COMUNA SĂGEATA
„Câteva cătune s-au alipit de satele mai mari, unele au rămas de sine stătătoare, iar altele au dispărut. Astfel, pe la 1840, au apărut cătunele : Dâmbroca, Murgescu, Borduşani, Cârtenca, Cărpulesa, ultimele patru purtau numele comun de Coiteasca. Acestea au stat la baza formării satelor Dâmbroca şi Borduşani Casele erau făcute din lemn, cu lipani, lipite cu pământ, iar acoperişul era din stuf. Oamenii cei mai săraci locuiau în bordeie. Petre Ungureanu, în mica sa monografie a comunei Săgeata: „Când şi când se aud, deasupra satelor, vaiete ascuțite şi zăngănit de fier – cotropind așezarea românească. Pâlcuri, pâlcuri, pleacă din sate ostașii, să se adune mulţi şi să plece, cu căpeteniile în frunte, la locul primejdiilor. Pe urmă, unii nu se mai întorc, rămân acolo, la hotare, să le întărească jos, la temelie, cu sânge cald şi oase albe. Cei de acasă torc mai departe firul vieţii. Morţii rămân în amintirea lor. Din faptele lor vitejești se țes legende şi basme trecute din gură în gură, din generaţie în generaţie. Morţii devin eroi, trec prin panteonul sufletesc al neamului. Şi nu e sat sau cămin de pe întregul cuprins al acestei țări, care să nu-şi aibă eroii săi, ale căror fapte să nu fie împletite cu numele şi icoana lui....”
Într-o situaţie cerută de Ministerul de Interne, Agricultură şi Lucrări Publice din anul 1865, domeniul Serviciul Statistic, indicele comunelor României, potrivit „noii organizări a Legii comunale” multiplicată prin Imprimeria Statului, se menţionează că „satul Găvăneşti are 173 de familii şi o biserică, iar comuna Săgeata este alcătuită din trei sate: Săgeata, Beilic şi Coiteasca, în toate există 192 de case şi 166 de familii, precum şi două biserici. Găvăneşti şi Săgeata fac parte din Plasa Câmpu.”( Extras din „În căutarea unei noi şanse – Săgeata” de Victor Andreica și Florentin-Stelian Albu)
Basil Iorgulescu |
|
„La sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când în Plasa Câmpu exista și comuna Găvănești pe teritoriul actual al comunei Săgeata, Basil Iorgulescu ne prezintă care erau limitele mai restrânse ale acesteia, folosind următoarele indicații: „la Nord, Drumul Fierului și Drumul Robesc, începând de la Curtașu până în valea Costeiului; la Est, din valea Costeiului se lasă pe hotarul moșiei Găvănești până la râul Buzău, la petecul de crivină, numit Roșia; la Sud, merge pe albia râului Buzău, până la Movila Lungă, la Vest, urcă pe hotarul moșiei Dâmbroca și petecului Luscan, trece pe Târla Curtașu și dă în Drumul Fierului. ” În această perioadă, cătunele și moșiile se înmulțesc, deși comuna nu conținea toate satele de astăzi, suprafața era de 5545 ha (aproximativ jumătate din cea de astăzi), din care 4548 ha, teren arabil, 225 de pădure, 612 de islaz și 160 de teren sterp – probabil aici erau incluse și suprafețele vetrelor de sate. Proprietăți mai însemnate sunt: Beilicu, Șeineasca (proprietate a statului), Săgeata de Jos, Săgeata de Sus, Coiteasca, Cărpuleasa și Murgeasca. Moșia Săgeata de Sus, de 1030 ha, dintre care 90 de pădure crivină, aparținea familiei Bagdat, iar Săgeata de Jos sau Zisuleasa, căreia i se dau exact aceleași dimensiuni, era împărțită deja mai multor proprietari.
|
Comuna era formată din cătunele: Beilic, Coiteasca, Dâmbroca, Plevna, Săgeata de Jos (440 locuitori și 85 case), Săgeata de Sus (reședința comunei, cu 460 locuitori și 96 case) și Șeineasca. Populația totală era de 1490 locuitori, dintre care bărbați însurați 318, neînsurați 5, văduvi 21, băieți 427; iar femei măritate 318, văduve 29, fete 372.
