-
Din satul Săgeata, publicistică și literatură aleasă au scris: Aurel Burlacu, Prof. Dr. Univ. Florea Oprea, Prof. Dr. Univ. Gheorghe Calcan și alții,
-
Din Găvănești au avut scrieri alese: Nicolae Dragu (Istoria fotbalului buzoian), Generalul Constantin Găvănescu (Istoria războiului de întregire a neamului; Ocolul pământului în șapte luni și o zi);
-
Din Banița: Prof. Dr. Ing. Nicolae Vasile (lucrări de speciali-tate)
|
|
|
|
|
* Renumitul Profesor Dr. Docent Pr. Ion G. Coman a publicat sute de lucrări de patrologie, filologie şi cultură clasică, istoria religiilor, ecumenism, traduceri, cuvântări, recenzii etc., cu un total de peste 9,000 de pagini, în limbile romană, franceză, germană, în ţară şi peste hotare.
|
|
* Din câte ştim, satul nostru se poate mândri cu un mare scriitor şi critic literar, Nicu Baboi, cunoscut sub numele de Radu Voinescu. A publicat romane şi cărţi de poezii. Este un foarte apreciat critic literar.
O frumoasă referire la viaţa satului de prin anii 1940-1950, se face în romanul „Erezii Pioase”.
www.dambroca.com/cap-8-radu-voinescu.htm |
|
* Preacucernicul Părinte Protopop Fr. Constantin Alecse, a scris o mulţime de articole ecumenice, pe care le-a tipărit in revista bisericeasca "Viaţa Creștină", si almanahuri bisericeşti. În plus, poate fi considerat promotorul dezvoltării creaţiei religioase în virtual.
www.dambroca.com/cap-8-pr-prot-c alecse.htm |
|
|
|
|
|
|
|
|
Mircea Iordache
* Mircea Iordache, a realizat unele eseuri în proză şi versuri, prezentând amintiri despre viaţa satului, despre şcoală, despre casa părintească şi familie. Poate că sunt şi alţi autori de scrieri literare, dar „mâna” investigaţiilor noastre nu a ajuns la ele. Autobiografie
|
|
Dăm mai jos câteva prezentări ale lucrări create de scriitori ai comunei:
Buzoian din satul Dâmbroca (toponim mai aparte, ce s-ar cuveni cândva decriptat/explicat!), viitorul remarcabil scriitor al generației sale: poet, prozator, eseist, critic literar şi teoretician al literaturii a urmat Liceul Militar Dimitrie Cantemir din Breaza, apoi Şcoala Militară de Ofițeri Activi de la Sibiu, absolvită în 1980, după care, urmându-şi cariera armelor, s-a înscris la Filologia din Bucureşti, secția română-franceză, cu licența în 1987. A trecut un doctorat în științe filologice, Magna cum Laude, 2004, avându-l ca îndrumător pe profesorul Romul Munteanu: Trivialul în literatură, lucrare pentru care a învăţat şi limba germană, la îndemnul profesorului. (Cunoașterea perfectă a limbii lui Voltaire i-a fost de ajutor în marile biblioteci pariziene.)
Reorientarea spre literatură s-a făcut în timp, însă temeinic şi pe deplin motivat. Debutul cu poezii în Luceafărul, 1989, iar cu povestiri în 1991 şi cu eseuri în 1993. După care au început să apară volumele de poezie, proză, critică literară, eseu etc. A fost redactor la Editura Militară. A iniţiat la Buzău, în 2008, şi a fost directorul revistei lunare Diagonale, din care nu au apărut decât 8 numere, din motive financiare. A înfiinţat şi conduce, din 1997, un cenaclu al scriitorilor militari. A deţinut şi deţine rubrici în mari reviste literare ale vremii; prezent şi foarte combativ ani de-a rândul la ședințele cenaclului Uniunii Scriitorilor, sub toate conducerile ce s-au succedat. Deschis spre mișcarea literar-culturală a vestului european, a dovedit preocupări multidisciplinare, de filosofie, psihologie socială, antropologie culturală. S-a vorbit în cazul lui R. V. despre o abordare temeinică, pe cât de echilibrată, echidistantă faţă de mode şi curente, plasată între clasicism şi modernism, cu păstrarea unor rezerve faţă de literatura ce se înregimentează în postmodernism, pe care, de altfel, o cunoaşte în mare detaliu, dovadă cronicile sale la cărţi ale celei mai noi falange scriitoricești. Face parte din juriul permanent care acordă premiile literare anuale ale Asociației Scriitorilor din Bucureşti. Actualmente preşedinte al Filialei critică şi istorie literară din Bucureşti.
Un cititor atent şi pătrunzător, un critic literar al valorificărilor, un stilist fin, un eseist cu opțiuni originale, nu în ultimul rând un poet parcimonios, pe cât de inconfundabil.
Opera literară: • Hierofantul, Bucureşti, 1999 (cu o prefață de George Astalos);• Modernități, Bucureşti, 2001; • Poezii, Drobeta Turnu Severin, 2002; • Spectacolul literaturii, Bucureşti, 2003; • Printre primejdiile criticii, 2004;• Trivialul, 2004;• Erezii pioase, 2005;• Subiecte I. Scriitori români contemporani, 2005; • Encyclopedia of Erotic Literature, consilier şi contributor, New York, 2006. Antologii:• Spectre lyrique. Anthologie de poesie roumaine contemporaine, 2000; • Canon şi canonizare, 2003.
Traduceri: Kari Heinz Frieser. Mitul blitzkreg-ului
Volume publicate: Hierofantul, versuri (Editura Vinea, Bucureşti, 1999), Modernități. Eseuri de antropologie culturală (Editura Libra, Bucureşti, 2001), Poezii (Editura Caligraf, Drobeta-Turnu Severin, 2002), Spectacolul literaturii. Studii de critică şi teorie literară (Editura Muzeul Literaturii Române, 2003), Printre primejdiile criticii (Fundaţia Culturală Paradigma, 2004), Trivialul (Fundaţia Culturală „Libra”, 2004), Erezii pioase, povestiri (Editura Emia, Deva, 2005), Subiecte I. Scriitori români contemporani (Fundaţia Culturală „Libra”, 2005).
