|
---|
CAPIOLUL V.2
|
Institutiile ComuneiBisericile |
Bisericile ComuneiIntroducere |
Biserica Satului Săgeata |
Biserica Satului Găvănești |
Biserica Satului Dâmbroca |
---|---|---|---|---|
Biserica SatuluiBordușani |
B.- BISERICA SATULUI SĂGEATA
Biserica Buna-Vestire (1874)
1.- ISTORIC
„Biserica „Buna Vestire” din satul Săgeata este al doilea cel mai vechi lăcaș de cult al comunei, ce mai dăinuie și astăzi. Nu se știe deocamdată de când a început viața liturgică în comunitatea ce s-a format aici de la începutul secolului al XIX-lea. Se crede că prima biserică care s-a construit aici înaintea celei actuale a fost o biserică modestă de lemn în Săgeata de Sus, pe locul care ulterior va rămâne până astăzi cimitirul vechi al satului. Acest lucru derivă din faptul că în vechime cimitirele erau întotdeauna organizate în curtea bisericii, așa cum mai vedem și astăzi la Găvănești și Beilic. În schimb, la Dâmbroca, la Săgeata (acum), Banița și Bordușani, în curtea bisericii nu sunt îngropați decât preoți și apar cruci-monument pentru eroi.
Dat fiind faptul că Săgeata a fost mult timp împărțită în două sate, dintre care Săgeata de Sus era mai bine dezvoltată și reședința comunei, s-a hotărât construirea unei biserici mari, care să deservească atât cele două sate, cât și cătunul Coiteasca – astăzi Bordușani. Amplasamentul ei s-a decis ca să fie atunci la mijloc, exact pe hotarul dintre Săgeata de Sus și Săgeata de Jos. Putem spune așadar, că din punct de vedere bisericesc, satul Săgeata s-a reunificat deja cu aproape un secol înainte de unirea administrativă.
Datele nu sunt clare încă în privința vechii biserici din Săgeata de Sus și nu cunoaștem data la care aceasta a dispărut. În descrierea pe care o face satului Săgeata de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Basil Iorgulescu amintește doar despre biserica veche din Săgeata de Sus. El scrie că în întreaga comună Săgeata, excluzând deci Găvănești sau Dâmbroca, „biserici sunt 2 în cătunele Beilic și Săgeata de sus, cu 2 preoți, 2 cântăreți și 1 paracliser. Catedrala e cea cu hramul 26 octombrie (Sf. Mc. Dimitrie).” Ultima afirmație este de-a dreptul bulversantă, în primul rând din cauza înțelegerii eronate a termenului de catedrală, ce probabil ar fi desemnat biserica mai mare sau mai veche. Judecând după ordinea în care au fost enumerate, probabil „catedrala” era biserica din Beilic, dar nu știm despre care biserică din Săgeata de Sus este vorba. Basil Iorgulescu a editat Dicționarul geografic al județului în anul 1892, an în care biserica actuală din Săgeata ar fi avut ceva ani de la construire. Această dilemă va fi lămurită numai după ce ne vom opri și asupra istoriei bisericii satului Beilic.
Anul ctitoririi bisericii „Buna Vestire” a satului Săgeata este 1874, conform pisaniei. Dar, cu siguranță, aceasta nu a arătat de la început precum astăzi. Construcția completă, mărirea spațiului acesteia, a durat foarte mulți ani. La ctitori sunt pomeniți toți locuitorii din Săgeata de Sus, Săgeata de Jos și Coiteasca, deci toate aceste trei sate au contribuit aici și au avut dorința de a ridica un lăcaș de închinare și pomenire.
În acel an, episcop al Buzăului era Inocențiu (1873-1893), succesorul lui Dionisie Romano. Despre Inocențiu se știe că era fiu de preot din București, a studiat la seminarul din București și apoi a fost trimis de Mitropolitul Neofit să studieze la Pesta. În 1850 ajunge director al seminarului din București, până în 1863, când este îndepărtat și ajunge apoi egumen la mănăstirea Dealu. După moartea Sfântului Calinic Cernicanul, acesta va asigura locotenența scaunului eparhial al Râmnicului, dar, având loc în 1873 și moartea episcopului de Buzău, Dionisie Romano, Inocențiu este ales episcop titular aici. O măsură luată de el a fost cea a mutării tipografiei înființată la Episcopie de Chesarie, în București, unind-o cu cea a Sfântului Sinod.
