DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ
DEZVOLTAREA ECONOMICĂ
A.- ISTORIC
Pornind de la condițiile geografice – câmpia, care domină suprafața din satele comunei Săgeata, chiar de la înființarea așezărilor, oamenii s-au îndeletnicit cu agricultura, cu creșterea animalelor și păsărilor. Voi prezenta unele date interesante, extrase din „În căutarea unei noi șanse″ - Săgeata, de Victor Andreica și Florentin Stelian Albu)
În Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzău, București, 1892, realizat de Basil Iorgulescu, pag. 148, 212, 213, 432-4333. sunt date interesante privind evoluția economică a comunelor Săgeata, Găvănești și de satul Dâmbroca.
a.- DEZVOLTAREA ECONOMICĂ A COMUNEI SĂGEATA:
Are satele: Beilic, Coiteasca (cu subdiviziunea Cârteanca, zisă și Cărpuleasa), Dâmbroca (5 case, cu 20 locuitori), Plevna (3 case, cu 20 locuitori, cătun format din însurăței, împroprietăriți pe moșia Beilic), Săgeata de Jos (85 de case și, cu 440 locuitori), Săgeata de Sus (reședința comunei, 93 de case, cu 460 locuitori, și Șeineasca.)
Alte date, arătate de Basil Iorgulescu: populația = 1480 locuitori, case = 282, greci = 3 și evrei = 1.
Meserii: 4 fierari, 1 lemnar, 1 mecanic, 1 moară cu aburi, 1 stână,
Școală în Săgeata, cu 37 de elevi și 4 clase; carte știu 63 locuitori,
2 biserici, cea de la Beilic și cea la Săgeata de Sus (cu rang de catedrală),
Singurul mijloc de trai al locuitorilor comunelor Găvănești și Săgeata era agricultura, cultivându-se: cereale, tutun, legume, viță de vie, pomi fructiferi, iar din furaje și pășunarea fânețelor și izlazurilor, a apărut cea de a doua ocupație – creșterea animalelor. Vitele pășunau inclusiv pe suprafețele ocoalelor silvice, existente în 1892 în Dâmbroca, Găvănești și Săgeata.
În Dicționar se menționează că terenul comunei Săgeata este șes fertil, ondulat puțin pe malurile Buzăului. Industrie nu are, dar are o stână și o moară cu aburi.
Comerțul constă din desfacerea cerealelor la: Buzău, Cilibia, Făurei sau Brăila. Banii obținuți erau folosiți în procurarea unor articole de uz casnic sau, în vremurile mai vechi, se folosea barterul ca mijloc de negociere.
Șosele de comunicație nu are.
VITE: 932 boi, 537 vaci, 225 viței, 8 bivoli, 195 cai, 131 iepe, 44 mânji, 1840 oi, 19 capre, 329 porci.
26 stupi,
Meseriași: 1 lemnar, 4 fierari, 1 mașinist.
Cea mai mare moșie: Găvănești – Priviți
Terenul: șes , puțin mlăștinos
Culturi principale: grâul și porumbul.,
Comerț nu are
Căi de comunicație: drumul fierului, drumul Săgeții și un pod de vase peste râul Buzău (prin care se comunică, cu șoseaua Cilibia)
VITE: 594 boi, 339 vaci, 240 viței, 2 bivolițe, 184 cai, 159 iepe, 64 mânji, 740 oi, 200 porci
56 stupi
LOCUITORI: 1080 locuitori, din care 241 bărbați însurați, 3 bărbați neînsurați, 10 văduvi, 5 divorțați, 265 băieți, 241 femei măritate, 14 văduve și 301 fete.
Străini: 4 greci și un austriaco–ungur
CASE: 231
Meseriași: 1 lemnar, 1 croitor, 3 cizmari, 2 fierari și 1 Brutar
Cea mai importantă baltă de câmpie, alături de Lucia, este Costeiu.
„Să gândim cum a putut munca străbunilor să fie,
De-au lăsat „amarul‟ de valori! E greu a gândi?” MI
Vegetația naturală în Săgeata și Găvănești este alcătuită din păduri și fânețe naturale, care, la nivel de județ, ocupă 24,70 %, adică o suprafață totală de 12.924 ha, iar la nivelul celor 2 localități de câmpie 12,81 % și o suprafață de 36 ha.
Se cultivă cereale, legume
Se cresc animale și păsări,
Căi de acces: șoseaua Scurtești – Găvănești, pietruită, dar neasfaltată.
În perioada 1864 – 1945 au fost 3-4 reforme agrare, care au scos țăranul român din starea de iobăgie:
Secularizarea averilor mânăstirești,
Legea rurală, adoptată din inițiativa lui A. I. Cuza, aplicată la 2 ani mai târziu, a împroprietărit țăranii cu: 0,5 ha de teren, urmând să achite, în termen de 5 ani, suma de 2.500 lei.
