DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ
H - CRESTEREA ANIMALELOR SI PĂSĂRILOR
1.- ISTORIC
Pornind de la condițiile geografice – câmpia, care domină suprafața din satele comunei Săgeata, chiar de la înființarea așezărilor, oamenii s-au îndeletnicit cu agricultura, cu creșterea animalelor și păsărilor.
Din Lucrarea lui Basil Iorgulescu se poate deduce că resursele şi situaţia economică sunt reduse în zonă. Se poate vorbi de stâne, fierărie, comerţ cu cereale, creşterea vitelor, cârciumi.
Dosarul 6/1942 de la Filiala Buzău a Arhivelor Statului, cuprinde măsurile prin care se acţiona, în perioada respectivă, împotriva epidemiilor şi epizootiilor, dar menţionează şi datele seci ale recensământului animalelor. Dintre animalele şi păsările în număr mai mare sunt prinse: cabaline, bovine, ovine, găini, raţe, câini. Tot în anul 1942, se stabilesc măsuri de paza terenurilor agricole.
La recensământul din 1943 al animalelor se constată scăderea drastică a numărului acestora din cauza celui de al doilea război mondial. În acele vremuri, creşterea animalelor era făcută după nevoile şi posibilitățile fiecărui gospodar. Animalele prioritare erau:
Boii, pentru tracţiune . Nu putea fi numit om gospodar acela care nu avea o pereche de boi, sau de cai, căci cu ei trebuiau făcute multe munci şi anume: la arat; la transport de materiale şi de persoane; la căratul recoltelor de pe câmp.
Se sculau ţăranii, cu noaptea-n cap şi hai la câmp, la lotul lui, care se afla chiar la 6-7 km de casă. Omul putea să tragă un somn bun, căci boii ştiau să-l ducă. Acolo era locul unde ei aveau mohorul fraged şi mult porumb rezultat din rărire prin praşilă şi mai aveau şi o apă limpede şi rece de la puţul din capul locului. Se poate deduce că nici boii nu uită ce şi unde le e bine. Stăpânul umplea coşul căruţei cu iarbă, pentru a le da şi acasă de mâncare la boi şi pentru alte animale din gospodărie (ştir, pentru porci şi raţe; mohor, pentru vaci şi viţei). Nu am să pot uita legănatul acela al carului, somnul care mă cuprindea, tresăririle uşoare la câte un hop şi reluarea aţipirii. Dacă boii erau aşa de blânzi şi necesari, oare de ce tăticu, pe când eram la şcoala medie, mi-a trimis două versuri şugubeţe: „Patru boi leagănă carul / Eu cu mă-ta duc amarul”. Oare noi, copiii, ce reprezentam pentru tăticu, boii sau amarul? Le era greu părinţilor să ţină patru copii la şcoală;
Cai aveau gospodarii mai înstăriţi, ca un fel de lux. În afară de treburile care se puteau face cu boii, caii erau buni şi pentru călărie. Erau făloși cei care aveau cai, căci unele transporturi erau mai rapide, dar mai ales când îi călărea şi dădeau fuga după treburi. În acele vremuri caii erau ostaşi ai cavaleriei şi au dus greul celui de al doilea război mondial. Oamenii, dacă erau răniţi, primeau ajutor sanitar şi supuşi la operaţii pentru recuperare, dar caii..(???!!!). S-au împuţinat mult, bieţii cai, din cauza războiului.
Vacile, erau absolut necesare la casele sătenilor. Asigurau lăpticul şi brânzica proaspătă, pentru familie şi în mod deosebit pentru copii. Foarte puţini oameni mergeau, vara, cu vacile de lanţ să le pască. Ce frumos ar fi fost ca toţi oamenii să aibă timp de vaci, să le dea mohor, sau să le pască pe marginea drumului şi din când în când să le lase a fura câte o tulpină fragedă de porumb! Altă viaţă ar fi fost pentru ele. Dar majoritatea oamenilor le dădeau la păscut pe suhat sau pe lunca Buzăului, unde pe parcursul verii rezervele de iarbă se tot împuţinau şi creşteau ciulinii. Oamenii le scoteau dimineaţa la poartă şi veneau văcarii de le duceau pe islaz. Era pentru ele un fel de trai la colectiv. Acolo se socializau, dar, ca şi oamenii, se mai împungeau. Seara li se dădea drumul la vaci şi fiecare vacă ştia să ajungă acasă şi se grăbea, căci îi era dor de viţelul ei şi de o porţie de iarbă adevărată, nu din aia tocită şi călcată mult de copite. Poate că şi câte o porţie de tărâţe le aştepta.