În monografia ce o face Episcopiei Buzăului, preotul Marin Dumitrescu ne prezintă date despre episcopul Inocențiu pe care mărturisește că l-a cunoscut personal și a oficiat la înmor-mântarea acestuia, moartea petrecându-se la 13 noiembrie 1893: „a lăsat în urmă-i o mare avere, pe care o lasă pentru binefaceri”, îl descrie având o statură mijlocie, slăbuț, fața și expresia blândă, barbă rotundă, iar „serviciul înmormântării s-a oficiat în biserica Sf. Spiridon-Nou, a oficiat mitropolitul Ghenadie Petrescu alături de alți mulți episcopi și preoți. Cuvântarea a ținut-o Inocențiu Moisiu, episcop de Roman. A fost îngropat la Belu.”
La sfințirea bisericii din Săgeata, episcopul Inocențiu era titular la Buzău de numai un an de zile. Acesta este pomenit în pisania bisericii, imediat după domnitorul Carol I și doamna Elisabeta, cei care încă nu fuseseră proclamați ca monarhi, România nefiind încă regat. Însă, faptul că s-a hotărât marcarea temporală a bisericii prin raportarea la conducătorul statului de atunci, semnifică bineînțeles, o demnitate a acestora echivalentă cu a unor monarhi.
Pisania originală a bisericii a fost redescoperită de-asupra ușii de intrare în pronaos, numai datorită recentelor renovări și a pictării din nou a bisericii. Neglijența făcuse în trecut ca aceasta să fie ascunsă de o construcție de lemn ce asigura pridvorul bisericii. Astăzi este foarte bine pusă în evidență și pe ea citim următoarele: „Acest sfânt lăcaș s-a făcut în zilele Măriei Sale, Domnul Carol I, Doamnei Elisaveta și a Prea Sfinției Sale, Episcopul Inochentie, la anul 1874, cu cheltuiala locuitorilor comunei Săgeata de Sus și a celei de Jos, cătunului Coiteasca și a altor binefăcători, în zilele serviciului divin al preoților Grigore și Ioan, săpată cu cheltuiala domnului Constantin Sburlan și Ion Albu.” Toate aceste înscrisuri sunt în grafie latină, introdusă atunci destul de recent, în text putem observa anumite particularități legate de scrierea de la acea dată, încă necristalizată.
Hramul bisericii este praznicul Bunei-Vestiri (25 martie), așadar, lăcașul a fost închinam Maicii Domnului, față de care creștinii de aici au manifestat o mare evlavie. De asemenea, conform icoanelor de la catapeteasmă, ierarhul pictat în partea dreaptă este Sf. Nicolae. Există dintotdeauna aici tradiția organizării de ziua hramului a unor slujbe mari, cu preoți din parohiile apropiate și cu masă de hram în zi de dezlegare la pește, deoarece hramul este întotdeauna în timpul Postului Mare.
Biserica este construită în plan triconc, are dimensiuni mari, însă absidele laterale foarte mult pronunțate ca în cazul bisericii de la Găvănești. Are două turle înalte, dar ceva mai subțiri peste pronaos, acestea fiind și distanțate una față de cealaltă, iar turla mare de pe naos este ca formă identică celorlalte, dar la dimensiuni este mai mare. Turlele sunt octogonale, învelite în tablă și au unele ornamente florale. În rest, acoperișul este puțin ridicat și zidurile exterioare au arcuri semirotunde la ferestre și icoana Bunei Vestiri la peretele exterior de vest.