Prezent în antologiile: Spèctre lyrique. Anthologie de poèsie roumaine contemporaine (sélection, traduction: Georges Astalos; Editura Tritonic Media, 2000); Canon şi canonizare (coord. Marin Mincu; Editura Pontica, 2003); Sentiment latin/Sentimento latino. Poeţi români–Poeţi napoletani, Poeti romeni–Poeti napoletani, antologie de poezie (Societatea Scriitorilor Militari, 2004), Marea Scriitorilor, între Olimp şi Zidul Puterii (coord. Ozana Cucu-Oancea, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2012); Născut în '58, antologie de poezie (împreună cu Adrian Alui Gheorghe, Vasile Gârneţ, Liviu Georgescu, Bogdan Ghiu, Ioan Es. Pop, Nicolae Tzone, Lucian Vasilescu, Varujan Vosganian; pref. Vasile Spiridon; Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2013).
Este autorul Dicționarului esenţial on-line al membrilor Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România şi creatorul şi administratorul site-ului Filialei (http://filialadecritica.blogspot.com).
A coordonat volumul Actele Colocviilor Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România, Ediţiile I-VI, 2011-2016 (Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2016).
Anestezii, I
Îți amintești? Era o iarnă a cuvintelor;
focul măreţ, ca o marmură albă, înaltă,
înghețase șoaptele ca pe corali risipiți
într-un deșert care a stat mai demult
sub apăsarea apelor.
Gestul tău încremenise la jumătatea
dintre întâmpinare şi rămas-bun,
ochii aveau liniştea unui sanctuar de gheaţă.
Numai cuvintele, din care noi făuriserăm sănii,
lunecau cu o beție rece, trase de reni somnoroşi
printre zăpezi gabuloase.
Un timp boreal, bătăt cu ţintele stelelor,
ne înveșmânta şi, ciudat, ne era bine.
|
|
A trecut un înger cu aripile-albastre
prin zgura trupului meu...
Îngere, i-am strigat
nu mai văzusem îngeri niciodată -
ce cauţi tu prin această păcură
a materiei mele?
M-a străbătut lin, fără să-mi răspundă,
o clipă vârfurile aripilor i-au mai zăbovit
pe umerii mei.
Şi ne-am înălţat, urmăriți
de ochii mulțimii adunate în stradă,
deasupra spitalului.
*
Apropie-te, pândeşte-mă, hîrţuieşte-mă
toarnă-mă-n bronzul insomniilor tale;
dumnezeul meu nu-mi îngăduie
să alerg după femeia altuia!
Ce sofism neruşinat şi pervers pun la cale
pentru o poveste de dragoste
ce nu va reînnoi mersul lumii!
Vino, treci peste mine ca umbra
unui nor prelung peste lună!
(din volumul Hierofantul, Ed. Vinea, 1999)
|
2.- „POPAS PE CĂRAREA VIEȚII” DE AUREL BURLACU
Cu vaca de funie dar şi cu „mapa” la subsuoară
|
|
„Cum se ştie, la ritualul creșțin al sfântului botez, mai exact la nelipsita petrecere de după, se pun în preajma bebelușului câteva obiecte-simbol, iar primul atins şi „însușit” de sărbătorit poate sugera înclinațiile sale ulterioare, „talantul” dăruit de Bunul Dumnezeu. În ce mă priveşte, se pare că atunci, în momentul acela, al fundamentalei opțiuni, eu m-am ataşat de vreo…mapă, chiar neaflată musai prin apropiere. Căci, când m-am făcut băiat mare, „dragă-mi era sapa” (vorba hâtrului povestitor), când ajutam familia la prăşitul porumbului, dar parcă mă atrăgea mai mult mapa, eventual una plină cu niscaiva cărticele. Asemenea con-ţăranilor mei cei harnici din Săgeata, bunii noştri părinţi ne-au deprins pe toţi, de mici, cu avatarurile vieţii chivernisite, cu gestionarea neajunsurilor, cum s-ar zice acum, învăţându-ne să ne „zbatem”, să avem tot ce ne trebuie, să nu ne râdă lumea. („Munciți ca şi când aţi trăi veşnic, rugaţi-vă şi dăruiți ca şi când aţi muri mâine” – ne spunea deseori, cu subînțeles, bunica repetând un adagio din Sfinţii Părinţi). Aşa se face că până prin anii IV – V de Şcoală Pedagogică, când eram deja „pe jumătate” învăţător, mă mai duceam vara cu tata la praşilă; eu țineam calul de căpăstru („musca la arat”) , iar bătrânul apăsa coarnele rariței. Şi aşa, brăzdam hectare întregi, să ne fie mai uşor apoi de scrijelit cu sapa. (Era vremea proprietății private, nu se întrezărise la orizontul dinspre răsărit „binefacerile” colectivizării forţate).
