CAPITOLUL. V.3
INSTITUTIILE COMUNEI SĂGEATA
ŞCOALA - INTRODUCERE
A.- ISTORICUL ȘCOLILOR DIN COMUNA SĂGEATA
INTRODUCERE
PATRONUL SPIRITUAL AL SCOLII
„Întreaga artă a instruirii constă în capacitatea
De a trezi curiozitatea naturală a minților tinere.” MI
Elemente de identificare a unității școlare
Şcoala gimnazială „Nicolae Efrimescu” este situată în comuna Săgeata, județul Buzău și cuprinde următoarele sate: Dâmbroca, Bordușani, Săgeata, Beilic, Găvănești și Baniţa. Din cauza numărului tot mai redus de copii în ultimii ani rețeaua şcolară la nivelul comunei a suferit numeroase restructurări, astfel că au fost desființate pe rând grădinițele și școlile din satele Bordușani, Beilic sau Baniţa. În acest moment, la nivelul comunei mai există 3 unități şcolare (Dâmbroca, Săgeata și Găvănești) și 3 GPN - uri (Dâmbroca, Săgeata și Găvănești). Copiii satelor Bordușani, Beilic și Baniţa sunt zilnic transportați cu microbuzul școlar la școlile Săgeata și Găvănești.
Clădirile grădinițelor se află în proximitatea şcolilor, fie pe strada principală (în satul Săgeata), fie în fostele centre istorice ale satelor (în satele Dâmbroca și Găvănești, pe străzi adiacente șoselei principale). Singura clădire cu etaj dintre cele 6 unități educaționale o reprezintă clădirea școlii gimnaziale din Găvănești.
2.- UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNĂ
„Unitățile de învățământ și de cultură au purtat denumirea generică a acestor instituții fără a fi particularizate în vreun fel. Denumirii de școală, grădiniță, cămin cultural i s-a adăugat denumirea localității în care acestea se află. O diferențiere apărea prin indicarea tipului unității de învățământ respective. Astfel până nu demult denumirea acestora era: Școala generală cu clasele I – VIII Dâmbroca, Școala cu clasele I – IV Bordușani, Școala generală cu clasele I – VIII Săgeata, Școala generală cu clasele I – IV Beilic, Școala generală cu clasele I – VIII Găvănești, Școala generală cu clasele I – VIII Banița, ori Căminul Cultural Săgeata, Biblioteca comunală Săgeata1 etc.
În prezent, conform unei decizii ministeriale denumirea tuturor școlilor conține cuvântul „gimnazial”: Școala Gimnazială Dâmbroca, Școala Gimnazială Găvănești etc. Stereotipia acestui mecanism se aplică și în denumirea grădinițelor: Grădinița cu program normal Săgeata, Grădinița cu program normal Dâmbroca, Grădinița cu program normal Găvănești (Rețeaua școlară a județului Buzău, 2014 – 2015 ...).