Casele erau în număr de 282. Locuitori de alte naționalități erau 3 greci și 1 israelit. Media anuală a nașterilor este de 71, a deceselor de 40, a căsătoriilor de 12, așadar, populația creștea cu circa 31 suflete pe an.
Efectivele de animale domestice erau de 932 boi, 537 vaci, 225 viței, 8 bivoli, 196 cai, 131 iepe, 44 mânji, 1840 oi, 10 capre și 329 porci și 26 stupi. În privința activităților economice existau o stână, o moară de aburi, comerțul de desfacere a cerealelor pe care le transportă la gara Cilibia. Meseriași erau 1 lemnar, 4 fierari și 1 mașinist. Existau 6 cârciumi. Locuințele erau considerate convenabile, multe învelite cu fier, apreciindu-se că traiul începea a se îmbunătăți. Bugetul total al comunei era de 3389,08 lei.
Comuna avea o școală în cătunul Săgeata de sus, frecventată de 37 elevi și 4 eleve. Cunoscători de carte erau doar 63 din cei 1490 de locuitori . Între bibliotecile de lectură existente în județul Buzău la anul 1907, exista și una la Săgeata, cu 45 volume .
În perioada interbelică, la anul 1925, comuna Săgeata se afla în Plasa Câlnău, avea 2312 locuitori și era compusă din 5 sate: Beilic, Borduşani-Coiteasca, Săgeata de sus, Săgeata de jos, Șeineasca. Căile de acces rămâneau drumul de 13 km până în municipiul Buzău și cei 8 km până la gara Cilibia.
Primarul la acea dată era Calcan Iancu, notarul primăriei era Scârlet I. Costache.‟ (De pe site-ul Comunei Săgeata)
„Comuna Săgeata este o unitate administrativ-teritorială a județului Buzău, de tip rural. Ea este compusă din satele: Săgeata, Dâmbroca, Găvănești, Beilic, Bordușani, Banița și Movilița. Satul Săgeata a fost de la început reședință comunală, deși fusese împărțit în două până în 1968: Săgeata de Sus și Săgeata de Jos, atributul de reședință aparținând primei dintre ele. Înființarea oficială a comunei este dată la anul 1907, dar data este imprecisă, deoarece în Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzeu, scris de reputatul pedagog buzoian Basil Iorgulescu, Săgeata este prezentată ca fiind o comună rurală încă din a doua parte a secolului al XIX-lea . Statutul de reședințe de comună l-au mai avut și satele Dâmbroca și Găvănești. Formată inițial în cadrul comunei Săgeata, Dâmbroca a intrat și în componența altor comune din zonă: Scurtești, pe la 1925, a devenit comună distinctă pentru o scurtă perioadă între anii 1931-1938, a alcătuit și comuna Stăncești între 1946-1951, după aceea revenind tot la Săgeata. Găvănești a fost multă vreme o comună distinctă, având satele Găvănești, Movilița și Banița.
La ultima reorganizare teritorială, în 1968, comuna Găvănești a fost desființată, satele acestea revenind comunei Săgeata.
Cele trei sate, actuale sau foste reședințe de comune, anume Săgeata, Dâmbroca și Găvănești, sunt astăzi singurele care încă mai au o populație de peste 1000 de locuitori, au avut o dezvoltare istorică îndelungată față de Beilic, Bordușani și Banița care acum au fiecare în jur de 400 de locuitori, iar Movilița poate fi considerat totuși, un cătun, cu doar 17 locuitori.