|
Munceam cu sârg toată săptămâna, dormeam nopţile în câmp, de obicei la „tabăra” din Valea Costeiului, lângă fântâna lu’ moş Calcan. Entuziasmul se diminua lent sâmbăta, spre seară, când auzeam dangătul clopotului şi ne îndreptam spre casă, unde mama, după ce ne îmbăia într-o copaie, ne răsplătea cu o strachină de ciorbiță de pui (numai din gheare, pipotă şi aripi, căci restul orătaniei sacrificate – copanele şi pieptul – , le păstra pentru tocănița de a doua zi, de după Sfânta Liturghie. Dincolo de banalele amintiri, care pigmentează existenţa oricărui „Cojan”, aş rememora una din prima copilărie, mai relevantă şi cu valenţe premonitorii pentru destinul meu de mai apoi. Căci chiar de prin clasele II-III de „elementară”, îmi ajutam familia, după puterile şi priceperile mele. Mai mic fiind, mă trimiteau ai mei cu vaca la păscut, pe „Sărătură”, pe rigole sau pe miriști. Plecam cu vaca de acasă „dimineaţa pe răcoare”, ceva mai grosuț îmbrăcat, de obicei cu un ilic de lână şi nişte pantalonași scurţi, cu bretele. Aşa am luat „startul” şi în ziua cu pricina, pe care încerc acum s-o redau cu toate ingredientele sale, care de care mai „picante”. Dar, la scurt timp, urcând pe cer, soarele s-a înteţit binișor, aşa că, aproape nădușit, am dezbrăcat veșmintele devenite de prisos: pantalonașii, vestita şi șapca, pe care, m-am străduit, să le pliez, dar nu aşa oricum, ci cu anume schepsis: neapărat să rezulte un fel de mapă sau ghiozdănaș, „toarta”, sau mânerul, confecţionate ingenios din bretelele pantalonilor. Mă şi autoadmiram şi mă dădeam important în faţa Joianei, ce bine arătam în ipostaza aceea, desigur caraghioasă: cu mâna stângă ţineam strâns lanţul vacii, cu dreapta prinsesem şi mai zdravăn mapa aceea pe care o fluturam înainte şi înapoi, asemenea preceptorului care umbla prin sat să strângă „fonciirea”. Şi, pesemne, plictisit sau mai degrabă ademenit de ceilalţi copii, care, mai inspirați, lăsaseră vacile slobode şi încinseseră prima repriză de fotbal, am lăsat de izbeliște, iresponsabil, mapa cu pricina şi am uitat definitiv de ea până către apusul soarelui. Venise vremea să mă prezint, ca de obicei acasă, cu vaca sătulă, în măsură să umple, la muls, măcar o găleata cu lapte, cum pretindea mama. Am mai bâjbâit pe coclauri căutând, dar zadarnic, realizam că am rămas definitiv fără obiectul cu care mă fălisem, de fapt fără singurele hăinuțe, meticulos lucrate de biata mamă. Am ajuns spășit în bătătura casei. „Uite mamă ce sătulă e vaca, o să dea lapte mult, să ne potolească foamea la toţi”, încercam eu să „dreg busuiocul”. „Am avut parte însă şi de un necaz, am îndrăznit să-i mai spun, am… pierdut ilicul şi pantalonii cu care m-ai îmbrăcat dimineață”. Fără să mai scoată o vorbă, s-a îndreptat către jordia ce o avea mereu la îndemână. „O să-i spun lui tac’ tu să te pedepsească, auzeam, în timp ce părăseam, precaut, zona ostilităților. M-am înfățoșat imediat pe banca de la poartă, tot privind în lungul uliței să sesizez când se întoarce tata, de atâtea ori salvatorul meu. L-am zărit într-un târziu, m-am apropiat şi mai spăşit de dânsul care deja observase că ceva mă frământă.” Am fost, tată, toată ziua cu vaca, am adus-o acasă sătulă, a dat lapte mult, dar totuşi mama e tare supărată fiindcă am avut şi un ghinion: am pierdut acolo, pe câmp, ilicul de lână şi pantalonașii! Tata pricepuse cât de mult mă tulburase „evenimentul” dar nu a dat verdictul imediat. Înaintam amândoi pe uliţă, eu numai ochi şi urechi. Aud într-un târziu: „Lasă mă copile, c-o să facem altele. Sănătoşi să fim”. M-am uşurat, aproape că zburam, umăr la umăr, am ajuns acasă, de data aceasta ca un învingător, în faţa vehementei acuzatoare. Mi-am primit chir şi strachina de lapte cu mămăligă şi am adormit fericit. Drumul…mapei se contura şi mai strălucitor: „Facem alta!”. Deşi, bag seamă, am avut parte, mai puţin de mapă, cât mai ales de conţinutul acesteia: condeiul şi carnetul, unelte care m-au pasionat, dar m-au şi chinuit mai mult de patru decenii, în creuzetul numit jurnalism (comunist şi capitalist). După unii sociologi meserie grea, comparabilă doar cu cea de aviator sau miner. N-aş mai avea însă tăria s-o iau de la capăt!”
3.- REALIZĂRI DEOSEBITE
(Prof. Univ. Dr. Florea OPREA)
|
|
a. Patologie vegetală
Descoperă faptul că bacteria Pseudomonas syringae are patru tipuri serologice şi că bacteria Pseudomonas mors-prunorum este unul dintre aceste tipuri. Investighează particularitățile de patogenitate și simptomele produse de cele două bacterii pe frunze, lăstari tineri și pe fructe de pomi din grupa sâmburoaselor. Descrie conjunctura ecologică de apariţie şi dezvoltare a procesului fitopatogen provocat de atacul bacteriilor Pseudomonas mors- prunorum şi Pseudomonas syringae pe sâmburoasele (prun, cireş etc.) din România. Descoperă, ca specii noi pentru România, bacteria Pseudomonas tomato pe tomate şi ardei. Descoperă pentru prima dată în România atacul bacteriei Xanthomonas vesicatoria pe ardei. Elaborează tehnologia de combatere a bacteriozei provocate de Pseudomonas lachrymans prin tratament termic la limita vitală a semințelor de castraveţi (53oC faţă de 55oC) și inventează, în colaborare, stația pilot de tratare termică în masă a materialului semincer. A cercetat mecanismele și simptomele specifice ale ofilirii bacteriene a tomatelor atacate de bacteria Corynebacterium michiganense în cultura de câmp și în sere și a formulat recomandări de protecție.
b. Biologie și biodeteriorare
|
Cercetează antagonismul microbian. Abordează spațiile şi condiţiile de păstrare a bunurilor de patrimoniu cultural şi „bolile” acestora din perspectiva sistemelor ecologice în care factorii biodeteriogeni şi dăunătorii sunt priviţi ca vietăţi ale unui lanţ trofic având ca sursă primară de hrănire materialele structurale ale obiectelor de patrimoniu cultural. Descoperă pentru prima dată în România ciuperca saprofită Mycotypha microspora prezentă în masa sporală din aerul spațiilor de lucru din arhive. Publică primul tratat românesc de biologie pentru conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural. Publică, de asemenea, un manual de biodeteriorare a patrimoniului cultural.