Din cauza traiului greu, au ajuns bietele vaci, cu timpul, să ţină şi locul boilor, la jug.
Porcii. - Atâta vreme cât timpurile au permis, fiecare ţăran avea la casa lui un porc, pregătit pentru sărbătorile Crăciunului, dar şi pentru timp mai îndelungat. Se făceau multe produse din carnea de porc: caltaboşi, cârnaţi, slănină, untură, jumări, carne în untură – la borcan. Baiţul acela aromat, în care carnea şi slănina se frăgezeau şi se conservau, era minunat. Mâncărurile din carne de porc, nu aveau egal printre plăcerile gastronomice: pomana porcului, sărmăluţele în foi de varză, piftia, caltaboşii, cârnaţii prăjiţi sau fripţi, friptura la grătar. Şoricul de porc constituia un deliciu, dar în acea vreme era la mare preţ şi pentru confecţionarea opincilor. Bătrânii, singuri îşi confecționau opincile. S-ar putea spune multe şi bune pe seama porcului şi nu am înţeles niciodată de ce cuvântul porc sună urât. Doar nu depinde de el dacă e curat şi de ce nu i se dă mâncare mai omenească;
Oile. Crescutul lor era mai uşor. Din primăvară, până toamna târziu, erau ţinute la stână şi gospodarii nu aveau grija lor. Ele păşteau şi nu aveau alte pretenţii. O dată sau de două ori pe vară (după câte oi aveau), oamenii mergeau la stână să-şi ridice caşul şi primeau 7-8 Kg de caş/oaie şi o anumită cantitate de urdă. Oile erau tunse spre începutul verii, când dădeau căldurile şi proprietarii lor primeau cantitatea de lână, care li se cuvenea. La stână se şi împerecheau, căci avea ciobanul destui berbeci, pentru aşa ceva. Când se înzăpezea, oile erau aduse în ograda omului şi li se făcea un şopron, care să le ţină la dos de zăpadă şi viscol. Li se dădea să mănânce foi de porumb, foile de pe ciocani, dar şi orz, tărâţe, mălai. Pe timpul iernii trebuiau bine hrănite, ca în primăvară să dea miei zdraveni. Oile dădeau şi alte foloase: carnea, seul, blana. Pastrama de oaie, friptă şi cu mămăliguţă, de care se lipea foarte bine mustul, constituiau delicatese.
Caprele erau întâlnite cam rar prin sat, căci aveau prostul obicei de a se căţăra pe copaci şi a roade tot ce apucau. Oamenii mai săraci, care nu-şi puteau cumpăra o vacă, îşi luau o capră şi o păşteau cât era ziulica de mare, pe marginea şanţului, pe la gardul de gărdurariţă, cu crenguţe de salcâm..., pentru a obţine câte un litru de lapte pe zi. Capra era vaca săracului. Iezii, până toamna deveneau ţapi frumuşei şi spre ghinionul lor erau făcuţi pastramă. Se poate spune că pastrama de capră este chiar mai gustoasă decât cea de oaie. Blana de capră era şi ea căutată, pentru cojoace.
Păsările. Oamenii ţineau pe lângă casă păsări, după cum simţeau că le e mai la îndemână şi după numărul gurilor din casă. Curcile, gâştele, raţele şi găinile îşi găseau rostul lor pentru hrana gospodăriei. Curcile, gâştele şi raţele erau un pic mai pretenţioase şi mari consumatoare de: grăunţe de porumb; un fel de tocătură din ştir, gărdurariţă, foi de dovleac, amestecate cu tărâţe sau mălai şi altele. Ele erau crescute mai ales pentru carne, dar şi pentru ouă şi fulgi. Găinile erau mai puţin pretenţioase, că nu trebuia să le toci, ca la raţe, dar şi ele erau hrănite cu boabe de porumb, cu grâu, orz. Consumau mai puţin ca celelalte păsări de curte, dar erau mai mici, deci era o sursă cu mai puţină carne. Totuşi oamenii creşteau mai multe găini, fiind mai uşor de crescut şi pentru faptul că de la începutul primăverii, până toamna târziu dădeau ouă, asigurând sursa cea mai importantă de alimentaţie, mai ales pentru copii.