Datorită proximității de municipiul Buzău, comunele Săgeata sau Găvănești au fost dintotdeauna arondate județului Buzău. Excepții ar putea constitui perioada 1935–1944, când din considerente privind strategia de apărare a României, ţara a fost împărțită în ținuturi. Buzăul şi județele învecinate făceau parte din Ținutul Bucegi . Mai apoi, în perioada 1950-1968, atunci când au fost încercate alte forme de regiuni, comunele au fost atunci arondate raionului Buzău al regiunii Buzău, mai apoi al regiunii Ploiești, după 1952. De asemenea, județele aveau în trecut și subunitățile teritoriale numite plase, alcătuite din mai multe comune, guvernate de câte un subprefect. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Săgeata și Găvănești erau comune rurale în Plasa Câmpului. La 1925, erau încadrate în Plasa Câlnău. În 1942, plasa care conținea comunele Săgeata și Găvănești se numea Mărăcineni, fiind de fapt, o redenumire a precedentei, după o serie de mutări ale sediului.‟ (De pe site-ul Comunei Săgeata)
„Comuna are şapte sate: Dâmbroca, Borduşani, Săgeata, Beilic, Găvăneşti, Movilița şi Baniţa aşezate în ordinea prezentată, de-a lungul șoselei care merge în paralel cu apa Buzăului dinspre N spre S-SE. Organizarea comunei este veche, putând începe în forma modernă în anul 1864, prin legea comunală adoptată de Al. I. Cuza (Calcan 2009: 17-26). Componența şi structura ei a variat de-a lungul timpului. Legea pentru organizarea comunelor rurale din anul 1904, o desemna cu următoarele localități : Săgeata de Sus unde se aflaşi reşedinţacomunei, Săgeata de Jos, Șeineasca, Beilicul şi Bordușanii – Coiteasca, așezând-o în plasa Câmpu. Localitatea Dâmbroca era cuprinsă în Comuna Scurteşti, localitate situată pe aceeaşi şosea spre N, iar Găvăneștii, Movilița şi Baniţa alcătuiau comuna Găvănești (Monitorul Oficial 1904: 1028).
ATESTAREA DOCUMENTARĂ
(Victor Andreica și Florentin-Stelian Albu - „În căutarea unei noi șanse – Săgeata)
„1.- Anuarul Episcopiei Buzăului – Bz. 1927, pg. 26-28, menționează că Biserica Buna Vestire, din Săgeata a fost construită în 1873 și reparată în 1924.
2.- Dosarul nr.3/1871, privind Hotărniciile Județului Buzău, păstrat în arhiva Tribunalului Buzău, prezintă hotărnicia moșiei Săgeata, zisă Boldești și Șăinești, situată în Plasa Câmpului, fiind în proprietatea lui Cati Zissu.
Iată prezentarea detaliilor acestei hotărnicii:
VECINI:
- Toma Bagdat, din Râmnicu Sărat, la nord cu restul moșiei Săgeata;
- Avocatul public, pentru moșia Șeineasca, la sud, fosta proprietate a Episcopiei Buzăului;
- Epitropia Spitalului Gârlași, cu moșia Cochirleanca, la est.
- Toma Tâmpeanu, din Brăila, cu moșia Pârliți (Cochirleanca), la est
- Primăria comunei Săgeata, pentru terenurile atribuite locuitorilor, conf. Legii Agrare din 1864.
Ca documentare s-a prezentat:
-
Hotărnicia din 6 iun. 1838, executată de inginer hotarnic, medelnicerul Ion Giurescu, și planul inginerului Ion Zotov, executate la solicitarea lui Ghiță Zissu, în vederea ieșirii din indiviziune față de Alecu Bagdat. A fost prezent și inginerul hotarnic, serdarul Ioan Vernescu, vechil, din partea Episcopiei, proprietarul moșiei Șeineasca,
-
Altă moșie vecină era proprietatea lui Iancu (Ion) Marghiloman, tatăl viitorului om politic Alexandru Marghiloman. Linia de hotar, potrivit hotărniciei din 1838 era pe primul aliniament (prima trăsură), de la Valea Coșteiului, la poalele movilei Fiveștii Coșteiului.
-
Pentru vecinătatea cu moșia lui Toma Bagdat, adică restul moșiei Săgeata, s-a folosit tot hotărnicia de la 1838, unul din punctele de reper fiind matca Văii Coșteiului, unde s-a făcut mușuroi în Drumul Fierului (130 stânjeni).