c. Arhivistică
c.1. Teorie arhivistică
A demonstrat cu argumente de ordin epistemologic faptul că arhivistica este o știință a metodei având ca obiect ordonarea (clasificarea), inventarierea și regăsirea informațiilor din documentele arhivistice. Este coautor la Dicționarul științelor speciale ale istoriei (arhivistică, sigilografie, heraldică, diplomatică etc.). A elaborat un Abecedar de scriere chirilică românească în care „își propune să ofere celor interesați posibilitatea de a se alfabetiza pentru citirea documentelor și publicațiilor tipărite și scrise de mână în limba română cu vechiul alfabet chirilic, pentru a putea accede nemijlocit la vechi informații referitoare la istoria culturii, științei și tehnicii în spațiul românesc.” A subliniat importanța națională a arhivelor militare din România. A tradus în limba română și a publicat Codul internațional de deontologie arhivistică. Este autorul unor capitole dintr-un Tratat de arhivistică rămas în manuscris la biblioteca Arhivelor Naționale.
c.2. Conservare arhivistică
A studiat etiologia și mecanismele structurale de degradare a documentelor grafice subliniind rolul mediului și al condițiilor de conservare și a propus metode și mijloace de control și igienă. A acordat atenție măsurilor și tratamentelor de prevenire și combatere a biodeteriorării fiind primul cercetător roman care a experimentat folosirea radiațiilor gama pentru dezinfecția documentelor de arhivă. precum și de protecție și salvare a colecțiilor în situații de dezastru. A publicat, în colaborare, un volum de specialitate consacrat conservării documentelor de arhivă.
c.3. Restaurarea documentelor grafice
A acționat cu fermitate pentru fundamentarea științifică a activităților de conservare și restaurare a patrimoniului cultural. În acest sens a susținut necesitatea respectării unor principii deontologice în activitatea de restaurare considerate atât la nivel general cât și la nivelul aplicării tratamentelor chimice de laborator. În context, a subliniat importanța cunoașterii stării generale a documentelor înainte de începerea restaurării precum și a cunoașterii comportamentului acestora față de tratamentele specifice. Totodată, s-a preocupat de perfecționarea comunicării de specialitate prin uniformizarea limbajului profesional în domeniul restaurării cărților vechi și a documentelor istorice. A publicat studii și articole științifice privitoare la tehnologiile specifice de restaurare folosite în laboratorul propriu de la Arhivele Naționale ale României. A popularizat necesitatea și importanța restaurării printr-un film documentar realizat la Studioul Cinematografic al Ministerului de Interne și care a fost prezentat în premieră la cel de al VIII-lea Congres al Consiliului Internațional al Arhivelor (Washington, D.C, septembrie-octombrie 1976). Filmul a avut numeroase prezentări la programele de instruire a personalului Arhivelor Naţionale ale României iar după anul 1989 a fost prezentat și public. În interviurile de specialitate acordate subliniază importanța patrimoniului istoric de carte și documente și scoate în evidență principiile deontologice ale vocației de restaurator. Bogatele și cuprinzătoarele sale cunoștințe în domeniu au fost valorificate prin publicarea primului tratat românesc de restaurare a cărții vechi și a documentelor istorice.
d. Teoria religiilor timpurii
A avut ca hobby intelectual cunoașterea civilizațiilor. Declara la un moment dat că „Îmi place să citesc despre istoria civilizațiilor de demult. Mă fascinează căutările și simbolistica acelor vremuri în care oamenii inventau lumea. Am sentimentul că acest hobby mă face contemporan cu toate veacurile și îmi asigură un echilibru spiritual care mă ferește de entuziasmul facil. În plus, am învățat că în orice situație, atunci când intri în rătăcire sau derută, trebuie să te întorci la începuturi pentru că prea adesea a uitat omul de unde a plecat și unde vrea să ajungă.” A numit această pasiune „iubire de înțelepciune” și a dirijat preocuparea respectivă spre studiul sistematic și aprofundat al lucrărilor de specialitate reținând sau generând idei noi pe care le-a valorificat într-un tratat referitor la religiile timpurii a căror geneză și permanență, până în zilele noastre, le demonstrează cu argumente științifice. Autorul identifică patru tipuri de religii prezente de-a lungul istoriei umanității: (1) religiile astrale; (2) religiile totemice; (3) religiile eroice; (4) religiile doctrinare. Demersul peste timp prezentat în carte îi oferă posibilitatea să aducă numeroase alte idei originale interesante pentru istorie, etnografie, folclor etc. „Construindu-și un parcurs extrem de bine organizat, riguros, Florea Oprea reface, ca urmare a observațiilor personale, coerența lumii de semne în care ne mișcăm” (Lucian Chișu, Premisele unei provocări, cuvânt înainte).
LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE:
a.- Cărți
*Florea Oprea, Abecedar de scriere chirilică românească, București, Editura Muzeului Național al Literaturii Române, „2019, 218 p.”
*Florea Oprea, Premisele naturale ale religiilor timpurii, Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2015, 548 p.
*Florea Oprea, Manual de restaurare a cărții vechi şi a documen-telor grafice, Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2009, 546 p. (Ediția a 2-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2013, 564 p.).
*Florea Oprea, Elemente de chimie pentru restaurare, 156p., manuscris tehnoredactat, depus în versiune grafică la Catedra de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din Bucureşti în anul 2013 și distribuit gratuit studenților interesați.
*Florea Oprea, Biodeteriorarea operei de artă şi a materialelor structurale, Bucureşti, Editura OSIM, 2012, 190 p.
*Florea Oprea, Etiopatogenia operei de artă şi a materialelor structurale, Bucureşti, Editura OSIM, 2010, 167 p.
*Florea Oprea şi Corneliu Mihail Lungu, Conservarea şi restaurarea documentelor de arhivă, Bucureşti, Editura Fundației România de mâine, 2008, 207 p.