Pridvorul a fost renovat, deoarece fusese din lemn, acum este o construcție cu zid și tâmplărie modernă, a fost mărit și se încadrează mult mai în ansamblu. În el a fost repusă în valoare pisania originală și a fost pictat. Acolo s-a organizat și pangarul bisericii, care înainte se afla în pronaos. În pronaos, biserica are un cafas de lemn cu scară de acces și pe stâlpii de susținere a acestuia înspre interior se află icoanele mari de închinare. Catapeteasma a fost înnoită, este din lemn sculptat, însă nu este foarte bogată în icoane. A păstrat icoanele împărătești, ale hramului și sfinților importanți de la cea veche, iar pe cele ale praznicelor, prorocilor și apostolilor le-a schimbat.
Pictura a fost recent schimbată, cea veche a fost rasă, din motivul degradării foarte mari prin afumare, astfel încât de-abia se mai sesiza. Dacă fondul picturii vechi părea a fi un verde-închis, de data aceasta, pictura noua executată prin metoda fresco are un fond albastru. Registrul pictural al pereților este mai restrâns, dar respectă canoanele în domeniu.
Clopotnița respectă întru totul arhitectura specifică zonei. Până să fie restaurată și înfrumusețată, era foarte asemănătoare celei de la biserica din Găvănești, cu partea superioară din scândură. Ea deservește și ca poartă de intrare în curtea bisericii și are în interior scara de acces către clopote. Are o cameră anexă și etaj, iar în urma restaurării din ultimii ani, clopotnița a fost unită cu o capelă mortuară ce are și ea o turlă, complexul continuând în partea de vest și cu un cabinet medical și o sală praznicală cu mese și bucătărie.
Reparațiile și noile construcții legate de biserica parohiei continuă și astăzi. S-a început cu biserica, pictura din nou, Sfânta Masă a fost desigilată, urmând să aibă loc în viitorul apropiat o sfințire mare, ca și cum ar fi vorba de o biserică nouă. Toate aceste demersuri au fost susținute financiar de Primăria Săgeata, dar și direct, prin contribuțiile sătenilor. Cu siguranță astăzi putem spune că biserica satului Săgeata este una modernă și că este singura din întreaga comună și din împrejurimi care ține pasul cu timpurile.
Date fiind cerințele unui sat atât de mare, biserica „Buna-Vestire” a avut dintru început, 2 preoți slujitori. În pisanie sunt menționați ca primi slujitori preoții Grigore și Ioan. În general aici preoții au slujit pe perioade foarte lungi, adesea până la incapacitatea de a se mai deplasa. În anul 1915 sunt menționați ca preoți la Săgeata Neculai Efrimescu – paroh și preotul secund Miron Popescu . Peste 10 ani, în plină perioadă interbelică, se menține același paroh, însă este amintit ca preot secund Voicu Ionescu . Chiar și în perioada în care a funcționat Comitetul satului pentru ridicarea monumentului eroilor, vicepreședinte al acestuia era tot părintele Neculai Efrimescu. Un lucru interesant este că printre donatorii construirii monumentului se află și preotul Miron Popescu amintit la 1915, fără să știm în ce calitate a făcut această donație: ori ca preot revenit la biserica din sat, ori slujea în altă parte și a dorit doar să contribuie pentru fostul sat unde a slujit. Cert este un lucru, că preotul Neculai Efrimescu a fost parohul din Săgeata, cel puțin între anii 1915-1933. Acestuia îi va urma fiul său, Constantin Efrimescu, din nou pentru o perioadă destul de lungă pe care o plasăm cu siguranță în aria anilor 1950-1970.
Un alt preot slujitor a fost părintele Manole Florea, timp în care Săgeata a mai avut 2 preoți slujitori. Inițial, celălalt era părintele Florin Stanciu, fiul preotului din satul Dâmbroca, Emil Stanciu. Părintele Florin Stanciu a început să slujească la Săgeata din anul 1976 și de la o vreme a rămas singurul preot, până astăzi. Pe lângă Săgeata, părintele Stanciu a mai slujit și la filialele din Banița și Bordușani – ultima fiind o biserică în a cărei construcție s-a implicat personal, aceasta fiind cea mai recent construită biserică din comună, sfințirea ei având loc în anul 2007.
