|
---|
CAPITOLUL II
DESCRIEREA GEOGRAFICĂ A ZONEI Județul Buzău are mai multe etaje de relief, fiecare influențând clima, flora și fauna. Aceste etaje sunt:
Comuna Săgeata se află în plină zonă de câmpie, în Bărăganul superior al Munteniei. Subdiviziunea aceasta a Bărăganului încadrată la nord și apoi la vest de râul Buzău se numește Câmpia Râmnicului, deoarece pornește exact din comuna Săgeata și se întinde până la valea râului cu același nume. Câmpia este singura treaptă de relief prezentă aici, altitudinea medie față de nivelul mării este de 65 m.
|
Râmnicul face acest lucru imediat după ce traversează orașul Râmnicu-Sărat, iar Buzăul începe chiar din zona comunei Săgeata să aibă un curs foarte ondulat, iar undeva din zona localității Jirlău deja să-și schimbe cursul în direcția amintită. Dacă nu ar fi fost această câmpie ce coboară spre zona joasă de subducție a județelor Vrancea, Galați și Brăila, cu siguranță Buzăul, poate chiar și Râmnicul ar fi fost afluenți direcți ai Dunării, la fel ca toate râurile din Câmpia Română, deci nu s-ar fi vărsat în Siret spre nord. Cercetătorii pun în directă legătură zona de subducție a Câmpiei Siretului inferior, cu zona seismică din Munții Vrancei și ai Buzăului.
|
---|
De asemenea, câmpia are și alte multe văi, precum cea a Costeiului, sau alte văi ce permit scurgere a apei din câmp, spre râul Buzău sau lacul Costei. Întinsa câmpie este brăzdată și de câteva movile de pământ, ridicături ce au între 10-20 metri față de nivelul normal al câmpiei.
„Comună de „şes fertil puţin ondulat” după cum apărea în Dicţionarul de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu o suprafaţă de 5545 ha din care 4548 ha arabil, 225 ha pădure, 621 ha islaz şi 160 ha sterp (Iorgulescu 1892: 432), ea trecea şi în perioada interbelică „o comună mare şi bogată” cu „pământul arabil […], de bună calitate” având „starea economică […] prosperă” (Bălănescu 1892: 6-7,16).
La sfârşitul secolului al XIX-lea, realizând o succintă prezentare eclectică, în comună existau: o moară cu aburi, 932 boi, 537 vaci, 225 viţei, 8 bivoli, 169 cai, 131 iezi, 44 mânji, 1840 de oi, 10 capre, 32 porci, 26 de stupi, 1 lemnar, 4 fierari, 1 mașinist, o stână, 6 cârciumi, 3 greci şi un israelit (Iorgulescu 1892: 432-433). În perioada interbelică, pe islazul comunal întins pe ambele maluri ale râului Buzău pe o suprafaţă de 130 ha erau hrănite aproximativ 250 de cornute mari şi 2800 de oi, proprietate a locuitorilor satului (Bălănescu 1934: 16). Apogeul economic al localităţii pare să fi fost atins însă în deceniile 7-8 ale secolului trecut, când s-au putut obţine producţii mari de cereale şi legume, vorbindu-se de un brand al Săgeții, localitatea remarcându-se şi prin semnificative împliniri în domeniul socio-cultural (Andreica şi Albu 2010: 244, 274, 360, 364).
Un alt fenomen topografic şi toponimic interesant al comunei este cel al tumulilor, numite popular movile. Întâmplător, sau poate nu, trei dintre aceste movile sunt înșiruite pe „Drumul Mare” al Susenei. Toate sunt situate pe partea dreaptă a drumului cum mergi spre câmp şi la o distanţă foarte mică de acesta. Prima movilă este aproape de sat, a doua este la aproximativ de 2 km de localitate, iar cea de-a treia este dincolo de Cotitură, mai aproape de Valea Costeiului, este mai puţin proeminentă şi este numită Bășică. Interesant este faptul că dacă s-ar continua această linie dreaptă care unește cele trei movile, peste apa Buzăului, ajungem la o a patra movilă aflată pe platoul de lângă Cotul Băcanului, exact acolo unde se presupune că a existat inițial localitatea Săgeata.