*Florea Oprea, Biologie pentru conservarea şi restaurarea patrimo-niului cultural naţional, Bucureşti, Ed. Maiko, 2006, 535 p.
*Florea Oprea (coautor), Tratat de arhivistică, Mss., Bucureşti, Arhivele Statului, 1984 (Elaborare: Cap. VIII. Documente audiovizuale şi Cap. IX. Păstrarea, conservarea şi restaurarea documentelor). Manuscrisul întregului Tratat se păstrează la Biblioteca Arhivelor Naţionale.
*Florea Oprea (coautor), Dicţionar al științelor speciale ale istoriei, Bucureşti, Ed. Științifică şi Enciclopedică, l982, 268 p.
*Florea Oprea (Redactor coordonator), Știința și tehnica în arhive. Comunicări prezentate la sesiunea științifică din 25 iunie 1976, București, Direcția Generală a Arhivelor Statului / Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie, 1976, 202 p.
*Florea Oprea, „Cercetări comparative între bacteriile Pseudomanas mors-prunorum şi Pseudomonas syringae” (Teză de doctorat; conducător științific: Acad. Alice Săvulescu și, în succesiune, Vera Bontea), București, Institutul de Biologie al Academiei Române, 1971 (litografiată).
b.-Articole și studii de specialitate, (> 63 de articole științifice)
c.-Apariții în presă cu articole științifice
d.- Anexe:
Activitatea științifică este ilustrată cu 22 imagini, dintre care:
- 5 documente privind formarea profesională și cariera;
- 11 imagini de copertă ale cărților scrise;
- 6 imagini privind recunoașterea meritelor academice;
Prezentăm aici 3 coperte ale unor cărți editate de autor
*„Slăbiciunea biologică a omului este condiția culturii umane.” - Erich Fromm
*„Biologia - cea mai ordonată bibliotecă.” - definiție aforistică de Vasile Ghica
*„Ploaia este cea care face ca materiile să se amestece şi
să se întâlnească. Ea este liantul şi lubrifiantul care face posibile rețetele de chimie şi biologie.” - Martin Page
4.-Prof. Univ. Dr. Ghe. CALCAN
ACTIV. PUBLICISTICĂ
|
|
1. Industria petrolieră din România în perioada interbelică. Confruntări şi opţiuni în cercurile de specialişti, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.
2. Conferinţa de pace de la Paris din anii 1919-1920. Studii şi documente, Editura Prahova, Ploieşti, 2001, (coautor).
3. Profesorul şi senatorul Aurelian Moşoiu, o personalitate a lumii prahovene, Editura Printeuro, Ploieşti, 2003, (coautor).
4. Istoria Românilor, Editura Universității din Ploiești, 2005.
5. Generalul Traian Moşoiu în epocă şi în posteritate, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploiesti, 2006.
6. Istoria Românilor. Elemente de metodica predării istoriei, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007 (Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2009), coautor.
7. România interbelică. Industrie-administraţie-apărare, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008, (coautor).
8. Administraţia publică românească în secolele XIX –XX. Legi şi reforme importante, Volumul I, De la reformele lui Alexandru Ioan Cuza la cele ale Marii Uniri, (1864 - 1925), Editura Universitară, Bucureşti, 2009.
9. România în relațiile internaționale ale Conferinței de pace de la Paris-Versailles, 1919-1920. Recunoașterea internațională a Marii Uniri, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2013.
10. Momente din Istoria Românilor și aspecte din didactica istoriei, Editura Universității Petrol-Gaze din Ploiești, 2014, (coautor).
|
11. Gheorghe Calcan, Unificarea administrativă a României întregite (1918 – 1925). Integrarea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei în structurile administrației românești, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2016.
12. Gheorghe Calcan, The administrative unification of greater Romania. Integrating Bessarabia, Bukovina and Transylvania into the Romanian Government Structures, 1918-1925, Éditions Universitaires Européennes, Saarbrücken, Germany, 2017.
„Un tărâm fără ruine e un tărâm fără memorii,
Un tărâm fără memorii e un tărâm fără istorie." MI
5.- PR. PROTOPOP CONSTANTIN ALECSE
|
|
Almanahul Altarul-The Altar". În perioada anilor 1976-1980, în calitate de şef-editor, şi preşedinte al comitetului de publicaţii al Biserici Ortodoxe Române „Sf. Gheorghe ” din Londra, părintele Constantin Alecse a tipărit Almanahul anual "Altarul/The Altar" şi revista trimestrială cu acelaşi nume "Altarul/The Altar", la care a contribuit cu zeci de articole. Alte publicaţii. Între 1977-1980, pe lângă publicațiile religioase trimestriale şi anuale, "Altarul/The Altar", părintele Alecse a editat publicațiile: "Popas Istoric", "Din Istoria Strămoşilor", şi "Odă Pământului Străbun" (Poezii), în Colecţia "Orizonturi Româneşti".
*Autor de articole de teologie în revistele bisericeşti parohiale, şi diocezane (revista şi calendarul Solia), ziare româneşti din America de Nord (ziarul „Universul”, editorial „tableta credinței” 1986-1989); 1976-1980) a editat calendarul anual „Altarul”, şi revista trimestrială cu acelaşi nume. Revista "Viaţa Creştină" * În perioada 1981-1982, buletinul săptămânal al parohiei „Sf. Maria” din St. Paul Minesota; * În perioada 1982-1988 – buletinul parohial al bisericii „Sf. Treime”, Los Angeles, California; * În perioada 1989-2012, redactor al revistei "Viaţa Creştină". * Co-autor al enciclopediei ilustrate Românii din California, Montreal 2019
|
Parte din enoriașii Bisericii „Sfânta Treime” din Los Angeles – California, SUA, alături de duhovnicul lor, Părintele Protopop Constantin Alecse, la finele slujbei Botezului nepoatei sale Kalina DeMaria.