Particularizarea a apărut în etapa postdecembristă în cazul școlii din localitatea Săgeata, căreia i s-a atribuit numele unei personalități a școlii și a satului: Școala Gimnazială „Nicolae Efrimescu” Săgeata, Județul Buzău. Nicolae Efrimescu (1856 – 1945) a fost cel dintâi învățător cu studii de specialitate al localității. Acesta și-a început activitatea didactică aici în anul 1882, iar în 1893 a pus bazele primului local al școlii. El a lăsat contemporanilor săi o puternică impresie. „Perfect cunoscător al materiei pe care o preda, competent și persuasiv, sever în aparență, dar de o blândețe cuceritoare, respectat și iubit, învățătorul Nicolae Efrimescu și-a făcut din catedră un adevărat apostolat”. Panoul de onoare al școlii situat în holul de intrare oferă alături de cele câteva date biografice și fotografia „Patronul[ui] spiritual al Școlii Săgeata” (Prof. univ. dr. Gheorghe Calcan)
3.- ISTORICUL ȘCOLILOR DIN COMUNA SĂGEATA
(Extras din „În căutarea unei noi șanse - Săgeata″ de Victor Andreica și Florentin - Ștefan Albu)
Din cercetările lui Ilie Mândricel, fost profesor de pe Valea Bălănesei, care în cartea sa „Izvoare din adâncuri″, s-a aplecat și asupra școlii sătești, relata: „A vorbi despre școlile sătești, presupune a te referi la activitatea de pionierat a bisericilor, schiturilor, mânăstirilor și anonimilor grămătici″
„Aici în Curbura Carpaților – afirmă profesorul Relu Stoica – unde viața creștină a prins rădăcini adânci dintru început, știința de carte este prezentă din vremuri străvechi și la răspândirea ei au contribuit nenumărați călugări, preoți, grămătici, dieci, logofeți, dascăli, până când statul a înființat școli bine organizate, cu învățători și profesori, în care, treptat, au fost cuprinși toți copiii, prin obligativitatea învățământului″
Câteva date se referă la dezvoltarea învățământului buzoian:
-
În veacurile I-III, la nordul Dunării, inclusiv în zona Buzăului, se răspândește învățătura creștină, prin predică de la om la om;
-
La 1 august 1838, Dionisie Romano înaintează Eforiei Școalelor, Catalogul candidaților hotărâți ca învățători pe la sate, în județul Buzău, în Plasa Câmpului intrând în această categorie: Grigore Drăghici, în Beilic și Toma Sava, în Găvănești. Așadar, în Beilic și Găvănești au funcționat cele mai vechi școli cu clasele I-IV din comuna Săgeata (pe atunci comuna Găvănești. n.a).
-
În noiembrie 1838 ia ființă Revizoratul Școlar al Județului Buzău, care, în 1892, devine Inspectoratul Școlar al Județului, denumire sub care va funcționa până la 1948, când se va transforma în Secția de Învățământ Buzău. Profesorul național Dionisie Romano este numit, în noiembrie 1838, revizor școlar, funcție pe care o îndeplinește până în 1843. Dionisie Romano, s-a născut în Mărginimea Sibiului și a descins pe plaiuri Buzoiene în 1838, a devenit vicar între 1861-1864 și episcop de Buzău între anii 1865-1873.
-
Activitatea profesorului – episcop în fruntea comisiei județene a fost tratată în mai multe cărți și studii, ea referindu-se și la sate aparținând comunelor Săgeata și Găvănești. Astfel, se menționează că, în primul an al funcționării comisiei amintite, 1838, după frecventarea cursurilor de pregătire, tânărul Grigore Drăghiciu, în vârstă de 25 de ani, neînsurat, a promovat examenul, fiind admis, pentru anul 1838-1839, ca învățător la școala Beilic, iar în 1848 era înregistrat cu cea mai mică retribuție dintre toți dascălii din Plasa Câmpului.
-
Alți învățători au fost: Toma Sava, 22 de ani, în 1838, la Găvănești; Oprea Nica (1839-1840), la Găvănești; Mihalcea Badea, școala Găvănești, în perioada 1840-1844; Grigore Constantin, învățător la Săgeata, în anii 1840-1846; Ghiță Gheorghe, 26 de ani, învățător în perioada 1857-1860, în satele Săgeata, Coiteasca și Beilic; Radu Negoiță (1848), răspunzând de destinele a 32 de elevi, la Găvănești; Constantin Iordache (1863- 1865), având în subordine 15 elevi, la Găvănești.
