PARTICIPAREA LA EVENIMENTELE INTERNE
COLECTIVIZAREA
„DESPRE COLECTIVIZAREA ÎN COMUNA SĂGEATA”
(Extras din articolul Scurtă Istorie, de Florea Oprea)
Încerc să descriu o ședință la care am participat în 1962, când a luat ființă Gospodăria Agricolă Colectivă „11 Iunie” din Săgeata, cosmetizată în vremea lui N. Ceaușescu cu denumirea de Cooperativa Agricolă de Producție (CAP). Denumirea de Gospodărie Agricolă Colectivă era tradusă direct din rusește, din cuvântul „colhoz” (prescurtare col + hoz, de la „colectivnoe hozeaistvo”, коллективное хозяйство = gospodărie colectivă). Până în anul 1962 sătenii au fost obligați să se înscrie în așa-numitele „întovărășiri agricole” numite și TOZ-uri.
Aceasta era o formă tranzitorie de „organizare socialistă a agriculturii”, în care sătenii își păstrau proprietățile și mijloacele de producție agricolă (terenuri în câmp, animale de tracțiune, atelaje etc) dar erau obligați să execute contra cost în natură campaniile agricole majore (arat, semănat, recoltat) cu mașinile asigurate prin stațiunile de mașini și tractoare (SMT).
În toamna anului 1961 și primăvara anului 1962, Partidul Comunist Român (PMR pe atunci) a hotărât să încheie campania de colectivizare a agriculturii începută în anul 1949. În Săgeata s-a ținut o ședință în școală, „la paravan” unde s-au ținut cuvântări și în final s-a propus transformarea întovărășirii agricole în gospodărie agricolă colectivă.
Niște lideri de opinie, pregătiți din timp, au început să aplaude iar oamenii din sală au aplaudat și ei de frică să nu sfideze autoritățile comuniste.
În final a luat cuvântul trimisul partidului care și-a exprimat bucuria pentru aplauzele primite, pe care, a spus că le consideră aprobarea unanimă a înființării gospodăriei agricole colective în satul Săgeata.
Ședința încheia o campanie de obligare și forțare samavolnică a sătenilor să se înscrie la colectiv, despre care mai am informații, mai mult decât interesante, de spus, dar mă întorc la perimetrul central al satului și la construirea zonei centrale.
(Din amintirile prof. univ. dr. Florea Oprea)
„Acțiunea de colectivizare agriculturii a început în anul 1949. Se înființau „gospodării agricole colective” după modelul sovietic al colhozurilor (denumirea Gospodărie Agricolă Colectivă era tradusă direct din rusește, din cuvântul „colhoz”, prescurtare col + hoz, de la „colectivnoe hozeaistvo”, коллективное хозяйство = gospodărie colectivă). Românii numeau „Colectiv” această formă de colhoz iar acțiunea politică s-a numit colectivizare.
Primul „colectiv” înființat în 1949 pe valea Buzăului în zona noastră a fost la Găvănești. Pentru a feri de informare satele învecinate, satul Găvănești era închis accesului altor locuitori. Tot ce se putea ști despre noua formă de spoliere a țăranilor circula prin șoapte. La nivel național, prima regiune care a fost colectivizată, începând cu anul 1949, a fost Dobrogea dar și aceasta a fost izolată de restul țării prin măsuri severe. Un unchi al meu a dorit să meargă să-și vadă fiul în armată în Dobrogea dar a trebuit să scoată acte de la raionul Buzău ca și când urma să plece în străinătate.
În întreaga țară colectivizarea mergea greu și foarte greu. Țăranii nu voiau să se înscrie. Partidul comunist a venit atunci cu două măsuri:
- prima, întocmire a unei liste oficiale cu chiaburii satului. Pe această listă au fost trecuți cei mai buni gospodari din sat, cei care aveau o stare materială asigurată prin muncă proprie. Împotriva acestora a început un program sistematic de persecuție politică prin toate mijloacele. Unii au fost scoși din case pentru a se instala instituții (exemplu, Stelian Lungu), în casele altora s-au confiscat spații parțiale pentru a se organiza case pentru elevi după demolarea școlii vechi, alții erau amendați în mod gratuit de miliție și de agentul fiscal pentru vină închipuită, alții erau amenințați cu deportarea pentru acțiuni dușmănoase împotriva regimului etc.