Părintele Emil Stanciu a slujit la Dâmbroca între anii 1964-2000. Fiul acestuia, parohul actual de la Săgeata relatează că tatăl „a venit de la Odăile, prin transfer, căci voia să mă dea în clasa a VIII-a la Buzău și m-a dat la Liceul Pedagogic. A venit la parohia din Dâmbroca ajutat de un mare fiu al satului, Părintele Profesor Ioan G. Coman, cred că cea mai mare personalitate din Săgeata. Părintele Coman era prieten cu Preasfințitul Antim Angelescu, la care a intervenit pentru numire.” Tot părintele Florin Stanciu mărturisește și motivele pentru care la Săgeata a rămas astăzi singurul preot: „în 1976, satul avea doi preoți, pentru că era una dintre cele mai mari parohii din protopopiatul Buzău, dar ca și-n alte localități din zonă, populația este în scădere – bătrânii au plecat și au rămas casele goale, iar cei tineri au migrat către oraș.”
Monumentele din satul Săgeata sunt concentrate în jurul bisericii, unde au fost ridicate: Monumentul „Eroilor din Comuna Săgeata”, în memoria celor căzuți pentru reîntregirea patriei, monumentul eroilor de la evenimentele din decembrie 1989 și o troiță de lemn ridicată recent în fața clopotniței și a capelei. Satul are două cimitire, ca o reminiscență pentru vechea împărțire a sa: unul este pentru Săgeata de Sus și celălalt pentru Săgeata de Jos. De asemenea, în curtea bisericii s-au mai ridicat cruci pentru eroi și putem observa extrem de multe alte cruci de piatră ridicate de oameni în fața curților, la fântâni, răscruci de drumuri. Cele mai multe se găsesc în Săgeata, Dâmbroca și Bordușani. Din păcate, obiceiul acesta vechi de ridicare de monumente a încetat și multe din crucile vechi de piatră s-au degradat din cauza neglijenței.
Viața liturgică la Săgeata este foarte intensă – au loc numeroase slujbe de parastase și pomeniri. Respectul și datoria de a le face strămoșilor și celor plecați rânduielile necesare sunt foarte bine înrădăcinate în conștiința credincioșilor de aici. Nu rar vezi cum oamenii lăcrimează la fiecare Sfântă Liturghie când preotul se roagă pentru cei adormiți. Unii mărturisesc deschis că atunci când vin la biserică își amintesc instantaneu de cei care mai demult sau de curând au fost depuși aici pentru slujba parastasului. Chiar și părintele paroh ne spune că sunt doar două-trei cazuri pe an în care au loc cununii sau botezuri aici. Cu toate acestea, atașamentul sătenilor față de biserică este primordial și tradițiile se respectă cu sfințenie.” (Prof. Dr. Gheorghe Calcan)
a.- DESPRE BISERICA DIN SATUL SĂGEATA
„În privința amplasamentului bisericii se știe că în Săgeata de Sus, în perimetrul „cimitirului vechi” funcționa biserica de lemn cu hramul Sf. Dumitru. Aceasta s-a deteriorat și a impus construirea unei biserici noi mai solide. Faptul s-a finalizat în anul 1874. În mod concret presupun că proprietarii de la șosea ai terenurilor din dreapta și din stânga vechiului drum au cedat câte o porțiune de teren în care să se amenajeze atât curtea și construcția bisericii cât și calea ocolitoare a uliței bisericii spre șosea. Pentru o asemenea ipoteză aduc următoarele argumente:
- proprietarul de pe colțul din vest a fost un strămoș al meu ai cărui fii moștenitori pe vechiul amplasament au fost la începutul secolului XX Iancu Grama (tatăl lui Petrică Grama Florea) pe jumătatea din stânga și Gheorghe Grama (tatăl lui Mitică Grama Florea și Iancu Grama Florea) pe jumătatea din dreapta. Ultimul avea casa și terenul cu deschidere la șosea dar proprietatea sa continua cu un mic petic aflat prin spatele casei care a aparținut preotului Florea Manole și cu gard de vecinătate cu ulița bisericii. Configurarea unei asemenea proprietăți nu putea să apară decât printr-o decupare de teren.