-
Documentele menționează, pentru școala din Săgeata S înființată la 1839, următoarele lucruri concrete:
-
La 4 mai 1847, într-un proces verbal de inspecție, se notează că dascăl era Oprea Nica, aflat în această funcție de 8 ani. De asemenea și satele Coiteasca și Beilic aveau învățători, iar școlile de aici erau isprăvite, însă le lipseau bănci, geamuri, scânduri pentru podelele unor odăi, table pentru litere. În 1840, Pavel Hristache a devenit învățător, iar alte cadre au mai fost: Vlad Vlad, 22 de ani, necăsătorit (1840-1847), funcționând și la Coiteasca; Bonifație Bălănescu, necăsătorit (1845). Un intelectual, identificat în ipostază de învățător a fost Ion Giurescu, care preda unui număr de 21 de elevi, din Săgeata și Coiteasca (1863-1865);
-
În 1855 era deja constituit sistemul de învățământ sătesc, coordonat de Eforia Școalelor, care, în același an aprobă înființarea unei noi instituții de învățământ în Găvănești, bazându-se pe realitatea că există o populație școlară suficientă, corespunzătoare populației de 104 familii.
-
În ianuarie 1900, învățătorul preot Voicu Ionescu îl informează pe primarul din Săgeata că „toți copiii sunt vaccinați, pe baza art.44, alineatul 17 din Regulamentul de administrație interioară a școalelor rurale″, iar alte documente atestă că primăria a dat școlii în folosință un teren pe care să-l lucreze elevii sub îndrumarea învățătorului, „spre a deprinde, astfel, dragoste pentru munca fizică și pentru prețuirea pământului.″
-
Privind evoluția în timp a învățământului, să consemnăm că tot în 1900, la școala din Beilic, aflată în Plasa Câmpuri, recensământul indica prezența în sat a 120 de copii născuți între 1886-1893, învățător fiind același Voicu Ionescu, iar în 1903, pentru școala din Movilița, primăria Găvănești i-a repartizat 8 ha. și 5.200 mp, de teren, în câmp și 1 ha în vatra satului, pe care le arenda spre a obține venituri,
-
În ambele sate menționate mai sus, localurile de școală erau în stare deplorabilă, clădirile fiind acoperite cu stuf, iar la sfârșitul anului școlar 1900-1901, toți copiii au fost transportați la Buzău „unde revizorul și un delegat al ministerului i-au examinat, constatând că au asimilat cunoștințele prevăzute în programe.″
-
La recensământul din 1898 (recenzați fiind născuții în 1870), la nivelul comunei Găvănești erau doar 28 de tineri, din care doar 7 erau știutori de carte.
-
În diverse perioade, mulți părinți și copii erau refractari la învățătură, lucru concretizat prin absențe de la școală. Pe baza regulamentelor în vigoare, învățătorii informau primăria despre absenteism, iar aceasta amenda părinții în cauză, sumele fiind aduse la buget de către jandarmi.
-
Primăria era adeseori sensibilă la problemele învățământului. Astfel, în 1903, primarul a oferit bani pentru procurarea cărților ce se dădeau ca premii elevilor studioși. Dintre acestea menționăm câteva cărți: „Istoria pentru copii.″, „Mielul″, „Licuriciul″, „Trandafirul″, „Musca″, „Cei doi frați″, „Cristofor Columb″.
-
În 1920, la Săgeata era învățător N. Sburlan, iar la Beilic, preotul Voicu Ionescu. Din exercițiul financiar anual, la ambele școli s-au efectuat reparații de 4.195,20 lei, cheltuieli suportate de primărie,
-
În 1936 s-a finalizat construcția unei săli de clasă la Bordușani, iar școlilor din Beilic și Săgeata li s-au adus îmbunătățiri, valoarea lucrărilor ridicându-se la 95.000 de lei, bani asigurați de județ, și de 24.660 lei, acoperiți de comună.
-
În 1937, s-a inaugurat noul local de școală din Săgeata.
În ciuda eforturilor făcute de stat, de județ, de plasă, dar mai ales pe plan local, neștiința de carte s-a ținut scai de săteni, realitate dureroasă care rezultă dintr-o adresă înaintată Prefecturii, prin care primăria și cercul de recrutare confirmă că, dintre bărbații trimiși pe frontul din Primul Război Mondial și rezerviști, adică 759 de locuitori ai comunei Săgeata, doar 58 erau știutori de carte, respectiv 7,86%.