- cea de a doua a fost înființarea unor forme de asociere agricolă a țăranilor în așa-numitele întovărășiri agricole, numite și TOZ-uri. Erau forme tranzitorii spre forma superioară reprezentată de „gospodăria agricolă colectivă”. Toată lumea a fost obligată să se înscrie în TOZ. Cum erau obligați oamenii simpli? Au găsit metoda: vreai să cumperi gaz pentru lampă (atunci nu exista curent electric), nu-ți dădea la magazin dacă nu erai înscris; vreai să cumperi ulei, era la fel, vreai să cumperi pânză de la magazin (atunci lenjeria o făceau femeile în casă), se întâmpla la fel; îți trebuia o adeverință de la primărie pentru copilul trimis la școală, nu o obțineai ș.a.m.d. Toate aceste opreliști funcționau și, pentru sustragerea de la sistemul de colectare (un sistem de confiscare a recoltelor mai mari decât consumul calculat pe familie de autorități) sau a achizițiilor de produse agricole (grâu, porumb, lână, carne, ouă) care erau obligatorii și erau plătite în mod simbolic. Îmi aduc aminte despre aceste activități de confiscare a rezultatelor muncii oamenilor: o comisie de 4-5 persoane din care am reținut pe unul Petrișor, om din sat, care avea o carabină purtată pe umăr și ajungea cu țeava la pământ, un altul avea o vergea de fier lungă de cca. doi metri și alți doi care asigurau funcționarea echipei, intrau în curtea săteanului și treceau la treabă: cereau scară și se suiau în pod să vadă dacă nu este acolo vreo grămadă de grâu sau de porumb, verificau pavimentele casei și ale dependințelor, să vadă dacă există pivnițe în care se pot „dosi” rezerve agricole, înțepau cu vergeaua șira de paie și glugile de coceni, să vadă dacă nu sunt stive de saci plini cu grâu sau porumb ascunși și verificau în orice mod situațiile care li se păreau îndoielnice. Stabileau pe loc cât îi trebuie unei familii și restul se încărca și se confisca. Comisia de verificare venea adesea după ce primea un denunț pentru că firea omenească a fost mereu pătrunsă de slăbiciuni și păcate. Această practică nefericită mi-a adus o neașteptată palmă peste gură din partea tatălui meu care își iubea copiii mai mult decât orice: când m-am întors într-o după-amiază de la joacă am observat că părinții mei trebăluiau ceva la ultima încăpere din grajd unde era țarcul oilor (tata ținea mereu 3-5 oi pentru brânză). M-am dus să văd ce fac. Am văzut că acolo ei săpaseră o groapă adâncă în țarc. Am întrebat nedumerit pentru ce este acea groapă. Nenorocul a fost că, simultan, un vecin mai puțin sigur - și oricum nimeni nu era sigur atunci – a intrat în curte să împrumute o unealtă. În acel moment tata mi-a închis rapid gura cu o palmă și a trecut să-i de unealta vecinului pentru a scăpa de el. M-am lămurit apoi că acolo, în groapa proaspăt săpată, urma să fie ascuns un butoi de vin cu capacitatea de 600 litri. Motivația era dată de faptul că strugurii din recoltă trebuiau să fie predați la „centrul de colectare” cu excepția unei cantități nesemnificative care era rezervată ca „struguri de masă” și „struguri de vin” pentru o cantitate prestabilită pe fiecare familie!
În anul 1961 partidul comunist a hotărât să încheie procesul de colectivizare a agriculturii. S-au făcut comisii peste comisii care au avut comandamente la regiune, la raion, la comună și care au mers în mod repetat în fiecare casă pentru a convinge țăranii. Voi da două exemple de „convingere” pe care le cunosc bine:
Exemplul nr. 1: Familia părinților mei a fost călcată în mod repetat de comisia de colectivizare, dar fără succes. La un moment dat, tata nu era acasă iar mama, aflând că vine comisia, s-a ascuns în spatele curții între două șire de paie. Din poziția în care era legat, câinele nostru se bucura văzând stăpâna tupilată lângă paie. În acest timp comisia a intrat în curte ca la ei acasă și a început să caute. Văzând mișcările câinelui au dedus imediat că acolo se ascunde cineva așa că s-au dus acolo și a întrebat acuzator: „ce faci aici, bre?” În altă vizită comisia i-a spus confidențial tatălui meu că dacă nu se trece la colectiv o să-l dea afară din sat pe fratele său, Nicu Oprea, listat atunci ca chiabur, deci reacționar. Ultimul argument la o altă vizită a fost că „îți trimitem acasă băiatul care este student la facultate”. Era vorba despre mine. Părinții mei știau că cei din comisie nu glumesc și au semnat cerea de înscriere. Atunci șeful comisiei a zis: „stai că mai avem treabă: mergi cu noi și la alți vecini să le spui că te-ai înscris, pentru că pe noi nu ne vor crede”. Așa a devenit în mod forțat tatăl meu antrenat pe lângă comisie. Între alții au ajuns și la vecinul Gheorghe Pescarul, care avea casa pe ulicioara ce trece pe lângă grajdul comunal. Acolo nu era nimeni acasă. Comisia nu s-a descurajat: a luat o cazma, a introdus tăișul cazmalei sub pragul ușii de la intrarea în casă și a săltat scoțând ușa din balamale. Înăuntru era nea Gheorghe Pescarul care a fost învinuit că se ascunde de autorități și a fost forțat să se înscrie „pentru a nu ieși mai rău”. Așa s-a întâmplat și cu alte familii.