Câinii şi pisicile, nu lipseau de pe lângă casele oamenilor. Câinii aveau rolul lor, bine stabilit de Dumnezeu, de a-i fi omului prieten credincios şi a-l apăra de răufăcători, iar pisicile umblau prin toate cotloanele după şoareci.
La casa fiecărui ţăran se afla 1-2 căini şi 1-2 pisici. Gospodarii nu lăsau să se înmulţească prea mult aceste animale, căci puteau deveni povară, aşa că le înstrăinau, sau puii îi duceau foarte departe de casă. Erau şi cazuri de oameni cu sufletul mai aspru, care omorau puii.
Dintre rasele de animale întâlnite în această perioadă, amintim: * vaci: Sura de stepă şi Bălţata românească;* oile : Ţigaia şi Ţurcana;* caii: Huţulul; * porci: Bazna, Stocli, Mangaliţa
Din Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzău, București, 1892, realizat de Basil Iorgulescu, reiese că în comunele Săgeata și Găvănești, în acele vremuri sătenii creșteau animalele necesare pentru efectuarea muncilor și pentru asigurarea hranei, astfel:
-
În comuna Săgeata: 932 boi, 537 vaci, 225 viței, 8 bivoli, 195 cai, 131 iepe, 44 mânji, 1840 oi, 19 capre, 329 porci.
-
În comuna Găvănești: 594 boi, 339 vaci, 240 viței, 2 bivolițe, 184 cai, 159 iepe, 64 mânji, 740 oi, 200 porci
Monografia județului Buzău, din 1943, realizată de Prefectul Constantin Tegăceanu, arată că rezultatele câtorva recensăminte ale animalelor în comunele Săgeata și Găvănești:
-
În comuna Săgeata:
-
Dosarul 4/1919, la recensământul animalelor se constată: 241 de cai, 65 iepe, 55 cârlani, 1 catâr, 245 boi
-
O situație statistică trimisă Prefecturii, în anul 1923, dădea câteva indicii despre puterea economică a comunei: semănături de toamnă = 550 ha. grâu; cai = 60; iepe = 75; mânji = 15; boi = 148; viței = 2; mânzați = 270; bivoli = 1; oi = 670; porci + purcei = 236; găini = 1.800; gâște = 120; rațe = 6; curci = 6.
La recensământul din 1925, în comuna Săgeata, existau:
În comuna Găvănești, din care făceau parte Movilița, Banița și Găvănești, situația se prezenta astfel:
-
În 1897, la nivelul comunei Găvănești, la recensământul
cabalinelor și al mijloacelor de transport s-au înregistrat: 25 de cai, 14 iepe, 3 catâri, 10 trăsuri de cai, tip „Brașov″, 10 guri de ham.
-
Monografia lui Gheorghe Tudor, a comunei Găvănești, din 19 febr.1943, face o analiză mai complexă:
Creșterea vitelor nu se face pe baze moderne. Animalele nu-s bine îngrijite, sunt costelive, aceasta și din lipsa unui izlaz corespunzător pentru animalele satului: cai = 246, boi = 248, vaci = 311, bivoli = 13, oi = 1564, capre = 4.
|
|
|
-
Numărul păsărilor e mic, ele fiind crescute doar pentru nevoi proprii.
Din cartea monografică „În căutarea unei noi șanse - Săgeata″ de Victor Andreica și Florentin Stelian Albu rezultă că:
-
În 1950, pentru comuna Găvănești, când a intrat în C.A.P., se arată că erau: vaci cu lapte, în 23 de gospodării; 380 de țărani creșteau oi (un singur om avea 23 de oi, iar 114 țărani aveau doar câte o singură oaie).
-
Înainte de intrarea în C.A.P., la recensământul animalelor din 1951, statistica pentru satele comunei Săgeata arată astfel:
-
Recensământul mai evidenția existența a: 24 de iepe, 12 tauri, 544 de vaci cu lapte, 54 de vaci sterpe, 88 de juninci.
b.- Perioada 1962 - 1990.