Populația satelor începe să crească după 1920, recensă-mântul populației, făcut în 1923 reliefând acest aspect. Astfel, numărul copiilor de până la 11 ani era în Săgeata de Jos de 203, în Bordușani de 54, în Beilic de 147, în Șeineasca de 18, deci un total de 623 de copii.
-
În perioada 1923-1933, cadrele didactice (învățători), din comuna Săgeata erau: Constantin Iordache, N. Sburlan, C.M. Popescu, Constantin Cazan și Aurelia Lăzărescu.
-
În perioada 1923-1933, cadrele didactice (învățători), din comuna Săgeata erau: Constantin Iordache, N. Sburlan, C.M. Popescu, Constantin Cazan și Aurelia Lăzărescu.
-
Sesizând amploarea analfabetismului, în 1922 Ministerul de Interne atenționează primăriile să ofere concurs învățătorilor în acțiunea de alfabetizare, iar administratorul Plasei Câlnăului somează aceeași instituție să sprijine școlile în gospodărire și dotare, executarea reparațiilor.
Să fie identificați cetățenii avuți și determinați să facă donații, pentru construirea unor săli de clasă pe lângă clădirile existente. Ca urmare primăria acordă fondurile necesare reparațiilor, care se ridică la 32.000 de lei.
Un recensământ al populației comunei Săgeata, din 1923, referindu-se la populația școlară și la adulți prezenta datele de mai jos:
|
|
În 1925, pe lângă școala din Săgeata s-a înființat o bibliotecă școlară, care deținea în inventar cca. 300 de volume.
-
În 1933 se înlocuiește tăblița cu „caietul german″ de 8 file.
Următorul recensământ al populației comunei Săgeata a
avut loc pe 24 aprilie 1927, când comuna aparținea de Plasa Câlnău:
|
|
|
|
-
În 1937 la școala din Găvănești s-au efectuat reparații, valorând 10.000 de lei, jumătate din sumă fiind suportată de județ.
-
Un deceniu mai târziu după recensământul din 1927, învățământul devenise de 7 clase, iar absenteismul de la școală a crescut mult. Ca urmare, numai în primele luni ale anului școlar 1937-1938 au fost date 586 de amenzi, valorând 4.930 lei.
-
Un fenomen negativ în viața școlii a fost acela că prin anii 1930-1940, cadrele didactice erau obligate să desfășoare, pe lângă activitatea la clasă și activitate politico-culturală. Unele cadre didactice și-au făcut titlu de glorie din desfășurarea activității la granița politicului. Al. M. Sburlan, directorul Școlii Bordușani, Zamfira N. Tănase, învățător, au instituit, la nivelul comunei Săgeata, străjeria, constituind stolul (din 18 străjeri și străjerițe). În întreaga comună erau 363 de străjeri, iar cadrele didactice au făcut reale servicii mișcării legionare, asumându-și misiunea de instructori ai șefilor de cuib, acțiune concepută sâmbăta, pe grupe de vârstă, ședința durând 30-60 de minute, cu pauze de ½ oră, după care activitatea se relua.
Învățământul a fost grav afectat de cel de al doilea război mondial. Dascălii au fost concentrați și mulți nu s-au mai întors. Deși vremurile erau tulburi, iar situația economică a țării și a comunei era ruinată de războiul din 1941-1944, în septembrie 1944, administrația locală a hotărât construirea unei cantine școlare, ce va fi funcțională un an mai târziu, dar și a unui grup social la școala din Săgeata. E de menționat faptul că pe parcursul anilor următori, războiul și seceta prelungită au creat un tablou sinistru al foametei și morții. Paraziții și tifosul făceau ravagii.
- În 1948 are loc reforma învățământului, sistemul educativ primind reperele specifice societății dictatoriale, multe dintre ele translate din Uniune Sovietică (manuale, cărțile de Geografie, etc).
Cadrele didactice erau cuprinse obligatoriu în procesul de alfabetizare, astfel că după orele de curs destinate elevilor, o dată cu înserarea, 2-3 ore, dascălii le dedicau adulților, care, până atunci, semnau orice act prin ștampila amprentei digitale.