-
Spre moșia Șeinești, fosta proprietate a Episcopiei Buzăului, conform hotărniciei din 1938, hotarul era puțul din poalele Movilei Coșteiului: Movila Enache, Movila Sori (movilă de pământ), Movila de Piatră, Popina Lată, lacurile jirlăenilor, lacurile Văcinarului, lacurile lui Niță Ungureanu.
-
În anul 1865, potrivit Legii Agrare, din 1864, la 48 locuitori, încadrați în cele trei categorii: - fruntași ( cu patru boi și o vacă); - mijlocași (cu doi boi și o vacă și; - pălmași (sau codași, numai cu o vacă), cât și pentru preoți și proprietar (suprafața rămasă), și locurile de casă și grădină X 498 stânjeni pătrați, s-au atribuit 494 pogoane și 12 prăjini, sau 640.872 stânjeni pătrați.
Terenul cu care au fost împroprietăriți era între mușuroiul de pe hotarul cu moșia Săgeata și al Păunei Bagdat, pe apa Buzăului, în jos, spre Movila lui Măciucă „movila care este în dreptul satului, spre Movila lui Bucă.‟
Inginerul hotarnic Emanoil Mehtupciu a stabilit că spre moșia Șeinești, proprietate a statului, erau 5835 de stânjeni, iar spre moșia Săgeata , a lui Toma Bagdat, erau 4824 de stânjeni.
-
Tot din dosarul hotărniciilor (4/1897), aflat în arhiva Tribunalului Buzău, moșia Săgeata Veche, comuna Tăbărăști, proprietatea colonelului Petrean, moșie vecină cu moșia Săgeata de Sus „la capătul moșiei Buzăului, proprietate a lui Alexandru Bagdat‟, hotărnicire efectuată cu aceeași rigoare profesională de Emanoil Mehtupciu.
-
Dosarul 31/1968, pg. 179 – 295, a Consiliul Popular Județean, menționează principalele date din fișa Comunei Săgeata, la această dată (1968), când s-a desființat regiunea Ploiești și raionul Buzău, reapărând pe harta țării județele.″ (Din „În căutarea unei noi șanse‟ - Săgeata, de Victor Andreica și Florentin - Stelian Albu)
CONCLUZII
„Toponimia Comunei Săgeata este una specifică localităților rurale. Denumirea satelor, a moșiei, locurilor, a punctelor are o provenienţă intuitivă. Numele satului Săgeata are la origine un antroponim, iar celelalte localități ale comunei îşi trag denumirea de la ocupațiile locuitorilor (Găvăneşti, Baniţa), de la înfățișarea topografică a locurilor respective (Dâmbroca, Movilița), de la fenomene istorice sau social politice (Beilic, Șeineasca/Plevna). Aceeaşi schemă se repetă în genere şi în toponomastica diferitelor puncte de reper ale localităților unde întâlnim filiera antroponomastică (Puţul lui Zgârci, Puţul Boiereștii etc.), sau cea topografică (Valea Movilei, Valea Coșteiului).
O semnificație aparte o are Drumul Fierului, denumire care transcende orizontul geografic al comunei, având o rezonanță istorică, regională, şi chiar naţională, cu rădăcini în comerțul medieval al Țărilor Române, de la Dunăre în Transilvania, Moldova şi Muntenia Subcarpatică, şi invers.
Aplecările asupra toponimiei Comunei Săgeata din Judeţul Buzău, au menirea de a invita la reflecții prin aprofundarea acestui aspect important al vieţii spirituale locale şi al integrării şi înțelegerii acestui proces într-un cadru mai larg, zonal sau chiar naţional. Antroponomastica şi toponomastica pot contribui la deslușirea unor sensuri subtile şi profunde ale metamorfozei spiritualității naționale în curgerea timpului.″ (Din Cercetările D-lui Prof. Univ. Dr. Gheorghe Calcan)
CRONOLOGIA ISTORICĂ A COMUNEI SĂGEATA
„Pentru o mai bună înțelegere a derulării evenimentelor formării comunei Săgeata, prezentăm o cronologie a lor:
1597, ianuarie 21 – este pentru prima dată atestat documentar satul Găvănești, când într-un document domnesc, voievodul Mihai Viteazul oferă Episcopiei Buzăului, în persoana arhiepiscopului Luca din Cipru, satele Pojorâtei, Stănileștii, Găvăneștii de Sus și Găvăneștii de Jos;
1598, mai 25 – un nou hrisov al lui Mihai Viteazul prezintă mai pe larg în ce consta dania făcută Episcopiei cu satele de mai sus, amintind ca hotare apa Buzăului și mijlocul Costeiului;
1806-1812 – satele Săgeata și Beilic au fost devastate, aici fiind frontul Războiului Ruso-Turc.