O altă axă a movilelor însoțește cursul râului Buzău, mai corect șoseaua care trece prin localităţile situate pe malul stâng al râului. În comună prima movilă este pe partea stângă a șoselei între Dâmbroca şi Borduşani. Cea de-a doua, şi cea mai vizibilă şi recunoscută este cea dintre Săgeata şi Beilic. Movila este cunoscută ca loc de reper (Movila Mare), iar Valea Movilei a reprezentat în perioada anilor 1960-1990 o importantă zonă (Grădina) de zarzavaturi a CAP Săgeata. O altă movilă este în zona localităţii Movilița, care a dat numele localităţii respective.
Ca puncte importante în toponomastica localităţii am putea reține şi Sărătura Mică şi Sărătura Mare. Ambele, mici văi străbătute de către un firișor de apă sălcie, la marginea satului, spre câmp. Interesante puncte toponomastici au devenit şi fântânile satului şi ale moșiei. Localitatea are două cimitire: Cimitirul Vechi, în Săgeata de Sus şi Cimitirul Nou amplasat la marginea localităţii, pe Hotar, în Săgeata de Jos.” (Din Cercetările D-lui Prof. Univ. Dr. Gheorghe Calcan)
2.- CLIMA
Clima specifică zonei acesteia este cea temperat-continentală, cu nuanțe de ariditate. Nu de puține ori și nu numai pe timpul verii se produce secetă, existând și ani considerați secetoși, în care agricultura are de suferit. Fenomenul s-a accentuat mai ales în ultimii ani. „Încălzirea globală își pune amprenta asupra anotimpurilor, conducând spre crearea a două anotimpuri: vara și iarna, cu puseuri dramatice de căldură în lunile mai, iunie, iulie, când se înregistrează până la 44ºC la umbră. Anul 2009 a fost cel mai călduros din ultimii 160 de ani, dar nici anul 2012 nu a fost mai puțin călduros.”
Presiunea atmosferică este şi ea influențată negativ în ultimii 15 ani, înregistrând o medie de 751–758 mm coloană de
mercur, iar temperaturile sunt, în medie, de -8º C., iarna şi de 40º C., vara.
Vânturile semnalate aici sunt în primul rând crivățul, care bate dinspre N-E, cel mai mult timp pe an și cel mai puternic, apoi Austrul – un vânt cald și secetos dinspre vest, care cauzează iarna gerul și vara temperaturi mari, Băltărețul bate mai rar dinspre S-E și aduce ploi de vară, iar Munteanul bate din nord. Precipitațiile înregistrate sunt în medie de 500 mm anual…
Vânturile dominante sunt:
Crivățul, care suflă de la nord–est, către est, fiind prezent în medie 147 de zile pe an, aducând viscole, uneori cu zăpadă care blochează căile rutiere şi feroviare;
Austrul este o mişcare a aerului care vine din vest, cca 124 zile pe an şi aduce uscăciune. Iarna cauzează geruri mari, iar vara aduce călduri mari şi secetă. El este vinovat de temperaturile extreme.
Băltărețul, bate de la sud la est. Este o mişcare de aer călduț, agreabil, aducător de ploi repezi şi scurte, fiind prezent mai mult vara. Este mult dorit de agricultori. El bate, în medie 17 zile pe an;
Munteanul, bate de la nord, în medie 27 zile pe an.
Media anuală a precipitațiilor nu depășește 500mm/an, cantitate insuficientă pentru agricultură. Există un Punct de Cercetare, în Cilibia, care înregistrează fenomenele meteo pe o perioadă de 75 ani şi s-au obţinut date statistice relevante privind evoluţia climei.
4.- APELE
Principala caracteristică a comunei Săgeata și motivul nașterii așezărilor umane de aici este fără îndoială, existența râului Buzău. Este singura apă curgătoare permanentă de pe raza comunei și de asemenea cel mai important râu ce străbate județul Buzău.
Râul Buzău izvorăște din Munții Ciucaș, în județul Brașov și după un curs de 325 km, străbătând județele Brașov, Covasna, Buzău și Brăila, având un bazin hidrografic de 5505 km², se varsă în râul Siret, în dreptul localității Șendreni, jud. Galați.
Lacul Siriu
Parcurge zona de munte a Carpaților Curburii, pe lângă localitățile Vama Buzăului în județul Brașov, Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Crasna în județul Covasna, apoi Siriu, Nevoiași, Nehoiu în zona de munte a județului Buzău.
Afluenții principali ai cursului superior sunt: Siriul Mare, Cașoca Mare și Bâsca.
