PARTICIPAREA LA EVENIMENTELE INTERNE
ANII COMUNISMULUI - PERIOADA CEAUŞESCU
Nicolae Ceaușescu a fost ales noul Secretar General al PCR în 1965 şi şef al statului în 1967. Denunțarea invaziei sovietice în Cehoslovacia din 1968 şi scurta relaxare a represiunii interne, l-a ajutat pe noul lider comunist de la Bucureşti să-şi creeze o imagine pozitivă în ţară şi în occident. Rapida creştere economică, susţinută prin mari credite obţinute din vest, nu a putut fi menținută şi a scăzut gradual în intensitate până s-a ajuns la austeritate şi la represiune internă, care au avut ca rezultat Revoluția din decembrie 1989 şi prăbușirea regimului comunist şi în România.
Acte politice incriminabile comise de regimul comunist în România:
O analiză detaliată a crimelor comise de regimul comunist în România a fost făcută de Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, creată de președinția României în aprilie 2006, care a elaborat un raport cunoscut de publicul mai larg sub numele de „Raportul Tismăneanu”. În acest raport au fost identificate următoarele crime principale comise de regimul comunist din România:
-
Abandonarea intereselor naţionale prin servilism în relaţiile cu URSS după 1945;
-
Anihilarea statului de drept şi a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul alegerilor în noiembrie 1946;
-
Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor şi a militanților;
-
Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei şi ostil valorilor politice şi culturale naţionale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democrației ca mişcare politică opusă bolșevismului PCR;
-
Sovietizarea totală, prin forţă, a României, mai ales în perioada 1948-1956, şi impunerea unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenclatura), strâns unită în jurul liderului suprem;
-
Politica de exterminare socială (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemnițare, muncă forţată, a unor categorii sociale - burghezie, moșierime, ţărani, intelectuali, studenți), ghidată de preceptul luptei de clasă, a făcut între cinci sute de mii şi două milioane de victime;
-
Persecuția minorităților etnice, religioase, culturale sau de orientare sexuală;
-
Exterminarea programată a deținuților politici;
-
Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistența anticomunistă armată în munți (1945-1962);
-
Represiunea împotriva cultelor, desființarea Bisericii Române Unite (Greco-Catolice);
-
Arestarea, uciderea, detenția politica sau deportarea ţăranilor oponenți colectivizării, lichidarea violentă a revoltelor ţărăneşti (1949-1962);
-
Deportările cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea şi „vânzarea” evreilor şi germanilor;
-
Represiunea împotriva culturii, cenzura extremă, arestarea si umilirea intelectualilor neînregimentați ori protestatari (1945-1989);
-
Reprimarea mișcărilor şi acțiunilor studențești din 1956;
-
Reprimarea mișcărilor muncitorești din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi a celorlalte greve din anii 1980;
-
Reprimarea oponenților şi disidenților în anii 1970 şi 1980 (omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a lui Mircea Răceanu, Ion Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Constantin Răuţă);
-
Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucureștiului şi in cele mai multe din orașele mari ale României);
-
Crearea de lagăre pentru copiii fără părinţi sau cu handicap (ex: Cighid);
-
Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentaţia rațională”; înfometarea populaţiei, oprirea căldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un întreg popor;
-
Conceptualizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de menținere a puterii comuniste;
-
Masacrarea cetăţenilor, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, cu aprobarea conducerii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în timpul Revoluției din 1989.
|
|