CAPITOLUL. X - OAMENI DE EXCEPTIE
A.- PREZENTAREA UNOR OAMENI DE EXCEPȚIE DIN COMUNA SĂGEATA
A.-. PREZENTAREA UNOR OAMENI DE EXCEPȚIE DIN COMUNA SĂGEATA
(de Prof. Univ. Dr. Florea Oprea)
1.- PREOȚI DIN TRECUT
Nicolae Efrimescu
A fost preot în satul Săgeata, slujind și la Bordușani care nu avea biserică proprie în acea vreme. Preotul este cunoscut de bătrâni sub numele de Popa Neculai. Era deosebit de respectat de toată lumea. Tatăl meu, Radu T. Oprea (n. 14 noiembrie 1904 – decedat 30 decembrie 1980) îmi spunea că a ales la cununia religioasă ca patron al casei pe Sf. Nicolae tocmai pentru că numele era purtat și de preotul bisericii, Popa Neculai.
Popa Neculai a absolvit Seminarul Teologic din Buzău în anul 1876. A avut casa, pe care eu am apucat-o, situată pe colțul aflat în diagonală cu casa lui Chegheu. În această casă s-a retras după pensionare fiul său Virgil Efrimescu („domn Vergică”, contabil) cu soția și fiul lor, Țuțu, care mi-a fost coleg de clasă. După decesul lui Virgil Efrimescu, Țuțu Efrimescu și-a luat mama în îngrijire, iar casa a fost demolată de autorități cu scopul de a face spațiul necesar pentru lărgirea șoselei cu cca. 3 m. Din fosta proprietate a mai rămas o mică bandă de teren care a fost preluată de vecinul Nicolae Oprea care are astfel deschidere la șosea.
Popa Neculai Efrimescu a lucrat la începutul carierei sale și ca învățător al satului. Mama mea (Anica Oprea, născută în 1907), școlăriță prin anii 1914 și colegă de clasă cu viitoarea soție a preotului Constantin Efrimescu, îmi povestea că în acea vreme învățători la școala din Săgeata erau Popa Neculai Efrimescu și „domn Nae”. Copiii învățau scrisul, cititul și socotitul. Când învățătorul nu putea sta la ore era numit un „mânitor” (de la cuvântul monitor, supraveghetor) care păstra liniștea în clasă și care punea pe rând elevii să citească lecția pe fragmente, cu formula „continuă, tu, mai departe,” reluând citirea până se întorcea învățătorul.
Preotul Constantin Efrimescu (Popa Costică) din Săgeata, fiul preotului Neculai Efrimescu, la ieșirea la pensie, a făcut un bilanț al mândriei justificate spunând că el și tatăl său au păstorit creștinii din Săgeata și Bordușani timp de 100 de ani. Într-o discuție personală, pentru că era foarte apropiat de oameni, Preacucernicul părinte îmi spunea că pe durata păstoririi sale s-a întâmplat schimbarea calendarului cu reașezarea sărbătorilor creștine potrivit cu calendarul gregorian în sensul că ziua de 1 aprilie 1919 a devenit 14 aprilie 1919. Îmi spunea venerabilul preot că a avut o singură problemă cu familia bătrânilor Gheorghe și Gherghina Sburlan din Săgeata care nu au vrut să treacă la „stilul nou” și au fost singurii care au rămas creștini de „stil vechi”. Am cunoscut acești bătrâni, vecini cu mine pe uliță, ca buni creștini și oameni respectați care primeau preotul cu botezul la momentele cuvenite dar care țineau în casa lor rânduiala sărbătorilor creștine după vechiul calendar.
Afară de Popa Costică și de Domn Vergică, preotul Nicolae Efrimescu a mai avut un fiu numit Anghel care a fost colonel. Acesta conducea prin anii 1940 un regiment din Basarabia iar la ultimatumul dat de ruși pentru cedarea Basarabiei, cu refugierea masivă a populației spre țară, a făcut greșeala de a pleca timp de câteva ore să-și treacă familia peste Prut. În acest timp se apropiau rușii iar regimentul a trebuit să se retragă în absența comandantului. Situația s-a finalizat urât, cu degradarea ofițerului care, având simțul onoarei în cel mai înalt grad, s-a sinucis.