Tot aici a fost amenajat în scop hidroenergetic lacul de acumulare artificial și barajul de la Siriu. Ieșind din zona montană a județului Buzău, urmează cursul mediu din zona subcarpatică. Aici, localitățile principale traversate sunt: Pătârlagele, Cislău, Viperești, Măgura, Berca și Săpoca. Afluenții sunt mai numeroși în această zonă: Pănătău, Bâsca Chiojdului, Bălăneasa, Sărățel, Slănic și Nișcov. Pornind de la Depresiunea Cislăului, râul a creat o vale foarte largă și propice agriculturii. Deja din dreptul localității Vernești, intră în plină zonă de câmpie, aici mai este amenajată valea râului în scop hidroenergetic și de irigații.
Ajungând în dreptul orașului Buzău și al comunei Mărăcineni, primește ultimul afluent al său, Câlnăul, iar de aici, cursul său inferior va parcurge aridul Bărăgan și localitățile: Vadu Pașii, Scurtești, Dâmbroca, Bordușani, Săgeata, Beilic, Găvănești, Movilița, Banița și Moșești în județul Buzău, apoi Vișani, Câineni-Băi, Grădiștea, Racovița, Latinu și în dreptul localității Șendreni se varsă în râul Siret. Debitul mediu al râului Buzău este de 28,5 m³/sec.
Râul Buzău a fost atestat documentar din secolul al IV-lea d. Hr. cu ocazia martiriului Sfântului Sava Gotul (†372), fiind chiar singura apă de la noi din țară care a constituit un mijloc de martirizare prin înecare.
Numele râului pomenit atunci în actul martiric era Mousaios – formă de la care, printr-o simplă schimbare fonetică s-a ajuns la denumirea actuală.
O altă apă foarte importantă pe teritoriul comunei Săgeata este lacul Coșteiu, împreună cu izvorul vechi de alimentare din câmp și amenajarea piscicolă de pe el. Lacul avea în 2009 - 2,67 km², a fost concesionat în anul 2005 (prin susținere financiară majoritară a concesionarului şi din fonduri europene în 2006 a fost readus la parametri optimi producţiei piscicole). Este parcelat în 11 heleșteie, 10 bazine de creştere, 11 pentru reproducere şi iazuri.
Barajul de la Siriu
Râul Buzău este sursa de alimentare cu apă, prin inter-mediul unei stații de pompare. Din păcate, investiția a fost pierdută după aceea, astăzi el pierzând toată această activitate economică.
Valea Buzăului – „Valea Buzăului este una dintre cele mai frumoase minuni, dumnezeiești, ale ţării. Udată de râul Buzău, ce izvorăște din munţii Tesla, din Cheile Cordinului, Buzăul primește cursurile de apă din munți şi din zona colinară, lărgindu-se începând din perimetrul comunei Măgura, intrând, apoi, de la Pleșcoi şi Săpoca, în Câmpia Buzăului. De aici, țărmul are maluri care scad în altitudine, ridicându-se la nivelul unor movile, adică la o înălţime de 15–30 metri. Malurile sunt formate mai mult din pietriș, din care cauză nu pot rezista violenței apei, care le mănâncă cu lăcomie, inundând, în repetate rânduri, şi punând în pericol casele situate în imediata apropiere a apei….”
Sunt de semnalat marile viituri înregistrate de acest râu, care au provocat pagube materiale enorme, dar şi în vieți omenești. Ultima mare viitură a fost în 2005, când puhoaiele au măturat mult din malurile râului şi cel mai mult a cauzat podului de la Mărăcineni, pe care l-a rupt. Nivelele medii lunare variază între 50 – 70 cm până la 2300–3500 cm. În iernile secetoase şi geroase se înregistrează fenomene de îngheţ ale râului.
Valea Buzăului la Măgura
Laboratoarele de specialitate au determinat, cu precizie, caracteristicile fizico-chimice ale apei râului, ce conțin săruri în procente normale, ceea ce a permis, mai ales în perioada 1968 -1990, irigarea unor întinse suprafeţe de culturi legumicole şi chiar cerealiere, fiind exclusă posibilitatea sărării solurilor.
Proiectul de regularizare hidroenergetică şi de hidroameliorare a bazinului hidrografic al Buzăului, prevedea construirea a 24 hidrocentrale, din care s-au realizat doar trei: Siriu, Cândești şi Sinilească.