Radio, Televiziune video-internet
* www.videoteca-bisericii.org; * Radio "Buna-Vestire" * TV: www.tvromaniawest.com. * Filmografie: documentare și istorice. Internet – Site-uri virtuale:
Un compendium de articole şi materiale publicate sau colectate si postate, de-a lungul anilor de către părintele protopop Alecse, se află pe site-urile virtuale - www.constantinalecse.com
EDUCAŢIE PRIN JOC ŞI CÂNTEC
(articol de Karla Lucuţă)
Obsesie |
|
O voce caldă, o prezență discretă şi o inimă în care încap numeroşi copii. Angela Manole este profesor la Palatul Copiilor, locul unde micuții buzoieni merg să îşi facă mai frumoasă copilăria, să învețe şi se împrietenească. Copiii sunt sinceri, naturali şi sunt plini de surprize. Să ajungi la inima lor trebuie să ai aceleaşi calităţi. Angela Manole, absolventă a Liceului de Artă "Margareta Sterian" şi colaboratoare a Centrului de Cultură şi Artă, este acum şi profesor la Palatul Copiilor. Lucrează alături de cei mici, cu vârste de la grupa mijlocie şi până la gimnaziu. Cu toţii vin la Cercul de Cultură şi Civilizație Engleză, în timpul lor liber.
Aici nu sunt ca la şcoală, ci ca între prieteni, unde învaţă lucruri noi şi interesante. Pentru luna cadourilor au pregătit cântecele în limba engleză, pe care le vor cânta pe 10 decembrie, la serbarea de la Palatul Copiilor. Angela Manole e una dintre solistele de la ansamblu. A bătut judeţul în sus şi în jos toată vară şi, din toamnă, a început să predea la Palatul Copiilor. Fosta elevă la Cercul de Canto, Angela, este acum ea în postura de a oferi din cunoștințele ei celor mai mici. Spune că este în locul potrivit, căci bucuria oferită de copii este dincolo de orice câștig financiar.
Rătăcit în umbrele vieții... poezie [ ]
Lacrimi la ușa raiului
Aud…
Aud ecoul mării, aud suavu-i glas
Simt valul durerii, ating tot ce n-a ars.
Mă sparg de malul mării
Răzbesc spaima-ndurării.
Mă pierd în lava tristului vulcan
Mă sting în apa-ntinsului ocean.
Și văd viața cum trece prin mine
Reprezentată fiind doar de suspine.
|
Mă-ntorc în timp sperând o altă viață
Răzbesc, suspin, rămân făr’ de speranță.
Mă-nvârt în jurul unui singur țel
S-ajung acolo, aproape de el.
De soarele veșnic ce-i plin de speranță
E plin de dorințe și de o nouă viață.
Și mă pierd…mă pierd în propriu-mi univers
În propria-mi viață lipsită de sens.
|
|
Încerc, mă zbat dar nu pot,
Nu pot să mi te scot din minte
Te-am transformat într-o obsesie
Care mă ține strâns în lanțuri.
Mă aflu înconjurat de iluzii,
Niște gânduri deșarte
Care nu fac decât să mă tulbure
Să mă conducă pe drumul disperării.
Mă refugiez în brațele unui vis
Care…cred eu că mă poate salva.
Dar mă bântuie gândul
Că mă va amăgi și el într-un final.
|
|
Trăiesc umbrit de amăgire
Trăiesc sufocat de dorința de a fi iubit
Mă înec în propriile-mi dorințe
Încerc să mă salvez prin vise.
Îmi pierd echilibrul de pe stânca iubirii
mi-e frică să nu cad în focul deznădejdii.
Și zbier și cad și mă ridic
Și nu regret că am iubit…
|
7.- CONSTANTIN CIUREA
|
|
„Constantin Ciurea (n.1942) este un cărturar buzoian care până la ora actuală şi-a adunat numele pe un număr impresionant de lucrări de fizică şi de beletristică, printre acestea din urmă impunându-se: Ferma animalelor anormale (fabulă-pamflet, Teocora, Buzău, 2009), Amurg însingurat (roman, Editgraph, Buzău, 2012), Amintiri incomode (roman, Editgraph, Buzău, 2012), Epoca escrocilor (pamflete,Teocora, Buzău, 2015).
Autorul a traversat o istorie nefastă, având de suferit atât de pe urma ororilor comunismului cât şi a anilor poate chiar şi mai nefaști declanșați o dată cu Evenimentele din Decembrie 1989. Romanul Amurg însingurat, autobiografic în mare măsură, aduce în prim plan mărturii despre închisorile comuniste prin care a trecut tatăl său în urma unei calomnii a unui vecin şi anume că acesta ar fi făcut politică anticomunistă.
În Amintiri incomode, autorul îşi trece în revistă succesele obţinute ca director al celui mai important liceu buzoian: transferarea aici, în interesul şcolii, a celor mai bune cadre didactice din oraş: informaticianul Bogdan Enescu, chimista Angela Matache, Mariana Davidescu, specialist în vioară, Gheorghe Teodorescu, specialist în tenisul de câmp, Cristina Menzopol, profesoară de desen şi membră a Uniunii Artiştilor Plastici, şi care se va implica în decorarea artistică a liceului, Silvia Guja, excelentă profesoară de limba franceză etc.