Constantin Efrimescu, preot, Săgeata și Bordușani
Fiul lui Nicolae Efrimescu. Foarte respectat de săteni atât ca fiu și continuator al misiunii pastorale lăsate de tatăl său cât și pentru blândețea și căldura cu care își trata enoriașii.
A avut ca fii: Costică (Buzău), Mănel (București), Floricel, rămas în Săgeata. În anii 1940, încă un fiu a fost omorât de o explozie pusă de o mână criminală în podul cu fân al grajdului pentru cai situat între casa preotului și sediul vechi al primăriei.
Florea Manole, preot în Săgeata și Bordușani
Dacă memoria nu mă înșală, preotul Florea Manole („Popa Florea”) era de fel din Banița iar „coana preoteasă” era de la Pleșești. A slujit la biserica din Săgeata ca paroh împreună cu preotul Constantin Efrimescu și mai apoi cu preotul Florin Stanciu. Câtă vreme parohia avea o singură biserică pentru două sate au fost doi preoți care își împărțiseră satele: Popa Florea avea în păstorire locuitorii din Săgeata de Sus și pe cei de pe o parte a șoselei din Bordușani iar Popa Costică avera în păstorire locuitorii din Săgeata de Jos și pe cei de pe cealaltă parte a șoselei din Bordușani.
Popa Florea Manole a avut trei copiii: Crișna (Crin, fost preot în Beilic), Pamfil (Lică, fost profesor de sport la școala din Odobești) și Veronica, rămasă în casa părintească din Săgeata.
Florea Toma, fost preot în Săgeata
Căsătorit cu „coana preoteasă” Victorița, soră cu învățătorul Ionel Sburlan. Preotul a fost tatăl profesorului Marius Toma. A murit prematur în 1947 (?).
Dumitru Bârsan, fost preot la Beilic
A avut casa în Beilic și a avut un băiat și două fete dintre care una a fost colegă cu mine la școala din Săgeata pe parcursul claselor V-VII (anii 1953-1956).
Crișna (Crin) Manole, fost preot la Beilic
Fiu al preotului Florea Manole din Săgeata a păstorit o vreme undeva în altă parte după care a venit ca preot la biserica din Beilic pe postul rămas liber după preotul Bârsan.
Mihail (Mănel) Mirea, profesor la Săgeata;
preot la Găvănești
Fiu al dascălului Staicu Mirea, și tată al profesorului Emanuel Mirea, a absolvit facultatea de teologie ortodoxă în anul 1964 și a lucrat ca profesor de muzică la școala din Săgeata. A susținut activitățile Căminului Cultural înființând și conducând nemijlocit vreme de mai mulți ani un cor renumit în care cântau oameni din sat. Cu acest cor a participat la numeroase concursuri unde a obținut aprecieri și premii lăudabile. În cea de a doua parte a carierei a fost hirotonit preot la biserica din Găvănești. L-am apreciat în egală măsură ca profesor, ca dirijor de cor și ca preot datorită vocii sale extraordinare care dădea măreție slujbelor.
2.- ÎNVĂȚĂTORI DIN TRECUT
„Domn Nae”
Nu sunt sigur de numele de familie al învățătorului numit „domn Nae” care profesa în Săgeata înainte de Primul Război Mondial dar înclin să cred că numele său era Sburlan deoarece acest nume era purtat de o familie renumită: cu domnul Milică Sburlan, tatăl învățătorului Ionel Sburlan; un alt Sburlan era socrul asistentului medical Nicolae Bănescu, cel care a fost tatăl învățătorului Tică Bănescu; apoi domnul Mitică Sburlan, tatăl învățătorilor Mitu Sburlan zis Mitu Neamțul, învățător în Săgeata și mort prematur în 1949, învățătorul Vasile Sburlan care a activat la Buzău, învățătorul Costel Sburlan, zis domn Costel, trăitor în București, om de mare nădejde și ajutor care a facilitat încadrarea în serviciu, în diverse locuri de muncă calificate și necalificate, a zeci de tineri din Săgeata.