Se viza aprovizionarea cu apă potabilă a localităţilor din aval de Măgura, punerea în valoare a patrimoniului funciar, irigarea unor suprafeţe de peste 40.000 ha, dar şi sistematizarea așezărilor din zonă. Din păcate, proiectul a fost abandonat, ceea ce nu permite nici măcar excluderea capacității de inundare şi distrugere a acestui râu extrem de capricios.
Situat pe cursul pârâului Costei, care este și limita între comunele Săgeata și Robeasca, Lacul Costeiu s-a creat inițial în lunca inundabilă a râului Buzău (fenomene similare și în cazul altor acumulări de apă situate pe malurile acestuia: lacurile Jirlău, Câineni, Balta–Albă și Amara).
Pentru o mai bună cunoaștere a rădăcinilor în timp a toponimiei și a primelor mențiuni arhivistice despre Lacul Costeiu s-a consultat un volum apreciabil de scrieri științifice și de specialitate, primele atestări documentare referitoare la acesta găsindu-se, după datele reținute de noi, în lucrarea
„Dicționarul Geografic al județului Buzău, pentru uzul școalelor primare, urbane și rurale”, autor B. Iorgulescu, 1892
Cu toate acestea ,putem consideră, dat fiind modul de creare a acestor acumulări de apă, că prima atestare documentară a Lacului Costeiu, coincide cu perioada de atestare documentară a Râului Buzău, din secolul al IV-lea: într-un document din anul 376, trimisă de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor, arhiepiscopului din Caesarea Mazaca, se menționează martirizarea, la 12 aprilie 372, a misionarului creșțin Sava, înecat de către goți în râul Buzău (cunoscut la acea dată sub numele de Mousaios). Copii ale documentului Pătimirea Sfântului Sava se păstrează la Biblioteca Vaticanului și Biblioteca San Marco din Veneția.
În fotografia de mai jos se prezintă parțial harta județului Buzău, de la acea vreme, unde se poate remarcă , lângă localitatea Gvanesci (Găvăneștii de astăzi)-Lacul Costeiu.
„Există mai multe oportunităţi pentru cel care înoată în sensul curentului, decât pentru cel care înoată împotriva lui.” Wallace D. Wattles
RUINELE FERMEI PISCICOLE COSTEIU
Parc-ar fi crescătorie de stuf
5.- SOLURILE
Solul este constituit de cernoziomul ciocolatiu și mediu levigat. Adâncimea pânzei freatice este de 8–20 m în partea de sus a câmpiei şi de 3–15 m în lunci, unde se întâlnesc soluri aluviale medii gumifere, aluviuni stratificate şi aluviuni recente. În aceste condiţii, chiar de la înfiinţarea așezărilor, terenul a permis practicarea unei agriculturi de mare randament.
Importanța calității solului este crucială în ceea ce privește viitorul comunei Săgeata.
Cernoziomul (din rusă чернозём) este un sol foarte fertil, de culoare închisă (neagră, castanie etc.), format sub o vegetație ierboasă, în condițiile unei clime continentale. Cernoziomul conţine humus 3-6%, procentaj mic în comparație cu alte soluri, care pot avea până la 25% humus, dar este de bună calitate (mult calcic), saturația în baze este de 90-100% cu o reacție neutră, slab alcalină (pH = 7-7,8) și un procentaj important de acid fosforic, amoniac și fosfor.
„În natură nu există nimic urât, în ea e paradis,
Tot ce a săvârșit Dumnezeu este desăvârșire,
Floarea nu este floare în sine, ci oglinda unui vis,
Sau oglinda altui suflet, plin de parfum și iubire.” MI
6.- FLORA
Vegetația ierboasa este compusă din graminee: păiuș, firuță, negară, pir crestat, precum și trifoi, măzărichea. Pe malurile abrupte ale văilor s-au păstrat tufișurile cu porumbar, vișin de stepă, migdalul pitic.
Vegetația este cea specifică zonei de câmpie, adică de stepă, respectiv silvostepă în foarte mică măsură. În principal, terenul este ocupat de culturile agricole, de cultura cerealelor și a plantelor industriale. Acestea iau locul cu totul vegetației sălbatice, aducând-o până la extincție. Puținele spații lăsate necultivate care ar mai rămâne fâneţelor, pajiștilor şi islazurilor sunt năpădite acum de buruieni otrăvitoare, arboret şi mușuroaie.