În Beilic Au beneficiat: 30 săteni din Beilic; alți 57 de locuitori și biserica au primit teren în vatra satului. Multor săteni li s-au dat: boi de muncă și câte o vacă
În Săgeata de Jos: Au fost împroprietăriți 97 de locuitori, terenuri racordându-se și preoților, învățătorilor, cârciumarilor, hagiilor, dar suplimentându-se suprafața și pentru cimitire.
De aceleași oportunități au beneficiat și locuitorii din Bordușani, Săgeata de Sus și Șeineasca.
Începând cu 1921 se organizau licitații pentru arendarea
celor 7 cârciumi din Săgeata, 3 din Dâmbroca și 7 din Găvănești. Pentru a-și asigura băuturile pentru cârciumi, cârciumarii arendau suprafețe de teren pe termene de 10 – 15 ani, pe care le plantau cu viță de vie.
În anii 1923 – 1928, proprietarii cazanelor de țuică cer aprobarea să fabrice băuturi alcoolice și pentru alte persoane, răspunzându-li-se: „suntem de acord cu acest lucru, dar sub supravegherea taxelor de către perceptor″
b.- COMUNA SĂGEATA (Formată din satele: Beilic, Bordușani, Coiteasca, Săgeata de Jos, Săgeata de Sus și Șeineasca)
Populația: 3376 locuitori
Religia: Creștin – ortodoxă – toți
Ocupația: Agricultura
Dosarul 4/1919, la recensământul animalelor se constată:
În comună erau: 241 cai, 65 iepe, 55 cârlani, 1 catâr, 245 de boi, 122 guri de ham, 3 șei, 1 docar pe arcuri, 22 căruțe pentru boi,
În primăvara anului 1920, râul Buzău a pricinuit numeroase pagube. O ploaie continuă de 3 zile și 4 nopți, râul s-a revărsat, inundând islazuri și grădini de legume, luând, de-a valma și numeroase vite. Unele s-au înecat, altele au fost purtate 6 – 7 km în aval, s-au întors istovite,
Pentru pășunatul pe izlaz se percepeau taxe între 37 și 111 lei, în raport cu numărul vitelor. Pentru oi se plătea separat, între 41- 152 lei, 102 sătenii deținând un total de 482 oi. dintre săteni cele mai multe oi dețineau: Dumitru Andreiu (10), Gheorghe Dinu (19), Gheorghe Nicu (10), Ion Sandu Mihaiu (16), Ion Nicu (10), Marin Sărățeanu (11), Nicolae Cazan (12), Neculai Roșca (18), Petre Sărățeanu și Ștefan Scarlat (13), …
În perioada 1939-1945, perioadă în care România a fost prinsă în cel de al doilea război mondial, recesiunea economică a pus stăpânire pe țară. Resursele naționale au fost dirijate spre front, iar majoritatea țăranilor apți de muncă au îngroșat rândurile luptătorilor și implicit ale victimelor. Cum puteau fi obținute recolte când trupele străine invadaseră câmpurile țării, bruma de recoltă era strivită de copitele cailor, de șenilele tancurilor, de obuzele căzute…. Se poate spune că și comunele Săgeata, Găvănești și satul Dâmbroca au fost victime ale războiului și ale foametei. Parcă nu era totul destul de apăsător, a mai venit și seceta din anii 1947-1949, în timpul căreia sătenii erau subnutriți, ajungând să mănânce rădăcini de plante, mămăligă de orz, borș gol. A venit așa, un fel de ajutor american, care a constat în pesmeți uscați ceva condimente (cred că era vorba și de ceva chimen, pentru ameliorarea durerii cauzate de foame.
S-au înființat un fel de cantine prin sate, care pregăteau o supă la cazan, cu ingredientele precizate mai sus. Era o zeamă lungă, ca să ajungă și care-i amăgea mai ales pe copii, că li se dă ceva de mâncare. Cei care sunt azi de vârsta a treia, cred că mai țin minte acele vremuri de tristă amintire. Și azi îmi plânge sufletul când îmi reamintesc cum veneau la poartă copiii, cu ochii în lacrimi spunând că le e foame. Li se puneau 2 polonice de supă din aia lungă și aia era hrana lor pe ziua respectivă, sau poate mai făceau acel borș de rădăcini de plante și-l mâncau cu mămăligă de orz.
Copiii erau, totuși, cu simțul umorului și al creației. Numai ce auzeai în câte un colț al satului copii întrecându-se în cântece inventate: Nea Alecu, Nea Alecu, tunde oaia și berbecul,/ Și berbecul fără lână, taie ciocul la găină,/ Și găina fără cioc, taie gâtul la boboc / (apoi, frecându-și cu degetul mare beregata), O ee u, e u e u, o ee u e u e! (repetând acest refren de câteva ori). Acea frecare a gâtlejului a cauzat, celor care o practicau, inflamarea gâtului.
|
|