Iancu Sburlan
Învățător de reputație la școala din Săgeata, foarte respectat în sat. După pensionare s-a mutat la o fiică (?) la București, cartierul Dobroești unde se află și mormântul său.
Ionel Sburlan
Fiul lui Milică Sburlan, a fost învățător la școala din Săgeata și a fost primul responsabil al căminului cultural care funcționa în școală într-un spațiu a două clase separate de un paravan mobil.
Mitu Albu
Învățător la școala din Săgeata, foarte energic și cu o bună pregătire, a lăsat o amintire foarte frumoasă elevilor săi.
State Albu
Învățător la școala din Săgeata, frate cu Mitu Albu. Conștiincios și exigent.
Zânica (Zinica) Albu
Învățătoare la școala din Săgeata, soția lui State Albu.
Iordache Irimia
Învățător la școala din Săgeata. Pentru o perioadă a predat și limba franceză la clasele V-VII. Și-a construit cu mâna proprie o casă pe „ulița școlii”.
Filița Irimia
Învățătoare la școala din Săgeata. Soția lui Iordache Irimia.
Nicolae Apostu
Învățător la școala din Săgeata. Fiul lui Constantin Gh. Apostu, cel numit Chegheu. Frate cu colonelul Apostu. A avut o frumoasă casă situată în partea de est a satului Săgeata.
Maria Apostu
Învățătoare la școala din Săgeata. Soția lui Nicolae Apostu. La bătrânețe s-a retras la București la fiica sa, Tanța Apostu, căsătorită Boboc. A fost înmormântată în București la Cimitirul ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” situat la ieșirea din București spre Autostrada A1.
Jean Mușat
Profesor de economie politică la Liceul Economic din Buzău. Și-a început cariera ca învățător la școala din Săgeata.
Penelopa (Penița) Mușat
Învățătoare, la început la școala din Săgeata și apoi la o școală din Buzău. Soția lui Jean Mușat. Soții Mușat au avut un copil numit Bebe Mușat care a absolvit Facultatea de Geografie.
Gheorghe Popa (de fel, din Beilic, căsătorit în Săgeata)
Învățător și director al școlii din Săgeata; secretar al Primăriei Săgeata. Căsătorit cu „coana Marieta”, fiica lui Mitică Sburlan, cel care a fost tatăl învățătorilor Costică Sburlănescu (funcționar superior la Ministerul Chimiei), Vasile Sburlan (Buzău) și Mitu Sburlan, zis „Mitu Neamțu”, mort prematur prin anii 1950.
Persecuția învățătorilor în regimul comunist
În regimul comunist nu era ușor să fii învățător. Trebuia să participi la toate „comisiile” înființate pentru convingerea locuitorilor să răspundă la chemările partidului, să execute recensăminte, să organizeze spectacole propagandistice, să execute panouri cu grafică și lozinci politice etc.