Exemplul nr. 2: Un vecin aflat la câteva case de părinții mei a declarat comisiei că nu se înscrie cu niciun chip. A venit în Săgeata tovarășul Chivu Stoica, activist de frunte al conducerii partidului comunist, de fel din Smeeni, care l-a chemat pe vecinul meu să-l convingă cu argumentul suprem: „măi omule, noi comasăm pământurile satului și ție, dacă nu te înscrii o să-ți dăm pământ la schimb în prundul gârlei”. Vecinul meu a răspuns: „Nu-i nimic, dragă, dați-mi acolo” și tot nu a vrut să se înscrie. În această situație s-a recurs la o metodă mai fermă: comisia a venit la ceas de seară la poarta omului să mai discute o dată. Omul a socotit că nu trebuie să audă vecinii discuția așa că a invitat comisia în casă, i-a așezat la o masă, a scos o cană cu vin și le-a urat sănătate. La vedere comisia discuta cu gazda în mod civilizat dar din dreapta și din stânga îl ciupeau cu putere iar pe sub masă îl băteau cu picioarele până când omul a început să strige „hoții, hoții !” În această situație l-au înhățat și l-au introdus într-o dubă închisă plecând cu el spre necunoscut. În spațiul în care a fost introdus arestatul nu existau scaune, iar platforma, care servea de paviment, era montată într-un sistem prin care, la comandă, vibra pe verticală, aruncând cu o anumită frecvență deținutul care cădea apoi la loc. Au mers cu acest dispozitiv de tortură o vreme destul de mare discutând cei din față (șoferul și însoțitorii): „Pe unde suntem ?”, „Pe la Focșani !”, „Cât mai este până la Iași?”, „O să dureze până ajungem în Siberia.” Vecinul meu care știa ce este Siberia de unde se întorsese de curând din prizonierat un alt vecin, s-a lăsat învins și a cerut cerea de înscriere pe care a semnat-o. După aceasta, în cca. 10 minute omul a fost adus acasă. Mașina se învârtise tot timpul în sat pentru a convinge prin tortură rebelul.
Așa a luat ființă Gospodăria Agricolă colectivă din Săgeata. După ce a venit la putere, Nicolae Ceaușescu a dat o lege prin care denumirea de Gospodărie Agricolă Colectivă se schimbă cu denumirea de Cooperativă Agricolă de Producție. Nu s-a schimbat nimic însă în modul cum erau retribuiți țăranii care munceau de dimineața până noaptea, iar la normare nu adunau pe săptămână decât o normă de maximum o „zi-muncă.” Grosul recoltelor mergea la silozul de stat. Aceasta a fost cauza marii răscoale din cele trei sate – Dâmbroca, Bordușani și Săgeata – care au speriat autoritățile comuniste. Era în ziua de Sf. Dumitru, când s-a pornit știrea că porumbul proaspăt recoltat pleacă la siloz înainte de a se da oamenilor cantitatea promisă. S-a dat alarma trăgându-se clopotele de la biserică în maniera folosită pentru alarma de incendiu (un ritm agitat). S-a adunat lumea la primărie, unii au tăiat sârmele telefonice, altcineva a înfipt mâinile în gâtul unui funcționar nevinovat, unii au blocat acțiunea la CAP, alții au fugărit președintele CAP, care s-a salvat intrând într-o curte unde s-a suit în podul casei păzind trapa de acces cu o bâtă. În această cumplită vânzoleală un cetățean numit Varmari, locuitor din Bordușani, care avea în acea vreme funcția de „agent de tutun” – adică, era angajat al fabricii de tutun care se îngrijea de controlul tehnologic a culturilor – a înhățat o bicicletă din fața primăriei și a fugit cu ea spre gârlă spunându-i din mers proprietarului stupefiat: „pentru interesul superior al statului”. A trecut gârla și s-a dus la primarul din Bentu unde i-a cerut să-i facă urgent legătura cu primul secretar de partid al raionului Buzău (liderul local cu împuterniciri depline). I-a transmis acestuia situația din cele trei sate așa cum o știa el. La prima discuție, primul secretar de partid era tentat să nu creadă dar, destul de repede s-a lămurit văzând că nu poate lua legătura cu Primăria Săgeata, deoarece legăturile pe fir fuseseră tăiate (atunci nu existau legături fără fir) . A început imediat marea vânătoare, cu liste negre, cu arestați la fapt de seară, cu deportări în locuri neștiute. Părinții mei au aflat pe căi tainice că pe lista neagră este și cumnata mea, Smaranda Oprea, soția fratelui Alecu Oprea. La vremea respectivă milițianul comunei, unul Andrei, stătea cu chirie la vărul meu, Iancu Grama Florea, care avea pe acea vreme casa și curtea spate în spate cu casa domnului profesor Marius Toma. Mama l-a rugat pe vărul Iancu să încerce să-l convingă pe milițianul Andrei să o scoată de pe lista neagră pe Smaranda Oprea, sub motiv că nu a participat la rebeliune ci s-a dus acolo, la răscrucea șoselei cu ulița școlii să ia copilul minor (Sofica) care se afla la mama sa, Ioana Boacă, mama lui Paulică Boacă, iar în acel moment copilul se juca pe drum în zona zaverei. Vărul Iancu a transmis că Andrei nu poate face nimic, dar timp de două săptămâni Smaranda să nu doarmă acasă. Săraca mamă a însoțit-o în fiecare noapte mereu la o altă rudă unde au dormit împreună pentru a o proteja. Așa a scăpat. Cei care au fost înhățați de securitate au fost duși la închisoare și nu s-a mai știut nimic de ei până la grațierea dată de Gheorghe Gheorghiu-Dej în anul 1964, înainte de a muri de cancer în martie 1965. Atunci s-au întors oamenii acasă având la mână o adeverință care certifica faptul că au lucrat la un IAS (întreprindere agricolă de stat). Așadar, au fost ținuți la pușcărie fără forme timp de cca. doi ani.‟
|
|
Ghicitoare
Dintre patru dobitoace
Prinse în acest tablou,
Spuneți-mi, dacă se poate,
Care-i cel mai mare bou?