- terenul din partea stângă față de biserică a fost cumpărat la vremea respectivă de un jandarm al comunei numit Lăzărescu; acesta și-a construit acolo casa pe care o știu din vremea când eu eram copil iar în acea casă mai trăia doamna Lăzărescu despre care lumea spunea că dânsa a fost învățătoare. Moștenitorii familiei Lăzărescu au vândut proprietatea preotului Florea Manole care stătea mai înainte cu chirie la un sătean pe ulița domnului Marius Toma. Concluzia este că acest teren aflat în stânga bisericii nu a fost folosit niciodată de proprietari dintre vechii locuitori ai satului;
- terenul din dreapta bisericii, aflat între curtea bisericii și proprietatea de pe colțul uliței ce duce la cimitir (deținută până de curând de Costel Oprea) a fost cumpărat de boierul Vasile Gheorghiu – numit de săteni Vasilache - care și-a construit aici casa. Moșul meu, Constantin Radu Ene (1868-1960), vecin și proprietar al terenului și al casei de pe colțul format de șosea cu ulița cimitirului mi-a povestit că la vremea respectivă Vasilache nu putea cumpăra proprietate în Săgeata în condiții legale deoarece era străin. Cred că am reținut că era grec. În această situație Vasilache – om întreprinzător - a făcut o înțelegere tainică cu moșul Constantin Radu Ene în sensul ca primul să plătească cumpărătura iar ultimul să accepte ca în acte să figureze în secret ca proprietar. În urma acestei înțelegeri boierul și-a construit casa pe terenul din dreapta bisericii. Știu această casă care era încă nefolosită prin anii 1947-1948 când funcționa acolo o grădiniță de copii la care am mers și eu și unde era educatoare „domnișoara Madi”, nepoata directă a lui Vasilache și fiica „domnului Mitu Gheorghiu”, fiul lui Vasilache. Boierul a murit prematur iar gospodăria și averea din câmp a fost gestionate în mod energic de soția sa „Coana Sanda”. După moartea Coanei Sanda s-a pus problema partajului la succesiune. Atunci a venit moș Constantin Radu Ene cu marea taină și le-a povestit urmașilor despre modul cum s-a întâmplat cu terenul și casa în care au crescut ajutându-i să reintre în drepturi. „Nu aveam cum să fac, era păcat mare să nu le spun” zicea moșul trăitor în „frumoasa morală creștină. Așadar, nici terenul din dreapta bisericii nu a fost folosit la început de vechii săteni. Urmașii lui Vasilache au vândut terenul și casa prin anul 1950 lui Ionel Mușat și soției sale Florica (părinții prietenilor mei din copilărie și tinerețe numiți Vasile zis Vasilică, Gigi, devenit inginer, și Marcel care a avut o viață mai necăjită). Cumpărătorul Ionel Mușat a fost subofițer la o unitate militară din Caransebeș iar la venirea regimului comunist a fost dat afară și s-a întors în sat unde a trebuit să-și construiască o casă proprie și să ducă o viață de sătean obișnuit.″ (Prof. Dr. Florea Oprea)
Preoţii Parohiei „Buna Vestire” Săgeata de la începuturi – până în prezent:
-
Pr. Grigore - conf. Pisanie (1874)
-
Pr. Ioan - conf. Pisanie (1874)
-
Pr. Efrimescu Nicolae
-
Pr. Popescu Miron
-
Pr. Ionescu Voicu
-
Pr. Efrimescu Constantin
-
Pr. Manole Florea (1954-1985)
-
Pr. Stanciu Florin (1976-2018)
-
Pr. Adăscăliței Iulian (2018-prezent)
Cântăreții bisericești ai Parohiei „ Buna Vestire” Săgeata de la începuturi, până în prezent:
- Buleandră M. Ion (n.03.09.1913 - d.10.05.1998) Absolvent al Scoalei de cântăreți bisericeşti „Neagu Ionescu”. A profesat intre anii:1931-1975.