|
Nu puţine au fost proiectele care să aducă un spirit înnoitor şi să schimbe aspectul claselor, al coridoarelor şi al întregii incinte a şcolii şi a parcului din faţa ei, ceea ce s-a răsfrânt benefic în pregătirea elevilor. Din păcate, atunci când, în urma Revoluției, conducerea şcolii a fost schimbată, pe considerente politice şi nicidecum de ordin profesional sau uman, s-a ales praful din toate aceste iniţiative: pereţii cu graffitti au fost retencuiţi, porțile de fier au dispărut, materialele pentru fântâna arteziană au fost devalizate înainte de instalarea acesteia, țevile şi sutele de ferestre pentru sera şcolii au fost cărate chiar cu maşina instituţiei, în alte gospodării din oraş sau din afara lui, colțul numismatic a făcut picioare ca şi cum s-ar fi evaporat ş.a.m.d. Profesorii de valoare au fost „ajutați” să părăsească Colegiul, fie să se întoarcă la şcolile de unde au fost aduși, ori chiar să rămână în străinătate atunci când le-a venit bine, precum Silvia Guja. Nici directorului înlocuit nu i-a mers mai bine. Când a solicitat, la pensionare, o prelungire de trei ani a activității, nu i s-a aprobat. Ar fi făcut notă discordantă printre „pilele” nerușinatei tranziții. Cu aceşti incompetenți se va război, literar vorbind, ori de câte ori va avea ocazia. O piesă scrisă în notă pamfletară este, în acest sens, Bivolul comunal din cartea Epoca escrocilor. Adevărată copie după natură, acest bivol e, de altfel, întâlnit prin toate şcolile din ţară, el întrupând arivistul neobrăzat, fustangiul care se crede şef de harem, șpăgarul fără scrupule, falsificatorul de documente şcolare, impostorul notoriu, omul relaţiilor dubioase, ranchiunosul care nu iartă pe nimeni şi care cade mereu în picioare atunci când cineva îndrăznește să-l reclame la șefii lui care, din nefericire, sunt din acelaşi aluat moral ca şi el. Galeria persoanelor „zerovalente” este însă mult mai amplă: Hipopotamul Mişka, Turnătorul George, Gigi Porcul, Amorezul Mat, Fonfăita incompetentă, Ionel Pişălău, Leonard Comănescu, Iahim Camre, Zdreanţă etc. Profesorii hașdeieni care se bucurau de un prestigiu naţional, oricând gata să ocupe posturi universitare, au fost înlocuiți prin figuri de-a dreptul caricaturale obsedate de propria căpătuială. Exponențial e, în acest sens, Inspectorul Mişka e preocupat doar de chiolhanuri, de protocoale de la care să plece cu portbagajul maşinii plin de produse alimentare şi bahice, ca şi cu plinul maşinii făcut pe de-a moaca. Odiosul profesor de chimie solicită de la director doar clase unde elevii au părinţi patroni ce pot fi „jumuliți” fără ruşine. Metoda lui de a „provoca” meditaţii e destul de cunoscută: instituirea terorii prin acordarea de note proaste la început de ciclu, de semestru sau de an şcolar. Mulţi elevi terorizați sfârșesc prin a-şi pune capăt zilelor pentru că nu găsesc la profesorii lor răspunsuri la întrebările capitale care nu le dau pace, aceşti dascăli fiind nu o dată preocupaţi de a „ciripi” la Securitatea de la care primesc indemnizații consistente decât să-şi facă fără crispare perpetuă meseria pe care şi-au ales-o. Totul i se pare anapoda autorului în ţara aceasta în care învățământului i se alocă un procent rușinos de mic din bugetul naţional, în timp ce generalii, ridicați în grad la apelul de seară, primesc pensii la fel de nesimțite ca şi indemnizațiile revoluționarilor emanați de învălmășeala din iarna lui 1989 (Generalii). Avantajele materiale de care se bucură foștii activişti şi securiști, unii dintre aceştia fiind foști torționari diabolici, sunt nestăvilit de mari şi de intangibile. Valorile cunosc o răsturnare greu explicabilă. Lichelele de tot soiul s-au cățărat în vârful piramidei sociale şi politice. Medaliile jubiliare, titlul de Cetăţean de onoare, Diplomele de Excelență, Gradațiile de merit ori menționările bilanțiere sunt atribuite după bunul plac al unei liote mafiote atotprezente prin instituţii şcolare, de cultură ori cu rol decizional la orice nivel. Metodele de lucru ale emanaților şi cățăraților în funcţii de conducere după 1990 par inspirate de cele din perioada stalinistă de tristă amintire stând sub lozinca arhicunoscută în obsedantul deceniu şi anume: „Cine nu e cu noi e împotriva noastră”. Într-o vreme în care primează trocul nerușinat nu-i de mirare că „un stalinist de marcă ajunge şi cetățean de onoare, şi scriitor, şi turnător, informator, un golan de mâna întâi, un libidinos, un denigrator, un dezinformator! Şi… activitatea lui continuă afișându-se ca un om serios şi de valoare, ascunzând cu grijă câtă meschinărie şi mârlănie este în el, inducând lumea în eroare…!” (p.76). Portretul amar de mai sus îi e inspirat de Gigi-Porcul şi nu-i deloc greu de ghicit cine se ascunde sub acest nume de scenă.
Numeroase sunt șotiile elevilor relatate cu umor şi nostalgie, cu duioșie şi înțelegere, în Ferma animalelor anormale (file din trecut): doi colegi, ca să ajungă mai repede la liceu „împrumută” un măgar din obor şi sunt văzuți astfel în plin centrul oraşului de către un intransigent profesor de matematică; un coleg mai zdrahon îl acroșează pe un altul mai pirpiriu în cuierul clasei şi clasa, inclusiv profesoara de limba rusă, „fată de gașcă”, se amuză copios; Unui profesor foarte dur şi lipsit de omenie când e să stoarcă de la elevi anumite bunuri i se trimite la uşă un sicriu şi o cruce; altuia, care nu cunoştea decât sistemul de notare rusesc, i se administrează o chelfăneală în plină noapte după ce i s-a pus pe cap pătura pe care îşi tăvălea seralistele invitate la câte o plimbare cu maşina. Şi exemplele ar putea continua.
Constantin Ciurea are şi o vastă activitate de cercetător nu doar în domeniul fizicii, ci şi al numismaticii, al decorațiilor ce s-au acordat în România în vremea lui Al.I.Cuza, Carol I, Carol al II-lea, Ferdinand, Regența, Regele Mihai, perioada 1947-1989, respectiv 1990-2010.
Împreună cu distinsa sa soţie, profesoara de limba şi literatura română, Lucia Ciurea, Constantin Ciurea s-a îngrijit de apariția unei ediții Mihai Eminescu, bibliofilă, de lux, cuprinzând volumele Poeme, Postume şi Proză, cărţi apărute, nu fără piedici din partea editurilor, în anul 2000, adică la împlinirea unui veac şi jumătate de la nașterea poetului nostru naţional nepereche.