|
PENTRU COMUNA SĂGEATA
(Extras din „În căutarea unei noi şanse - Săgeata” de Victor Andreica și Florentin - Stelian Albu)
La intrarea în această formă de organizare a agriculturii, prin care cetățenilor li se suspenda dreptul de proprietate a pământului, aceștia erau obligați să completeze o cerere tip, cu următoarea formulare:
„În Săgeata, C.A.P.- ul s-a înființat în 1961, cu numele C.A.P. „11 iunie‟ - Săgeata, la festivitățile inaugurării participând și secretarul raionului Buzău, Victor Vergu. În 1956, în planurile de activitate , Comitetul Provizoriu își trecea, ca obiectiv principal, sprijinirea sectorului socialist al agriculturii, urmărind, prin tabele ce le analiza săptămânal, între 1956 – 1962, pe cetățenii care solicitau primirea în C.A.P.
Derularea evenimentelor de după 1946
„Statele mici au fost împărțite pe sfere de influență, România intrând în sfera Rusiei comuniste, care ne-a subjugat toate laturile existențiale.
O primă măsură – mistificarea alegerilor din 1946, urmată apoi de: abolirea monarhiei, naționalizarea principalelor mijloace industriale, bancare şi de transport, înfiinţarea în stil românesc a întovărășirilor.
Toate procesele de transformare, aduse de comunism, au marcat, puternic-negativ, viaţa satului:
- au fost create, la nivelul comunelor, sfaturile populare, cu aparatele lor operative – comitetele executive;
- au fost stabilite cote obligatorii;
- ţăranii gospodari au fost declaraţi chiaburi, socotiți ca
fiind cei mai înverșunați dușmani ai sistemului comunist;
- au luat ființă: TOZ-urile, GAC-urile, CAP-urile, SMT-urile, SMA-urile...
- s-au înfiinţat SOVROM-uri,
- au avut loc reformele: învățământului, monetară,
- au fost introduse cartele, pentru salariați, la produsele de bază;
- au fost stabilite planuri anuale de producţie.
După 1949 s-a renunțat la cotele obligatorii şi s-a adoptat un sistem de colectare a produselor, numit CUASC ( contribuţia unităților agricole, a consiliilor populare şi altor instituţii la fondul de stat).
La Plenara C.C. a P.C.R din 3-5 martie 1949, se aprecia că „fără o industrie socialistă puternică şi modernă, cu pivotul ei, industria constructoare de maşini, nu se poate înfăptui transformarea socialistă a agriculturii”. De pe acest eșafodaj, evenimentul politic menţionat comitea una dintre cele mai mari monstruozități a comunismului, respectiv - desființarea proprietății private asupra pământului, încălcându-se un drept fundamental prevăzut în constituția fiecărui stat bazat pe o democrație autentică. Pentru a justifica această nelegiuire în faţa „ lumii libere”, a fost plăsmuită o doctrină potrivit căreia trecerea pământului şi a mijloacelor mecanice din posesia ţăranilor şi moșierilor în cea a statului ar fi o lege obiectivă, fără de care nu s-ar putea trece la o agricultură modernă. Se considera că pământul rămânea principalul mijloc de producţie în agricultură, numai că devenea proprietate de grup. Prin acest act „liber consimțit” ţăranii intrau în unităţile agricole cu toate terenurile deținute, cu animalele de muncă, utilajele agricole ( tractoarele, batozele, prășitoarele, căruţele...),
La înființarea unității, în 1962, erau înscriși 108 țărani, printre care: Vasile Scărlătescu, Niculai Agapie, Lazăr Iamandi, Ion M. Calcan, Mihai A. Nicolae, Costache Baboi, Ion D. Chirilă.
Recensământul mai evidenția: 24 de iepe, 12 tauri, 544 de vaci cu lapte, 45 de vaci sterpe, 88 de femele tinere, etc.
Definitivarea agriculturii socialiste din 1962, a consemnat lipsa de furaje, ceea ce a diminuat posibilitatea menținerii acestui număr de animale și păsări în gospodăriile populației.
Înainte de intrarea în C.A.P., la recensământul animalelor, s-au înregistrat:
Sinteză asupra C.A.P. „11 Iunie ‟ Săgeata, făcută în anul 1989:
-
Suprafața – 3.338 ha,
-
Brațe de muncă – 1.526 lei,
-
Fond de bază – 8.600.000 lei,
-
Avere obștească – 13.623.584 lei,
-
Producții medii: grâu – 2.150 Kg./ha.; porumb – 2.000 Kg/ha; floarea soarelui – 1.800 Kg/ha;
-
În sectorul zootehnic: 740 bovine, 714 porcine, 14.000 păsări;
-
Parcul tehnic: 7 autocamioane, 1 autoturism, 1 tractor, 13 motopompe, 2 aspersoare, 11 motoare diferite, 2 mori cu ciocănele.
Producție mai deosebită la C.A.P. „11 Iunie‟ săgeata a atins cotele cele mai mari în perioada 1977 – 1982, când președinte al C.A.P.- ului a fost economista Maria Albu, astfel:
-
La grâu, 4.500 – 5.000 kg/ha,
-
La porumb boabe, 4.500 – 5.000 kg/ha,
-
La floarea soarelui, 2.500 kg/ha,
-
Sfeclă de zahăr, 25.000 kg/ha.