- Staicu Mirea - n.1908 – d.1992.
|
|
Buleandră M. Ion |
Staicu Mirea |
Epitropii de seamă ai Parohiei ,,Buna Vestire” Săgeata de la începuturi până în prezent : Mandache Albu; Burlacu Stelian; Stancu Dumitru; Ispas V. Nicolae
b.- PERSONALITĂȚILE BISERICII „BUNA VESTIRE” -
P.C. Pr. Nicolae EFRIMESCU
Născut: 12. Septembrie. 1856,
|
---|
Drept recunoștință pentru activitatea desfășurată ca învățător al satului și pentru demersurile făcute către autoritățile locale și centrale pentru construcția primului local de școală la Săgeata, în anul………………………., Școala cu Clasele I-VIII Săgeata primește titulatura de Școală cu Clasele I-VIII- „Nicolae Efrimescu”, loc. Săgeata, județul Buzău.
P.C. Pr. Constantin EFRIMESCUNăscut: 06.06.1903,
|
---|
Odată cu înființarea organizației PCR, condusă de Ion Stanciu, fiu al satului, a avut mult de suferit, atât el cât și familia sa, mergându-se până la eliminarea din activitatea de preot, arestarea sa de către comuniști, în Buzău, cu confiscarea căruței și cailor.
În ziua de 25 mai 1945, în săptămâna patimilor, îi moare, în mod suspect, fiul Ionel (în vârstă de 14 ani), existând bănuieli că a fost omorât; După multe încercări grele și fiind bolnav, se stinge din viață
La 25 martie 1991, la vârsta de 88 de ani.” (Din amintiril fiului său Costel Efrimescu)
„Credința adevărată crede incredibilul, vede invizibilul și poate imposibilul.” „Faptele din credinţă intăresc credinţa. Credinţa produce fapte.” [Lev Tolstoi]
P.C. Pr. Florin STANCIUNăscut: 05.09.1951. În localitatea Șieu, jud. Maramureș,
|
---|
ALȚI PREOȚI DE SEAMĂ AI COMUNEI SĂGEATA
Pr. Florea Manole:
„Popa Florea” era de fel din Banița.
A slujit în Săgeata și Bordușani. La Biserica din Săgeata a funcționat ca paroh împreună cu preotul Constantin Efrimescu și mai apoi cu preotul Florin Stanciu. Câtă vreme parohia avea o singură biserică pentru două sate, au fost doi preoți care-și împărțeau satele astfel:
Popa Florea avea în păstorire locuitorii din Săgeata de Sus și pe cei de pe o parte a șoselei din Bordușani,
Popa Costică avea în păstorire locuitorii din Săgeata de Jos și pe cei de pe cealaltă parte a șoselei din Bordușani.
Pr. Florea Toma. A fost tatăl profesorului Marius Toma
c.- PAROHIA SĂGEATA
„Lăcașul de cult face parte din categoria celor cu vechime
apreciabilă, de pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza și a trebuit să facă față la numeroase cataclisme seismice, ceea ce i-au afecta, parțial, rezistența. Atât biserica, cât și clopotnița au fost zguduite la cutremurul din 1907, punându-se problema unor consolidări interioare și exterioare, în urma cărora a fost reabilitată și pictura, folosindu-se pictura în frescă. Lăcașul a primit, așadar, haină nouă, fiind resfințit în 1983.
-
Parohia reunește 300 de familii și 200 de credincioși individuali, deci un total de 800-1.000 de enoriași.
-
Consiliul Parohial îl avea ca epitrop în 2009, pe Dumitru Stancu, iar ca membri pe: Nicolae Șerban, Oprea Lupașcu, Alexandru Mirea, Constantin Anton, Biță Apostol și Dumitru Dincă.