În 1968 situația creșterii animalelor pe cele trei
CAP-uri era astfel:
Recensământul mai evidenția existența: 24 de iepe, 12
tauri, 544 de vaci cu lapte, 54 de vaci sterpe, 88 de juninci.
Ferma Săgeata
|
|
EFECTIVELE DE ANIMALE: 1965-1985
Gospodării personale
CAP (Cooperativa Agricola De Producţie)
CAP (Cooperativa Agricola De Producţie)
Ferma Săgeata
|
Având în vedere că ponderea populaţiei satului Dâmbroca la nivelul comunei Săgeata, a oscilat pe parcursul perioadei 1965-1985, între 21% şi 25 %, se poate estima că ¼ din datele menţionate în statistica de mai sus, reprezintă, cu aproximaţie datele care-i aparţin.
În 1962 a fost finalizată colectivizarea şi oamenii, mai cu voie, mai fără voie au intrat la colectiv cu animale şi atelaje. Celor 7-8 familii care au refuzat categoric să intre în colectiv, li s-au confiscat averile. Fiecărei gospodării i-a mai rămas 30 ari, constând din curţi şi diferenţa de teren, în câmp. Unii oameni au făcut cum au putut, cu ce aveau de pe lotul propriu (lucernă şi dughie) şi de la colectivă, sau cu bani obţinuţi prin muncă la oraş şi-au mai ţinut câte o vacă, un purcel, câteva păsări, dar animale de tracţiune nu mai aveau. În gospodării nu mai erau boi şi cai. CAP-ul dispunea de o importantă fermă de animale. După cum am arătat şi capitolul „Cadrul Istoric”, ferma de animale a crescut vaci, oi, porci, păsări. Toate produsele erau contractate cu statul şi cu banii obţinuţi se plăteau datoriile, iar din banii care rămâneau se treceau pentru retribuţii pe zile muncă. Rasele de animale şi păsări au fost îmbunătăţite prin staţiunile de cercetare: rasele de oi, preferate au fost Merinosul de Palas şi Caracul; la porci s-a insistat pe Mangaliţa.
Economista Maria Albu, președintă a C.A.P. Săgeata în perioada 1971 – 1982, spune despre creșterea animalelor din acea perioadă:
-
Taurine = 1.500, din care vaci cu lapte = 800,
-
Porcine = 150,
-
Tăurași = 300-400, care se exportau, 5 hale cu câte 2.000 găini, în fiecare, ouătoare și pui de carne.
În primii ani după căderea comunismului, CAP-ul şi-a păstrat statutul, dar a fost rapid falimentat prin furturi şi împrăştierea bunurilor. Nu se ştie cine şi cum a beneficiat de averea colectivă. Cine a avut gura mai mare şi accesul la informaţie a reuşit să pună mâna pe cât mai mult (animale, atelaje, produse, etc). Imobilele au fost şi ele împrăştiate, prin dezmembrări şi foarte puţine din ele au rămas. Terenurile au fost date în posesii, conform Legii nr.10/1990, dar unele terenuri au fost înstrăinate.
Primind terenuri, gospodarii au început să se dezvolte singuri, după cum au ştiut. Toţi oamenii au prosperat, prin asigurarea necesarului de animale pentru gospodărie, păstrând în mare măsură tradiţiile primite de la bunici şi părinţi, ca un fel de transfer ereditar. Au reapărut şi au crescut mult numeric animalele de tracţiune. Nu mai sunt folosiţi boii, ci caii. Multe gospodării dispun de cai frumoşi şi atelaje. Atelajele de astăzi nu mai sunt căruţele cu roţi din lemn, ci faetoanele (cu roţi de autoturisme). Vacile, porcii, oile, păsările sunt crescute în număr tot mai mare. Dintre păsări, în cel mai mare număr sunt crescute găinile, ajungând la peste sută, în multe gospodării.
Au început să apară rase de animale, aduse din occident:
Vaca Holstein, porcul Marele alb,
Fermierii satelor, au avut grijă să dezvolte şi sectorul zootehnic.