De-a lungul vremii, unitățile agricole ale comunei Săgeata au beneficiat de serviciile competente ale unor ingineri
agronomi, horticultori ori mecanici, extrem de harnici: Veronica și Ion Dache, Floarea și Cornel Andronache, Mariana și Gheorghe Oprea, Marin Țâru, Alexandru Sandu, Valentin Tănase, Gheorghe Bichirgiu, Gheorghe Vișan ș.a.‟
„Iluzia e când nu vedem realitățile așa cum sunt,
Deși fiecare vedem realitatea într-un mod dferit,
Funcție de cum părinții, să ne convingă au știut,
Dar suntem marcați de viață, de adevărul trecut” (MI)
(Extras din „În căutarea unei noi şanse - Săgeata” de Victor Andreica și Florentin - Stelian Albu)
„Documentele evidențiază aceeași realitate și pentru comuna Găvănești, privind numărul de animale existent în primii ani de după instalarea comunismului.
Astfel, în 1950 erau vaci cu lapte în 23 de gospodării, iar 380 de țărani creșteau oi, dintre care unul avea cele mai multe, 23 de oi, iar 114 de țărani aveai numai câte o oaie.
În ciuda presiunilor, din partea organelor comuniste, pentru a-i integra pe toți țăranii în activitatea din agricultură, un număr restrâns de oameni.
În 1949, Comitetul Provizoriu al comunei Găvănești (făcând parte din plasa Mărăcineni), a raportat la organele ierarhice superioare că pe plan local sunt 50 de meseriași: dulgheri – 11, rotari – 3, tâmplari – 6, fierari – 3, croitori – 10, cizmari – 11, tricoteri – 4, pălărieri – 2.
În Găvănești se inaugurează a 3-a cooperativă agricolă de producție, din județ, primele două fiind în Căldărăști și Bălăceanu, astfel că la 26 februarie 1950 ia ființă C.A.P. – ul din Găvănești, cu numele de „7 Noiembrie‟
În primăvara anului 1950, doar 36 de familii din Găvănești, cu: 157 hectare, 16 pluguri, o grapă, o prășitoare, 12 căruțe, 15 boi și un cal.
Doi ani mai târziu se înființează C.A.P. – uri și în celelalte sate ale comunei Găvănești.
Sinteză asupra C.A.P. „7 Noiembrie‟ Găvănești), făcută în anul 1989 (aparținând atunci de comuna Săgeata):
-
Suprafața – 2.470 ha,
-
Brațe de muncă – 1051,
-
Fond de bază – 4.550.292 lei.
-
Avere obștească – 10.060.965 lei,
-
Producții medii: 2.150 Kg., la grâu; 3.000 Kg., la porumb; 2.000 Kg., la floarea soarelui;
-
În sectorul zootehnic: 600 porcine, 536 bovine, 4.590 păsări;
-
Parcul tehnic: 6 autocamioane, 2 tractoare, 12 motopompe, 16 motoare diferite, 1 aspersor, 2 mori cu ciocănele.
Beneficiind de vecinătatea râului Buzău, comuna a organizat un sistem de irigații., fiind posibilă irigarea a peste 200 hectare, cultivate în principal cu legume și zarzavaturi, satele de aici intrând în bazinele legumicole, renumite, ale Buzăului.
Producțiile și câștigurile medii obținute de C.A.P. Găvănești, pe perioada 1960 – 1989, au fost:
-
Roșii – 46.816 Kg./ha.,
-
Varză – 29.920 Kg./ha.,
-
Ceapă – 22.920 Kg./ha,
-
Doar la 16 ha. cultivate cu roșii timpurii, se realiza, anual, un venit de 1.134.913 lei,
-
În schimbul miilor de tone ale produselor din grădină, livrate pe piața internă și la export, tot anual, la nivelul comunei, se realiza suma de 6.000.000 lei.‟
„În satul Dâmbroca, finalizarea colectivizării (înfiinţarea C.A.P.–ului) s-a făcut pe 24 martie 1962.
S-a înfiinţat C.A.P. „ Libertatea” Dâmbroca:
- suprafaţa – 1.481 ha;.
- brațe de muncă – 1.349;
- fond de bază – 3.700.000 lei;
- avere obștească – 5.700.000 lei;
Producţii medii: grâu - 2.500 kg/ha; porumb – 3.200 kg/ha; floarea-soarelui – 2.100 kg/ha; sfeclă de zahăr – 21.000 kg/ha.
În sectorul zootehnic: bovine – 326 capete; porcine – 246 capete; păsări – 9.243.
Parcul tehnic: autocamioane – 3; autoturisme – 1; motopompe – 5; motoare 25 cp – 2 buc.; moară cu ciocănele – 1 .
Experienţa de 28 ani a C.A.P.-urilor din Găvăneşti, Săgeata şi Dâmbroca, arată că pământul nu se putea lucra eficient decât în exploataţii mari, ceea ce nu mai este posibil după aplicarea Legii nr. 18/1991.
