CAPITOLUL. IX - TRADITII SI OBICEIURI
„Îmbrăcămintea - se arată că, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, localnicii purtau: cojoace; ițari albi din lână; cămăși de cânepă, ţesute de casă; în picioare purtau opinci, legate cu nojițe, puse peste obiele; pe cap purtau, iarna, căciuli țuguiate sau rotunde, iar vara – pălării de pâslă, iar unii, tot cu căciuli. Din lâna oilor au început să-şi facă stofă de dimie, din care-şi făceau pantaloni largi, la care tinerii adăugau găitane roşii pe părți. Din acelaşi material confecționau şi hainele de iarnă, cea mai uşoară numindu-se mintean, tesut în casă din lână neagră, combinată cu lână roșie. În 1941, cămășile nu se mai purtau pe afară, iar în picioare se purtau ghete sau cizme.
Femeile purtau tot haine de casă. Foloseau hondroace, iar iarna se îmbrăcau cu scurteici din blană de miel sau vulpe. Portul acesta s-a păstrat până după al Primul Război Mondial, legătura cu oraşul fiind cauza schimbărilor, în modificarea portului tradițional. Se mai lucra dimie, dar se vopsea în negru sau bleumarin, hainele croindu-se după moda de la oraş, mintene, ciorapi, bete, însă erau purtate numai de cei vârstnici. Tinerii se îmbrăcau de la oraş, vânzând o parte din recoltă pentru a-şi procura haine.
Învăţător şi director al şcolii din Gura Câlnăului, Răducan Dumitrescu, a realizat în 1942 monografia localităţii respective. În capitolul ”Cadrul psihologic”, dascălul a făcut unele constatări şi aprecieri interesante cu privire la comportarea sătenilor: „O opoziție faţă de tradiţii, care înseamnă lipsă de respect faţă de bătrâni, autorităţi, faţă de cultura de veacuri a acestui popor”.
Despre cununie, botez şi înmormântări se menţionează că erau conform canoanelor bisericii ortodoxe. (extras din Monografia Vadu Paşii)
„Portul – a evoluat de-a lungul veacurilor, fiind influenţat de turci, nemţi, austrieci, etc.
Bătrânii purtau: cămașă de in sau cânepă; haină scurtă pe talie, numită hermină; pantaloni de dimie, ori poturi (postav gros de culoare bleumarin); ilic (mintean); scurtă îmblănită, cu guler de vulpe (scurteică); pălării din pâslă; hileri (în picioare). La lucru, peste pantaloni purtau tureci, până la genunchi. În zilele de sărbătoare îmbrăcau cămașa cu butuc pe piept, respectiv o țesătură de bumbac sucit, țesut în pânză. Pe cap purtau pălării din pâslă.
Femeile purtau: cămăși de in sau cânepă; rochie de stambă (vara); iarna purtau handroc (rochie de lână cu vergi verticale în diferite culori, lucrată în cute); paltonaş de polca tighelită; caşmirul sau broboada; în picioare purtau ciorapi de lână şi hileri.” (Extras din „În căutarea unei noi şanse - Săgeata” de Victor Andreica și Florentin-Stelian Albu)
Bărbaţii purtau: îmbrăcăminte din dimie groasă, vestă, dolman (cu blană de oaie), căciulă de miel bârsan (din miel de 1-2 săptămâni), opinci. Cămăşile bărbătești erau lungi, cu motive la guler, la mâneci şi pe poale. Pantalonii erau din dimie neagră. Chimirul era rar şi cu un buzunărel special. Se purtau şi cizme.
1. Acoperământul capului: căciula, pălăria.
2. Costumul: cămașa, izmenele, pantalonii, pieptarul, cingătorile,
3. Încălţămintea : obiele, opinci.
Piese comune de port: haine de dimie, gluga, șuba, duruţul ,
păclia , bunda, cojocul, traista.
„Bărbaţii purtau: opinci şi treptat au trecut la sandale din cauciuc, izmene (ţesute cu fire de bumbac şi de cânepă, încât jenau pielea), Pantaloni din dimie, țesuți de casă” (Stan Bârsan)
„Femeile purtau: tulpan (alb, din bumbac), Broboadă (maron, gri, bej), Cașmir bleo, Rochie de crepdeșin.
Mamaia purta fotă neagră, cămășile şi le lucra cu platcă, cu guleraș tip tunică: fota de Dâmbroca este țesută în război, iar ornamentele sunt cusute şi aplicate. Poalele sunt cusute cu formuz, fota oarbă: tulpanul alb se vede de sub cașmir, numai cu danteluță: caşmirul negru.
La mamaia în casă am găsit un peretar. Are două modele. Eu l-am făcut fotă şi mulţi folcloriști o admiră.” (Atena Bratosin Stoian)
Mai jos, sunt prezentate câteva poze, din care se poate observa portul popular al perioadei 1900-1950:
|
|
|
Ioana Florea (n. 1914 – d. 2015) |
Costumul popular de Muntenia respectă unitatea şi continuitatea costumului românesc, dar prezintă şi articularități, diferențieri, atât în ceea ce priveşte ornamentarea cromatică, cât şi punctele de cusătură. Excepție de la fota strâmtă o face fota de Prahova care se prezintă sub formă de fustă largă, încutată. De asemenea costumul de Vlașca, prezintă în locul fotei, vâlnicul numit „peşte-man“; Costumul de Teleorman se poartă cu două catrințe, aşezate în faţă şi spate. În judeţul Olt se poartă costumul cu vâlnic negru ales în motive florale cu bată la poale şi „flori rupte" pe „trup" şi costumul cu două „zăvelci" (catrinţe) în faţă şi-n spate. Costumul bărbătesc de Muntenia respectă croiul şi plasarea ornamentului cămăşilor din întreaga ţară. Cămaşa mai nouă prezintă şi platcă.
Costumul din această parte a ţării este costumul cu fotă, care cuprinde întreaga arie subcarpatică începând cu zona Argeş şi prelungindu-se în Muscel, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Râmnicu-Sărat. Fota veche se ornamentează cu vărgi dispuse vertical, vărgi care se întâlnesc şi astăzi în fota de Buzău, R. Sărat. În evoluţia ei s-a ajuns la ornamentaţia compactă, lată cum este la fota de Muscel şi Argeş, ornamentaţie care se face în formă de „bată" pe poale, şi pe căpătâie, cu fir auriu şi argintiu.
„Ştiinţa contemporană a devenit mult mai circumspectă şi se ocupă mult mai atent de tradiţie decât a făcut-o critica istorică la început.” Sigmund Freud
Dragomir și Ioana Florea |
|
Familia Ion Dedu |
|
 |
Marița Voinea |
Bunicii d-nei Atena Bratosin Stoian |
| |
 |
 |
| |
Străbunicii d-nei Atena |
Bunicii d-lui Ing. Valeriu Florea |
Portul familiei Boaca din Sageata
| |
Străbunica Constanței Albu și fiul ei Alexandru - 1916 |
4 generații:-1961: Bunica; și Mama– pe scaune; Nepoții; Elena, V.. Sburlan și Constanța;;Strănepotul bunicii – în brațe. |
| |
Maria şi Dumitru Boacă
împreună cu fiica lor, Vasilica, 1935 |
|
| |
 |
|
| |
Bunica dinspre tată - 1970 |
Tatăl d-nei Constanța - 1991 |
Bibliografie
|
|