În vara anului 1955 a apărut un zvon trăsnet: s-a hotărât la Buzău că toți învățătorii din sat – care aveau așezări stabile, cu gospodării proprii - vor fi alungați la alte școli din raion (așa era atunci împărțirea administrativă, în regiuni și raioane, după model rusesc). Motivul semioficial era acela că nu participă suficient de convingător la colectivizarea satului. Pentru deportare s-a ținut și o ședință formală unde cineva a zis cu timiditate că ar fi bine dacă s-ar putea ca dl. Jean Mușat cu soția să nu fie alungați. A luat cuvântul „tovarășul Stamate”, președintele Comitetului Provizoriu (așa se numea atunci consiliul comunal), echivalentul funcției de primar care nu exista în lege. Acesta era un om străin de sat, adus pe funcție pentru a rupe legăturile de orice fel între autoritățile comuniste și săteni. Stamate a debitat în ședință o minciună demnă de stăpânirea pe care o slujea: „tovarăși, stați să vă spun eu cine este Jean Mușat și familia lui. Eu veneam într-o seară de la Bordușani și undeva prin dreptul părinților lui Jean Mușat (acesta locuia atunci cu părinții) m-a apucat nevoia de a mă ușura. M-am tras lângă gard, la un loc ferit, și în timp ce urinam am auzit în curte pe Jean Mușat discutând cu tatăl lui cum să saboteze acțiunile regimului nostru socialist. Cred că nu putem să-l mai ținem în sat.” Inutil să mai spun că hotărârea de alungare a fost luată în unanimitate. În urma acestei decizii fiecare învățător a pornit pe căi discrete lupta pentru revocarea hotărârii. Tuturor le era frică să acționeze împreună pentru a nu forma „bande de trădători ai socialismului”. Pe de altă parte era necesar să comunice unii cu alții pentru a identifica posibilități de sprijin. Într-o formă sau alta situația s-a sfârșit cu bine iar învățătorii noștri au rămas la post. După o vreme tovarășul Stamate a plecat și a venit primar tovarășul Stancu, care fusese și el până atunci cu asemenea responsabilități prin alte comune din județ
3.- MEDICINĂ UMANĂ
Săgeata a avut de la o vreme cabinet medical propriu cu medici repartizați de stat. Înainte de aceștia și mai apoi pe lângă aceștia au funcționat însă și oameni ai satului, începând cu moașa comunală (o bătrână ce presta voluntar această formă de serviciu medical în condițiile în care nașterile se întâmplau până târziu la domiciliul femeilor gravide) și continuând cu personal cu pregătire medie. Între aceștia merită o mențiune specială Nicolae Bănescu numit de toată lumea „domn Bănescu”:
Nicolae Bănescu, oficiant sanitar în Săgeata.
Om de o conștiinciozitate rară, avea mereu poarta deschisă și răspundea la toate chemările pe timp de zi și pe timp de noapte, inclusiv pentru a respecta graficele de injecție ale pacienților la domiciliu. A salvat în cariera sa mai multe vieți decât ne putem închipui și a fost respectat pe măsură. Fii și fiice: Veronica, Constantin (Tică), Emilia.
4.- MEDICINĂ VETERINARĂ
În Săgeata a existat preocuparea de a asigura vigoarea bovinelor nou născute prin însemnări artificiale. În acest scop, într-un trecut pe care nu-l pot preciza, dar oricum înainte de cel de Al Doilea război Mondial) a fost construit un grajd comunal la ieșirea din Săgeata spre Beilic și acolo erau ținuți patru tauri de rasă folosiți pentru montă. În curtea grajdului era construit un fel de rastel-mono post în care era ținută vaca aflată la rut și care urma să fie „călcată” de taur. Îmi aduc aminte că cei patru tauri erau îngrijiți de „nea Drăgan Mirea” care primea prin anii 1952-1953 salariul minim de 210 lei/lună. Mai târziu s-a renunțat la tauri și s-a trecut la tehnologia de însemnări artificiale în care caz, pe peretele grajdului comunal a apărut firma „Stațiunea de montă comunală” (Sic !).
Medicii veterinari supravegheau situația „de la centru”. Pe plan local medicina veterinară era asigurată la început de oameni care făcuseră școli de pregătire specifice. Îmi amintesc pe primii dintre aceștia:
Radu T. Oprea, agent veterinar al Plasei Câmpu, jud. Buzău și mai apoi al comunei Săgeata între 1942-1952.
Gică Ardeleanu, agent veterinar al comunei Săgeata începând din 1952
De la o vreme a apărut în schema comunei și postul de medic veterinar dar ajutorul său de nădejde a rămas tot un fiu al satului: Floricel Efrimescu, fiu al preotului Constantin Efrimescu.
Bibliografie
- I. Ionașcu, Material documentar privitor la istoria Seminarului din Buzău. 1836-1936 (introducere, note, prefață: C. Minculescu), București, Imprimeria Națională, 1937, XXII+274 p., v. Tabel absolvenți.
- Decret-Lege nr. 1053/1919 privind adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919, M. Of. 274 din 6 martie 1919.
|
|