De menționat este faptul că în 1948 s-a adoptat Legea Învățământului, generalizându-se învățământul de 7 clase și eliminându-se religia din școli, întrucât învățământul se declarase laic,
-
În 1949, Săgeata și Găvănești fiind încorporate în Plasa Mărăcineni, funcționau școli în Găvănești, Banița, Săgeata, Beilic, Bordușani și Dâmbroca (în acel an Dâmbroca aparținea de comuna Stăncești)
-
În aprilie 1949 se înființează primele detașamente de pionieri, în județ, purtători ai cravatelor roșii fiind, chiar din primele zile, și la școlile din Săgeata și Găvănești.
-
În 1950 se înființează grădinița din Găvănești,
- În 1955 se inaugurează noul local al Școlii Săgeata, Prezentăm mai jos datele de înființare ale școlilor din satele comunei:
-
Beilic – se înființează școala cu clasele I-IV – în 1838,
-
Găvănești – școala cu clasele I-VII – în 1838,
-
Săgeata – școala cu clasele I-VII – în 1848,
-
Dâmbroca – școala cu clasele I-VII – în 1905,
-
Bordușani – școala cu clasele I-IV- în 1925.
În bugetul pe 1954, care avea prevăzute venituri de 36.589 lei și cheltuieli de 25.525 lei, erau defalcate exerciții financiare pentru școală, grădiniță și căminul cultural.
În 1964, comuna a adoptat un proiect pentru extinderea localului de școală de la Dâmbroca, de la 2 săli la 4 săli de clasă, construirea unui grup sanitar, extinderea incintei instituției și conceperea activității pe lotul experimental atribuit, documentația respectivă fiind estimată la 80.000 de lei, lucrările finalizându-se în 1966.
Situaţia educativă - 1968:
Constantin Enuş, director al școlii coordonatoare Săgeata:
„În ultimii trei ani (1969–1972), am fost director coordonator al Şcolii Generale Săgeata. Scolile cuprinse erau:
Şcoala Generală Dâmbroca – de 8 ani,
Şcoala Generală Bordușani – de 4 ani,
Şcoala Generală Săgeata - de 8 ani,
Şcoala Generală Beilic – de 4 ani,
Şcoala Generală Găvănești – de 8 ani,
Şcoala Generală Baniţa – de 8 ani.
|
|
Circumscripția Săgeata a fost una dintre cele mai mari din județ.
D-l Toma Marius, profesor de educație fizică, a fost directorul școlii comunei Săgeata în perioada 1970-1986, perioadă în care sistemul comunist a aplicat mai multe măsuri de modernizare a învățământului:
-
Obligativitatea învățământului de 8 clase,
-
Generalizarea învățământului de 12 clase,
-
Organizarea învățământului liceal pe 2 trepte (treapta I și treapta a II-a),
-
Antrenarea elevilor și cadrelor didactice în legarea școlii de viață, de practică, ceea ce se traducea prin participarea acestora, toamna, până la căderea zăpezii, la strângerea recoltelor de fructe, legume, cartofi, etc
4.- ISTORICUL ȘCOLILOR DIN COMUNA GĂVĂNEȘTI
(Extras din „În căutarea unei noi șanse - Săgeata″ de Victor Andreica și Florentin - Stelian Albu)
Dumitru T. Alexandru – la 1 dec. 1942 – făcea o caracterizare a instituțiilor de învățământ:
-
Înainte de 1865, aici nu cunoșteau carte decât preoții, cântăreții bisericești și un număr mic de țărani gospodari, care prindeau buchile de pe la parohi,
-
În 1865 a luat ființă o școală de stat, găzduită cu chirie pe la săteni, până în 1902, când s-a construit un local special, care avea 2 săli de clasă și o cancelarie. Terenul l-a asigurat primăria, pe posesia lui Victor Popescu, iar cheltuielile de construcție au căzut în sarcina locuitorilor. Școala a funcționat în localul respectiv până în 1923, când, devenind neîncăpătoare, s-a luat hotărârea construirii unui nou local, cu 6 săli de clasă și o cancelarie. Cheltuielile au fost suportate, în parte de săteni, iar Ministerul Instrucțiunii a contribuit cu suma de 50.000 de lei.