Grâu |
Porumb |
Floarea soarelui |
Mei |
---|
Culturile predominante (rezistente la secetă): mei, orz, dughie, grâu, porumb, lucernă, floarea soarelui, rapiță….
Dintre speciile ierboase, mai întâlnite sunt: Colilia, Păiușul, Negară, Albăstrița, Pelinul, Pirul Gros, Volbura, Pelinița de Stepă, Firuța cu Bulb, Pătlagina, Scaieții, Ciocul Berzei, Aliorul, Știrul, Căprița, Troscotul, Ovăzciorul, Festuca, Rapița, Mohorul, Pălămida, etc.
Colilia sau Năgara |
Albăstrița |
---|
(Albăstrița - Centaurea Cyanus -, popular este cunoscută și sub denumirea de - tătăișe, tătăișa vânătă, vinețea, vinețica, zglăvoc, potroacă, clopoțel, floare vânătă, floare de grâu, floarea paiului, iarba frigurilor, vinețica de câmp.)
Pomi fructiferi: nuci, pruni, corcoduși, zarzări, cireși, vișini, meri, peri, …..
Pomii de pe lângă casă |
Via în satul Dâmbroca |
---|
Vița de vie: Se cultivă în parcele mici, proprietăți particulare, diferite soiuri, predominantă fiind via producătoare (pentru vin): Terazul, Argeleanca, O mie unu. Mai rar se cultivă via pentru struguri de masă (afuzalin, Coarnă albă și Coarnă neagră)
Vegetație Lemnoasă: cândva erau ulmi, dar au pierit din cauza unei boli, salcâmi.
Puținele pâlcuri de arbori au fost sacrificate şi azi mai pot fi găsiți puţini arbori şi arbuști: porumbe (prunișori sălbatici), gărdurariță, muri, măceși...
Porumbe |
Gărdurariță |
Mure |
Măcieș |
---|
Zonele de luncă au fost singurele zone împădurite ale comunei Săgeata, chiar dacă malul stâng prezintă mult mai puțină vegetație de arbori decât pădurile întinse de pe cealaltă parte a râului.
Vegetație de gârlă: Cătina Albă, Cătina Roșie, Talpa Gâștei, Pipirigul, Păpădia, Grâușorul, Ceapa Ciorii.
"Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii." [Constantin Brâncuși]
7.- FAUNA
Fauna în această zonă este de stepă şi silvostepă: mamiferele rozătoare (popândăul, șoarecele de câmp, iepurele de câmp şi hârciogul), mamifere carnivore, care apar totuşi foarte rar (vulpea şi lupul), păsări (potârnichea, ciocârlia de câmp, prepelița, sturzul, graurul), reptile (șopârle, șerpi, broaște țestoase), insecte (greierii, lăcustele, cosașii).
O specie deosebită, semnalată în anul 2011 în județul Buzău, dar chiar și în Săgeata este șacalul auriu, o prezență exotică în țara noastră, ce a fost însă vânată intens din cauza pericolului ce îl reprezenta pentru ecosistemul nostru fragil. Lipsa acută de vegetație înaltă nu permite existența unor animale ușor de remarcat și agricultura intensivă nu permite să ofere solului un repaus natural. Toate aceste lucruri nu pot decât să îngrijoreze echilibrul natural al vieții, chiar și la nivelul comunei Săgeata.
Păsări sălbatice: dropii, potârnichi, ulii, ciocârlii, pupeze, cuci, grauri, pițigoi, vrăbii, ciori, ….
Animale sălbatice: vulpi, lupi, dihori, șobolani, popândăi, nevăstuici, iepuri, arici, ….
Iepure |
Popândău |
Dihor |
Nevăstuică |
---|
Reptile: șopârle, gușteri, șerpi, …
Păsări de casă: găini, rațe, gâște, bibilici, curci, porumbei (semi-domestici),
Animale domestice: boi, vaci, tauri, oi, berbeci, capre, țapi, cai, măgari, porci, iepuri de casă, câini, pisici,
Notă: sublinierile indică viețuitoarele care au cam dispărut din zonă.” (Prof. Elisabeta Popp)
„Dacă o cale este mai bună decât este o alta
Atunci, să fii sigur că aceea este calea naturii.
Natura n-a trădat niciodată inima, nici arta,
Ci le-a iubit și le-a oferit nestematele culori vii.” ( MI)
Descoperirea Geografică a Zonei |
---|