1809 – Săgeata este fortificată de generalul rus Essen, devenind tabără militară, condusă apoi de generalul Langeron;
1812 – este reperul pentru nașterea satului Săgeata. Au loc revărsări ale râului Buzău care îl obligă pe ciobanul Stan Săgeată – întemeietorul semi-legendar al satului care îi poartă numele, să se mute pe malul stâng, acesta fiind mai înalt și ferit de inundații;
1837 – în satul Săgeata se adunaseră 40 de familii care trăiau în bordeie;
1855 – Alexandru Bagdat împarte moșia în două fiilor săi, Toma și Katz, formându-se cele două sate: Săgeata de Sus și Săgeata de Jos;
1874 – este construită Biserica Buna Vestire din satul Săgeata, prin strădaniile tuturor locuitorilor din Săgeata de Sus, Săgeata de Jos și Coiteasca. Episcop al Buzăului era Inocențiu (1873-1893), titular de numai un an de zile ca succesor al lui Dionisie Romano;
1907 – între bibliotecile de lectură existente în județul Buzău exista și una la Săgeata, având 45 volume;
1926 – la Săgeata s-a constituit un comitet pentru strângerea fondurilor necesare ridicării unui monument pentru eroii căzuți în timpul Primului Război Mondial.
1934 – se înființează Căminul Cultural Săgeata;
1934, martie 25 – locuitorii vor reuși să ridice Monumentul în cinstea eroilor comunei din Primul Război Mondial. Cu ocazia acestui eveniment a fost editată și cartea „În amintirea Eroilor din Comuna Săgeata”, scrisă de Dumitru Bălănescu, având valoare de monografie a satului, dar și de a elogia pe acești eroi;
2015, august 2 – Credincioșii parohiei buzoiene Găvăneşti au primit, duminică, 2 august 2015, vizita chiriarhului locului. Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, Înalt preasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din acest sat.
2015, octombrie 4 – are loc (re)sfințirea mare a bisericii „Buna Vestire” din satul Săgeata. Slujba a fost săvârșită de ÎPS Ciprian Spiridon, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. A fost oficiată și Sfânta Liturghie arhierească la care au participat sute de credincioși din comună și împrejurimi. La final a fost sfințită și o casă de praznic, recent construită lângă biserică.
2016 - octombrie 23 – este sfințită și capela mortuară „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Parohiei Săgeata, tot printr-o vizită a ÎPS Ciprian Spiridon, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. (De pe site-ul comunei Săgeata)
„Eroismul este puterea de a ne învinge pe noi înșine pentru a face să triumfe valorile ideale dictate de propria noastră conştiinţă.” definiție de Ion Găvănescu
Aparent negativă, pentru că nu rezolvă nimic, revolta e profund pozitivă pentru că relevă întotdeauna ceea ce merită apărat în om.‟ Albert Camus.
„Sinuciderea nu este un eroism; este o laşitate. Eroii adevărați îndură viaţa aşa cum e. Ei se revoltă, ei plâng, ei luptă pentru a o îmbunătăți, dar nu dezertează.” citat clasic din Traian Demetrescu
Bibliografie
Basil IORGULESCU, Dicționar geografic…, p.432.
Basil IORGULESCU, Dicționar geografic…, pp.432-433 , reluat apoi întocmai și de George Ioan LAHOVARI, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol.5, pp.330-331.
Valeriu NICOLESCU, Pagini de istorie culturală…,pp.122-123.
- Basil IORGULESCU, Dicționar geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzeu, Stabilimentul Grafic I.V. Socecu, București, 1892, pp. 432-434.
|
|