Dumitru T. Alexandru amintește pe dascălii care i-a luminat pe copiii din Găvănești cu știința cărții, între 1865 și 1942: preotul Constantin Stănescu (1865-1873); Alexandru Georgescu (1873-1895); Gheorghe Ionescu (1895-1930); preotul Ioachim C. Stănescu (1914-1922); Constantin Isofache (1913-1942). Perioade mai lungi, sau doar pasagere au mai funcționat și: Maria C. Popescu, Ioan A. Ioan, Nicolae D. Petre, Elena N. Petre, Ioana D. Popescu, Victor Popescu, Dumitru Gh. Ionescu, Sultana Nicolescu, Elisabeta N. Pătrașcu, Nicolae A. Ion, Ion Șt. Dinu, Nicolae A. Popescu.
-
În 1.XII. 1942, școala funcționa cu 7 posturi de învățători și cu un atelier de lucru manual, încadrat cu două norme de maistru, ocupate de Elena Demetrescu și Constantin Manea.
Mulți săteni și-au purtat copiii la școlile secundare, astfel încât, la sfârșitul anului 1942 sunt răspândiți pe tot cuprinsul țării 84 de intelectuali, printre care: învățători, profesori, preoți, ofițeri și funcționari de stat.
Învățătorul Gheorghe Tudor, într-un studiu de 59 de pagini, dedicat comunei Găvănești:
-
Înainte vreme exista o singură școală, cu două săli de clasă, neconfortabile și care semănau cu cele două camere din față ale caselor țărănești, iar în spate era cancelaria unde se ținea arhiva.
-
Localul era făcut din gard de nuiele, bulgărit cu pământ, la fel ca locuințele sătenilor. Pe jos avea dușumea, iar iarna clasele erau încălzite cu sobe de fier.
-
Întrucât a devenit neîncăpătoare și suferea și de faptul că era așezată pe locul cel mai de jos al satului, pe unde se scurgeau puhoaiele de la câmp, primăvara la topirea zăpezilor, în 1923 s-a pus problema construirii unui nou local de școală.
-
Școala este compusă din 6 săli de clasă, încăpătoare, o cancelarie și 2 coridoare, având forma literei U.
-
În anul 1942, școala funcționa cu 7 clase primare, plus atelier, pentru învățământul supra-primar. Este, poate, singura școală de prin împrejurimi, unde învățătorii își iau copiii din clasa a I-a și merge cu aceștia până la absolvirea cursului primar complet de 7 clase.
În 1942, învățătorii erau toți fii de țărani din acest sat, ei locuind în casele lor proprii.
În școală, pe lângă învățământul teoretic se preda și lucrul manual, mai ales la cursurile supra-primare, unde fetele erau instruite de o profesoară-maistru, iar băieții fac împletituri din paie, răchită și papură.
Școala are și o bibliotecă, cu un însemnat număr de volume,
Sătenii și-au îndreptat opțiunile pentru continuarea studiilor copiilor lor, preferențial, la Școala Normală, care are și internat, iar prețurile pentru cazare și masă nu-s exagerate. Așa se face că din comuna Găvănești au ieșit mulți învățători care au împânzit țara.
Că educația înseamnă și formarea întru credință,
Înseamnă a învăța dăruirea și înseamnă iubire,
Să-i mulțumim lui Dumnezeu cu multă umilință,
Și să-L rugăm să ne ierte pentru orice rătăcire!”
MI
Bibliografie:
Ilie Mândricel: „Izvoare din adâncuri″- Editura Casa Corpului Didactic, Buzău, 2000
Relu Stoica: „Istoria învățământului buzoian″ - Editura Casa Corpului Didactic, Buzău, 2004
|
|