-
„La cutremurul din 1977 – menționează părintele paroh Florin Stanciu, în 2009 – clopotnița a fost afectată în structura de rezistență, fiind necesară demolarea. Adversitatea comunistă față de religie și lăcașurile de cult, n-a permis construcția acesteia, anulându-se autorizația respectivă. Abia în 1990, a fost repus obiectivul pe tapet, construcția fiind finalizată în doar 4 luni. Pictura bisericii n-a fost de calitate, fiind nevoiți să renunțăm la ea anul trecut. În prezent suntem în plin șantier, pictura fiind refăcută cam 70%. Proiectul respectiv a fost adjudecat de pictorul Mircea Stratulat, din Adjud. În cadrul administrație bisericii am acordat aceeași atenție și cimitirelor. Parohia are 2 cimitire, ambele împrejmuite și întreținute corespunzător. Enoriașii au o atitudine plină de înțelegere față de biserică și religie, față de credința în Dumnezeu. În fiecare duminică, dar și la slujbele ocazionate de sărbătorile de mai mică importanță lăcașul bisericii primește cca 100 de enoriași, din toate categoriile de vârstă: elevi, adolescenți, ….bătrâni, iar la Denii biserica devine neîncăpătoare….. Predau la școala de centru, la clasele I-VIII, ore de religie. Fac slujbe de vecernie în ajunul sărbătorilor, iar în conformitate cu recomandările Sfântului Sinod, organizez în fiecare sâmbătă, acțiuni de catehizare, frecventate cu regularitate de 10 copii.
Din păcate populația școlară este în total declin. Biserica adăpostește câteva obiecte de patrimoniu, dintre care amintesc: icoanele praznicale; icoana Maicii Domnului, de la Iconostas; un potir de argint; o linguriță de împărtășanie.
Prin 1986, toți preoții din jur erau în vârstă, punându-se problema pensionării lor, ori chiar a decesului. În aceste condiții, Episcopia m-a obligat să suplinesc în parohiile respective. Așa am slujit un an la Găvănești, 18 ani la Banița și 13 ani la Bordușani. În plus, i-am sprijinit pe tinerii care au fost hirotonisiți la parohiile din comuna Săgeata.
Ca părinte spiritual al comunității, mă preocup și de latura socială a oamenilor. Astfel, de fiecare dată când într-o familie, un sat ori o zonă mai mare, apare câte un cataclism sau dezastru, împreună cu enoriașii organizăm o colectă de bani ori produse, spre a le veni în sprijin celor căzuți în năpastă. În aceste zile (început de august 2009, n.a.) strângem o colectă pentru Mânăstirea Lepșa, din județul Vrancea, unde câteva măicuțe construiesc o biserică monumentală. Onorez astfel cererea formulată de acestea printr-o scrisoare. Le trimitem cereale. Până astăzi am strâns 16 tone de grâu. Urmează să le trimitem la destinatar cu mijloace de transport asigurate de ing. Pavel Tănase și de Episcopie.
Îmi exprim regretul că multe din valorile tradiționale ale satului românesc dispar, odată cu cei în vârstă. Mă refer la tradiții, folclor. Primele care dispar după orizontul așa-zisei modernizări sunt tradițiile de nuntă, precum și cele care făceau farmecul sărbătorilor de iarnă.
Se menține , în schimb, importanța botezului, care se desfășoară sub zodia aceluiași ceremonial din secolele XIX și XX.″ (Extras din „În căutarea unei noi șanse″ - Săgeata, de Victor Andreica și Florentin-Stelian Albu)
„În ceea ce priveşte religia, se înțelege că eram creștini ortodocși. Bătrânii satului ţineau, cel puţin, în privinţa posturilor, calendarul Iulian. Lasă că bunica mea ţinea posturile şi cu noi. Când noi sărbătoream Crăciunul, dumneaei sărbătorea Anul Nou Era destul de dificil. La începutul postului se urca în pod vesela în care se pregăteau mâncărurile de dulce (de frupt) şi se coborau cele care erau folosite pentru mâncărurile de post.” (Prof. Constanța Albu)
Sfânta masă |
Icoană murală - NAȘTEREA |
|
---|---|---|
Bolta Sfântului Altar |
Sfinții Ierarhi |
|
Catapeteasma |
Sfânta Masă |
Pisania – Pictura în frescă 2008-2011
Pisania – Zidirea capelei și casei praznicale
Donatorii bisericii
Maica Domnului și Pruncul Iisus |
Cruce de închinare |
|
---|---|---|
Intrarea în casa praznicală |
Casa praznicală |
|
P.C. Pr. Florin Stanciu la slujba Moșilor de Vară |
Slujitorii bisericii, împreună cu membrii consiliului parohial |
Sfințirea bisericii din parohia Săgeata – 04.10.2015
Iată cum a fost reflectat de presa bisericească evenimentul anului din comuna Săgeata:
Biserica Parohiei buzoiene Săgeata a fost sfințită duminică, 4 octombrie 2015. Slujba de târnosire a locașului de cult cu hramul „Buna Vestire‟ a fost oficiată de Înalt preasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
În continuare, ierarhul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, precum și un parastas pentru ctitorii și slujitorii bisericii, trecuți la cele veșnice. În aceeași zi, Înalt preasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a binecuvântat și noua casă praznicală a parohiei, ridicată lângă biserică.
