Prin Vremuri - 2020 (.pdf)
Sa aveti o lectura frumoasa!
|
|