Nicolae VLAD
|
|
Născut în 1954, în satul Banița
Absolvent de Școală Profesională de Turnători-Formatori, La Uzinele Tractorul din Brașov
A lucrat mai întâi în Brașov și și-a cunoscut viitoarea soție, care lucra la Fabrica Chimica Buzău și locuia în gazdă la o mătușă a lui, împreună cu soră-sa. Soția este de la Pănătău – Tega, de Cislău
A lucrat și la Fabrica Chimica din Buzău.
Trăiește în mediul lui frumos, în mediul viu al naturii. „Ferma asta o am de vreo 17 ani. Am fost șef de echipă la Chimica și după 1989, au preluat unii investitor, și stăteau la spatele meu, ziceau că sunt paznici și mă întrebau de ce nu merge aia, de ce nu merge alta. Nu mai puteam suporta și am plecat de bună voie.”
Și acest om contribuie ca satul să fie viu și ţara să-și păstreze identitatea.
Maria VLAD
„Ferma este de zootehnie, de vaci, vreo 20 și vreo 15 viței. Mai avem oi, capre, dar astea așa, pentru familie. Dau cam 100 litri la zi, dar se plătește prost, cu 0,70-0,80 lei/litru. Nu ne ajută nimeni, avem doar un băiat, din sat, care vede de ele.
Grajdurile sunt în curte, nu sunt probleme de poluare, sunt la marginea satului și nu avem vecini în apropiere.
Avem copii, dar unul e în Italia, unu-i la Brașov, și nu prea vin pe acasă, le trimitem pachete cu autobuzele.”
|
|
|
Ion-Cătălin GRAMA
Născut în anul 1996.
Căsătorit cu Buleandră Cristina, gestionară la un magazin din satul Săgeata, și e în perspectiva nașterii unui copilaș.
A absolvit Facultatea de Agronomie în 2018. La vârsta lui de 23 de ani se ocupă de treburi bune pentru întreaga comună și pentru familia lui. Nu a fugit din sat, să-și găsească liniștea la oraș și să facă ceva mai puțin interesant. Fără un asemenea tânăr satul ar fi mult mai sărac Dacă nu va merge cum trebuie ferma actuală, va trebui să-și caute o altă soluție pentru a lucra în domeniul în care este specializat. A studiat managementul agricol.
Are o fermă de animale, cu 24 de capete vaci cu lapte. Producția este valorificată prin colectarea laptelui, zilnic, de către un procesator de lapte. Prețul unui litru de lapte este de 0,80 lei. Cea mai mare cantitate produsă zilnic este de 250 și scade până la 100. Animalele le duce în pastorală, pe lunca satului, fără a plăti pășunatul. La pășune are acces oricine din sat. Animalele le ține în grajdurile de acasă. Asistența veterinară o asigură doctorul veterinar, domnul dr. Onoriu Țăranu.
|
În comuna Săgeata protecţia animalelor, constă în ţinerea pe lângă casă a animalelor domestice necesare şi care sunt tratate în general bine, cu grijă şi respect.
Poate că în unele gospodării, nu toate animalele sunt îngrijite cum trebuie.
Viaţa de câine, e tot viaţă de câine, atât ca alimentaţie cât şi cu o libertate înlănţuită. Viaţa de porc e tot la teică şi fiecare animal e tratat conform tradiţiilor, care însă lasă de dorit.
Rostul pisicii e cel știut, în gospodăriile țărănești, acela de a mai reduce din numărul șoarecilor, care atacă rezervele de cereale și ceea ce se află prin cămări.
|
|
Numai la doamna Elisabeta Popp, este o protecţie reală a pisicilor.
Doamna biolog, asigură condiţii de îngrijire, deosebite, cu alimentaţie preparată în mod special, cu prevenirea îmbol-năvirilor şi asigurarea unui habitat corespunzător. Problema delicată este că vecinii nu agreează numărul mare de pisici din grădina învecinată.
Unii copii răutăcioşi, până la obrăznicie, aduc pisoi mici de la casele lor şi-i dau peste gard la doamna Elisabeta, ştiind că la dânsa găsesc ajutor, dar cu tot mai multe pisici e din ce în ce mai greu.
In imaginea din stânga: Doamna Popp, dă mâna cu lăbuţa unei pisici, care s-a aşezat alături de bibelouri
|
Postamentele pisicilor |
|
Raiul pisicilor |
Țarcul cu un cerb și două căprioare la Aurel Lalu
|
|