"Arhiereul nu este ca să se mândrească, ci ca să fie el chipul smereniei lui Hristos care a spălat picioarele apostolilor, le-a sărutat și a murit pe cruce." Părintele Dumitru Zamisnicu 1910 - 1974
2.- SLUJIREA PAROHIEI „BUNA VESTIRE”
SĂGEATA - 2019
P.C. Pr. Iulian ADĂSCĂLIȚEINăscut: 06.07. 1982, la BrașovPărinţii: Iulian Adăscăliței și Veronica Adăscăliței,Soția: Nicoleta -Claudia Adăscăliței, - profesor de Religie;Copii: Maria – 12 ani – elevă; Sofia – 4 ani, - grădiniţă; Efrem – nou născutStudii:1992 – 1996 – Școala Generală – Colegiul „Mihai Viteazu” din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna;1996 – 2000 – Liceul Economic din Sfântu Gheorghe;2000 – 2004 – Facultatea de Teologie Ortodoxă, din București;2005 – 2006 - Studii de master la FTOB, „Exegeză și ermeneutică” (nefinalizate);Ocupații, funcţii:2004 – 2005 – Profesor de Religie, la Colegiul „Mihai Viteazul”, din Sfântu Gheorghe;15. octombrie. 2005 – Hirotonit diacon, de IPS Epifanie Norocel, în satul Rușețu, comuna Rușețu, judeţul Buzău;16. octombrie. 2005 – Hirotonit preot la Catedrala veche a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei;01. noiembrie. 2005 – Instalat ca Preot la Parohia Tisăul de Jos, satul Holer, com. Tisău, jud. Buzău; |
---|
martie. 2017 – septembrie. 2018 – casier- magazioner, la Protoieria Buzău I, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei;
19. octombrie. 2018 – Transferat la Parohia Săgeata, sat Săgeata, comuna Săgeata, judeţul Buzău.
Realizări: Participare la TRINITAS Tv, la emisiunea „Biserica azi” cu tema: „Jertfă și dăruire”, moderată de Pr. Nicolae Dima.
CONSILIUL PAROHIAL
Ispas V. N.- Epitrop |
Șerban I. Nicolae |
Mirea A. Vasile |
Anton C. Gheorghe |
---|---|---|---|
Stancu D. Petre |
Dinu I. Nicolae |
Mircea C. Mihai |
Burlacu C. C. |
Apostol A. Biță |
Radu R. D-tru |
Manole N. Vasile |
Duță Gh. Mircea |
„A crede în Hristos înseamnă astăzi a te simți responsabil în toate, pentru toate şi pentru toţi, înseamnă a fi gata de a „mărturisi”, în orice împrejurări, “pentru adevăr”, arătând lumii prin aceasta că ai înţeles cu adevărat de ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu pentru noi: anume, pentru a face cu putință ca firea noastră umană, cea căzută şi pătimașă, să iasă de sub puterea păcatului şi a morţii, primind ca dar al iubirii dumnezeiești preschimbarea ei, prin harul divin cel necreat, şi învrednicirea ei de Împărăția Cerurilor.” Patriarhul Teoctist
Institutiile ComuneiBisericile |
Bisericile ComuneiIntroducere |
Biserica Satului Săgeata |
Biserica Satului Găvănești |
Biserica Satului Dâmbroca |
---|---|---|---|---|
Biserica SatuluiBordușani |