Putem concluziona că în comunism au existat şi aspecte pozitive, printre care acela că s-a creat oportunitatea pentru o agricultură corespunzătoare, prin exploataţii întinse, care permiteau asolamentul, respectarea verigilor tehnologice, iar fertilizarea, chimizarea, erbicidarea şi folosirea pesticidelor erau bine puse la punct de către cadre tehnico – inginereşti, foarte capabile. Toate acestea au condus la producţii de 4-5 ori mai mari decât cele înregistrate după 1990.
Avantajele obţinute au fost:
-
Conceperea muncii la „ colhoz” ca o tehnologie din industrie, privitor la preluarea şi valorificarea de la producător a cerealelor, legumelor, fructelor, strugurilor, laptelui, cărnii şi ouălor; posibilitatea unui export eficient; abordarea unui vast program de investiții.
Din păcate statul îi exploata crunt pe ţărani: agricultura cooperatistă era tratată în ultimii 20 ani din viaţa ei ca o afacere de stat, adică unităților li se lua aproape întreaga producţie, cooperatorii nefiind trataţi ca proprietari. Circa 90% din ce realizau C.A.P.-urile, lua drumul fondului de stat; - C.A.P.- urile au ieşit de sub jurisdicția U.N.C.A.P. şi au trecut în subordinea Ministerului Agriculturii; - cooperatorii, truditori ai pământului, nu arareori fiind subnutriți, ajunși la condiția de flămânzi ai gliei, erau consideraţi, mai ales după 1980, „ adevărați dușmani ai orânduirii socialiste. ” (Extras din „În căutarea unei noi şanse - Săgeata”)
DIN MĂRTURIILE UNOR CONSĂTENI
Tătica al meu – erou
|
|
„Într-o dimineață, prin primăvara anului 1962, în timp ce tătica îşi prășea porumbul, s-a trezit cu o ceată de inși, condusă de finul, cerându-i să părăsească tarlaua, căci acel pământ aparține colectivei. Am fost martor ocular la acel abuz. Din cauza unor incidente anterioare, cu manechinii colectivei, tătica purta cu el un topor, pentru a-şi apăra bunurile moștenite din moşi-strămoşi. L-am întrebat o dată: - Matale, tată, zici că ești om credincios. Explică-mi, vrei să faci vreo crimă, cu toporul, să omori pe cineva, dacă te va ataca?
M-a impresionat mult răspunsul lui şi mă macină şi astăzi:
- Costele, pământul ţării a fost apărat cu prețul sângelui. Să apăr acest pământ am luptat până în Munţii Tatra şi dacă va fi nevoie sunt gata să-mi vărs sângele pentru acest pământ sfânt!
În mintea şi-n sufletul meu, s-a lăsat atunci o linişte divină şi am rămas fără grai.
Revenind la întâmplarea cu ciracii colectivei, parcă îl aud pe finul, șeful lor:
|
”-De azi înainte, acest pământ aparține colectivei, şi a făcut un gest ca ciracii să-l imobilizeze pe tata. Vreo 4-5 dintre ei, mai curajoși, fac un pas înainte să îndeplinească porunca, de a-l sălta pe tata, dar tata, ca un adevărat Hercule, vânjos cum era, îşi ia toporul de la brâu, se rotește cu toporul în ambele mâini şi le zice asaltatorilor:”- Încercaţi să vă apropiați, dacă nu mi-a fost să mor în Munţii Tatra, apărându-mi ţara, şi-mi este dat să mor, aici, la mine acasă, apărându-mi tarlaua, apoi să fie voia Domnului!
Eu eram speriat şi neputincios, dar vedeam vitejia personificată în chipul ţăranului patriot, apărător al moștenirii strămoșești, asemeni ţăranilor din Răscoala de la 1907, zugrăviți în tabloul lui Octav Băncilă.
Tătuca aştepta deznodământul şi numai băiatul lui Enache să nu fi fost în acele clipe şi să participi la asemenea mizerii bolșevice, în care bietul tata era singur împotriva a peste 30 ciraci, care îl tâlhăreau de avere. Se mai rotește o dată printre ei, amenințător cu toporul şi atunci „finul”, zice către gașcă: „- Lăsaţi-l, că e nebun, hai să mergem!”
A fost o victorie, temporară, pentru tata, în acele clipe, dar vor urma alte povestiri triste şi acum înţeleg de ce fostul preşedinte al ţării, domnul profesor Emil Constantinescu, în timpul mandatului domniei sale a rostit: „M-a învins sistemul!”. A fost o constatare tardivă, căci România a fost învinsă, în fapt, de sistem, cu mai bine de cinci zeci de ani în urmă.
Vorba răposatului, de tristă amintire, când şi-a pierdut scaunul de atotputernic. „Tovarăși, agenturile străine vor să ne răpească libertățile democratice!”
Ce ar mai putea spune Majestate Sa, Regele Mihai, pe această temă!?” (Pr. Protopop Constantin Alecse - Dâmbroca)
„– Noi am ştiut să ne muncim pământul şi nu am putut să-l dăm la colectivă, căci nu aveam încredere în ea. Ca noi au mai fost câţiva consăteni: cumnatul Enache Alexe, Gheorghe Ocheșel, Gheorghe al Vetei lui Ion Lalu şi alţii.
Au început represiunile. Soţul era plecat pe la Braşov, după lucru şi a venit miliţia şi ne-a blocat în casă. Stăteau milițienii şi comunicau cu noi pe geam: „- Spuneți ce vă trebuie şi vă dăm, dar din casă nu aveţi voie să ieșiți!”. Când a revenit acasă, l-au şi săltat milițienii, l-au dus la Săgeata şi l-au ţinut trei zile nedormit şi nemâncat, tot în anchetă şi bătăi. Ne-au cerut să mergem cu grâul la treierat şi ne-am opus şi iar l-au luat pe Costică, de data aia la Buzău şi iar cu bătăi. Din alea i s-a tras moartea. Nu au avut încotro, căci au văzut cât de mulţi copii avem şi au zis că trebuie să ne lase în pace. Au venit şi ne-au luat boii din curte, acţiune la care au participat chiar rude ale noastre foarte apropiate.
Pe 13 mai 1963, a venit aşa ca un ghemotoc de paie aprinse şi ne-a ars tot. Numai casa a fost salvată. Nu mai aveam nutreţ deloc şi a trebuit să vindem vaca, să luăm ceva pe ea.
Cu greu a reuşit să scape de miliţie şi să poată lucra pentru a asigura hrana celor şapte copii. Aducea seara câte un sac de pâine neagră şi toţi se repezeau de prindeau câte o pâinică şi să scape de hămeseala foamei. Bătăile primite şi greutățile întâmpinate l-au doborât înainte de vreme, la numai 59 ani şi nu a apucat să trăiască schimbările de după 1989. Datorită suferințelor lui şi muncii susținute de noi amândoi, am reuşit să ne creştem şi să le dăm viitor bun celor 7 copii.” (Maria Alexe- Dâmbroca)
„- Am aflat, de la părinţi, că în anul 1962 (aveam eu vârsta de 1 an), s-a hotărât de către conducerea comunistă a ţării, încheierea forţată a colectivizării. Părinţii mei nu făcuseră cerere de înscriere în C.A.P. (Cooperativa Agricolă de Producţie). A fost ultimul an când li s-a permis să-şi ridice recolta de pe pământul pe care-l munciseră în acel an. Apoi li s-a confiscat totul: pământ, căruţă, cai, boi şi plug. Era un spectacol dureros şi grotesc în acelaşi timp. Dureros, pentru că ai mei rămâneau cu 6 copii (între timp a venit şi al șaptelea) şi fără mijloace de întreţinere. Mămica țipa, copiii plângeau, tatăl meu trăgea de boi ca să nu-i fie scoși din curte, dar totul în zadar. Grotesc, deoarece torționarii îi batjocoreau şi ce este mai rău, îi şi loveau cu biciul pe părinţi ca pe nişte animale. Au fost drame reale care au lăsat urme adânci în conştiinţa lor. A doua zi tatăl meu a fost arestat şi închis 21 de zile, deoarece reacționase „violent” la actul de colectivizare a agriculturii. Când s-a întors din închisoare, o buna bucată de timp nu a spus nimic. Abia după mai multe zile, a povestit calvarul la care a fost supus: amenințare, tortură, înfometare. Toate aceste metode, urmau să anihileze în omul gospodar, orice gând şi dorință, de a mai avea în proprietatea sa pământ sau alte bunuri mobile. În satul Dâmbroca 3 familii nu s-au înscris în C.A.P.: Lalu Gheorghe, Enache Alexe (fratele mai mare al tatălui meu şi familia) şi a tatălui meu.
Părinţii mei au trebuit sa plece din sat, să-şi caute de lucru, pentru a ne putea creste şi ţine la şcoală, cei şapte copii. Au muncit la ferme de stat, pe șantiere şi în cele din urmă la fabrica de geamuri Buzău. În toate aceste locuri au dat dovadă de o forţă incredibilă în lupta cu vitregiile vremurilor.
Părinţii noştri au reuşit să ne transmită un fel de „ambiție” (hotărâre) de a învăţa cât mai bine, ca să ajungem în viaţă oameni cu „rost”, şi stăpâni pe propria viaţă. Ceilalţi opozanți au procedat cam în acelaşi mod ca părinţii mei.” (Pr. Costel Ion - Dâmbroca)
„În viaţa satului s-au produs schimbări, în momentul colectivizării, când le-a fost luat oamenilor tot ce agonisiseră. Deoarece nu toţi semnau adeziunile de înscriere în CAP, respectivii stăteau fugari în câmp, până se făcea seară şi pleca echipa trimisă de raionul de partid. Îmi amintesc că tata stătea fugar la vie, care era situată la 1,5 km de sat.
Deşi în momentul decretării încheierii procesului de colectivizare a satului, au fost şi săteni care nu au acceptat să lucreze în CAP, au refuzat ridicarea cantității minime de bucate oferite la sfârşitul recoltării grâului, florii soarelui sau porumbului.
Printre cei care au refuzat munca la CAP se aflau Enache Alexe – tatăl părintelui Constantin Alecse , cât şi fratele lui – Costică, care au avut numai de suferit la perioada respectivă.(Ec. Constantin Glineschi - Dâmbroca)
„Sunt mândru pentru modul cum am reuşit să organizez şi să dezvolt CAP-ul, cu prelucrarea după tehnologii de nivel tot mai ridicat, de amenajarea fermelor şi solariilor şi de viaţa bună a tuturor celor care făceau zile de muncă.
CAP-ul cuprindea satele Dâmbroca şi Borduşani, cu un extravilan de 1350 ha, din care Dâmbroca deţinea 910 ha.
Intravilanul satului Dâmbroca este de 1340 m x 460 m.
În apropierea anului 1990, situaţia se cam degradase, căci serele şi solariile, care fusese cuprinse în Asociaţia de Sere şi Solarii Săgeata, aveau randament scăzut, mai ales din cauza furturilor. Din cauza menţionată AESSS, a fost alipită la CAP, astfel că toate pierderile le suporta CAP-ul şi conducea, implicit la scăderea retribuției pe ziua de muncă.”(Constantin Stănilă - Dâmbroca)
Cronologia colectivizării
-
Până în anul 1962 sătenii au fost obligați să se înscrie în așa -numitele „întovărășiri agricole” numite și TOZ-uri, dar, cum reiese din datele de mai jos, apariția C.A.P. – urilor s-a făcut mai devre- me în comuna Găvănești (1950) și în comuna Săgeata în 1961. Numai în satul Dâmbroca, formarea C.A.P. – ului s-a făcut în 1962.,
-
La 26 februarie 1950 ia ființă C.A.P. – ul din Găvănești, cu numele de „7 Noiembrie‟
-
În Săgeata, C.A.P.- ul s-a înființat în 1961, cu numele C.A.P. „11 iunie‟ - Săgeata,
-
În satul Dâmbroca, finalizarea colectivizării (înfiinţarea C.A.P.–ului) s-a făcut pe 24 martie 1962 sub numele de „ Libertatea” Dâmbroca:
„Pentru ca numărul de GAC sa fie îndeplinit conform planului, era nevoie ca ţăranii sa fie determinați sa intre in GAC. Aceasta determinare s-a realizat prin forța. Pavel Chirtoaca, membru al comisiei care se ocupa de organizarea GAC, mărturisea la ședința Secretariatului din 10-11 oct. 1950 "ca organele se stat - Miliţie, Securitate, Justiţie - au pus oamenii "să facă culcări, sa cânte cucurigu, sa spună Tatăl nostru, sa studieze "Problemele comunismului”... Alexandru Mihalcea
(Extras din „În căutarea unei noi şanse - Săgeata” – de Victor Andreica și Florentin-Stelian Albu)
Avantaje, Oportunități:
-
Conceperea ca o tehnologie de industrie, cu preluarea și valorificarea produselor de la producător;
-
Posibilitatea unui export eficient;
-
Acordarea unui vast program de investiții;
Dintre dezavantaje:
-
Agricultura cooperatistă era tratată în ultimii 20 de ani, din viața ei, ca una de stat, unităților luându-li-se aproape întreaga producție, cooperatorii nefiind tratați ca proprietari;
-
C.A.P. –urile au trecut în subordinea Ministerului Agricult., ieșind, practic, din U.N.C.A.P.;
-
90% din producție, pentru toate produsele, lua drumul fondu-ui de stat;
-
Procedându-se așa, sectorul creșterii animalelor și păsărilor, în gospodăriile populației a suferit grav;
-
Cooperatorii, deveniți ca truditori ai pământului, nu arareori fiind subnutriți, ajunși în condiția de flămânzi ai gliei, erau consi-derați, mai ales după 1980, „adevărați dușmani ai orânduirii socia-liste.‟
Sunt multe aspecte negative legate de educația muncii:
-
Interesul pentru muncă a scăzut, căci munca la comun a adus cu ea lenea, căpătuiala prin furturi de produse, corupția conducătorilor de colective, nepotismele și altele;
-
Nu ar trebui considerat ca aspect negativ, faptul că erau folosiți elevii la recoltarea produselor, dar era necinstit ca după ce elevii recoltau, din grămezile de produse rămase în urmă pe tarla veneau hoții (dintre săteni), cu sacii și dijmuiau recoltele. Nu vreau să mă întreb a cui era vina și cum erau implicați brigadierii și politrucii. Se vorbea că mai marii colectivelor își burdușeau podurile și hambarele cu produse agricole, cărând noaptea cu camioanele. În povestea asta nu știu dacă și în comuna Săgeata se întâmpla așa ceva, dar am fost martor ocular la fermele agricole de stat.
-
Așa s-a dus de râpă agricultura socialist
Bibliografie
- Art. 12 al Legii cooperativizării. „Se vor exercita presiuni asupra serviciilor in sensul neacordării de acte doveditoare a proprietății asupra pământului; actele vor arata calitatea de lot dat in folosinţă, dar nu de proprietate a deținătorului.”
- Decret nr. 131/1952, privind răspunderea pentru nepredarea în termen de către gospodăriile agricole individuale și cetățeni a produselor agricole supuse colectării, precum și procedura de urmărire silită a executării acestor obligațiuni, B. Of. Nr. 30 din 18 iunie 1952 (Republicat în B. Of. Nr. 44 din 26 august 1952; modificări: Decret nr. 61/1954, B. Of. Nr. 13 din 8 martie 1954).
- Comunicare personală făcută de dl Varmari într-o discuție personală avută cu dânsul la o vreme ulterioară când lucrurile s-au liniștit.
|
|