Cărțile de literatură propriu-zisă ale lui Constantin Ciurea, cărturar războindu-se donquijotești cu impostura de toate zilele a confraților puşi pe căpătuială abjectă, sunt o neîntreruptă pledoarie pentru demnitatea intelectualului într-o societate care nu se dă de la nimic în lături să-l corupă şi să-l hipnotizeze întru a face jocul seducător al puterii. Din păcate, prea puţini sunt aceia care rezistă cântecului sirenelor politice ori pactului cu diavolul cumpărător neodihnit de conștiințe ultra labile. Mesajul subliminal al acestor scrieri este ca istoria să nu se mai repete în şi prin ceea ce a avut ea mai hidos în derularea ei nefast-tăvălugitoare, deşi șansele de intrare în normalitate sunt la fel de aproape sau de departe ca şi Fata Morgana.” (Ion Roşioru)
După ce în primăvara anului trecut, profesorul Constantin Ciurea, ales consilier pe listele PDL, a ratat titlul de cetățean de onoare, acum meritele sale au fost recunoscute de președintele României, care a considerat că profesorul buzoian merită decorat pentru realizarea celor cinci volume de „Decorații România”.
„Cel mai mare impuls în realizarea acestei lucrări mi l-au dat academicienii Răzvan Teodorescu și Dan Berindei, președintele aces -tei comisii de numismatică pe țară, care a ales să-mi facă prefața la acest ultim volum, moment în care lucrarea a căpătat o cu totul altă valoare după ce un academician și-a pus semnătura pe ea. Ulterior, domnul academician Dan Berindei mi-a sugerat să unesc aceste cinci volume într-unul singur și, această lucrare este gata, dar nu a apucat să ajungă și la forurile superioare”,
a precizat Constantin Ciurea.
La înmânarea decorației ce a avut loc la sala Gheorghe Filipescu a Consiliului Județean Buzău au luat parte și: prefectul, subprefectul județului Buzău, Conducerea Inspectoratului Județean Școlar, foști și actuali elevi ai profesorului Constantin Ciurea și angajați ai Prefecturii.” (Observatorul Buzoian, articol scris de Ciprian Sterian)
Cântăreaţa de muzică populară Atena Bratosin Stoian este atașată trup şi suflet meleagurilor natale, timpurilor copilăriei şi adolescenței, pe care le evocă în cântecele sale.
La Dâmbroca-n satul meu
(1)
La Dâmbroca-n satul meu
Mă poartă dorul mereu,
La căsuţa ce-am lăsat,
În lume când am plecat.
(2)
Ulicioară din câmpie,
Eu te port, în suflet, vie!
Chipul mamei, parc-aşteaptă
Şi umple golul din poartă.
(3)
În casa bunicilor,
Mi-a fost viaţa fără nor.
Mergeam vara la scăldat
Cu alte fete din sat
(4)
Adunam salcâm pe braţe,
Tocam iederă la raţe,
Prindeam, în cozi, flori de tei,
Jucam hora, la Bordei.
|
(5)
Dar s-au dus anii de-a rândul
Şi-am rămas numai cu gândul.
Am călcat frunza şi iarba
Şi-n lume-am trăit degeaba,
(6)
Că tot ce am strâns pe lume,
Rămâne pe mâini străine.
Vreau să mă întorc, cu dor,
Unde m-am născut să mor:
(7)
În pământul strămoșesc,
Acolo să hodinesc!
|
|
(1)
Duc pe lume-atâta dor,
Nu-l pot spune tuturor,
Numai ție bădișor,
măi bădiță, măi.
Câte nopți au fost cernite,
Câte vise rătăcite,
Dor îmi e de tine-’ntr-una,
Te-oi iubi întotdeauna!
(2)
Noaptea, când e cer cu stele,
Ești în gândurile mele
Şi cu bune şi cu rele.
Şi-avem, măi bădiță, casă
Lângă păduricea deasă,
Unde-i dragostea frumoasă.
Dragostea, dulce ca mierea,
Ne aduce mângâierea.
(3)
Măi bădiță, eu îţi spun:
Ia din viaţă ce-i mai bun,
Răul să rămână-n drum!
De ești tânăr sau bătrân,
Inimioara-ţi bate-n sân,
Dragostea şi frumuseţea,
Ne alină bătrânețea.
(4)
Şi de-o fi să mor, bădiță,
Să ne-ngroape ’ntr-o lădiță,
Să-mi fii bădișor aproape,
S-ascultăm murmur de ape!
„Arta o fac în mod dezinteresat, de amorul artei,
Oameni cu pricepere, măiestrie și cu îndemânare.
Ea e o formă a conștiinței sociale,
plină de idei,
Care oglindește realitatea în imagini impunătoare.” (MI)
|
Pe drumul de la Buzău
(1)
Pe drumul de la Buzău,
A plecat neicuțul meu, măi, măi,
A plecat neicuţa drag
Şi cu dorul m-a lăsat,
Înapoi nu s-a uitat, măi, măi,
A plecat cu doru-n lume
Şi-a uitat neica de mine,
(2)
Cui să-i spun neicuță, zău,
Cât mă arde dorul tău, măi,
N-am cui spune ce trăiesc,
Stau neică şi pătimesc, măi!
Inimioară, inimioară,
Te-aş scoate din piept afară,
Nimic să nu te mai doară, măi!
(3)
Mă doare inima, doare
Şi nu-mi găsesc alinare
Cât este ziua de mare.
Păsărică argintie
Spune-i lui neica să vie,
Dacă vrea să mă păzească,
Spune-i să nu zăbovească!
(4)
Frunza de s-o scutura,
Mi-oi pierde neică urma,
S-o duce şi dragostea, măi, măi.
S-o duce şi dorul meu,
Pe drumul de la Buzău,
De-o să-ţi pară neică rău!
„În artă sunt lacrimi ascunse adânc pentru cuget,
Arta-i copilul naturii, vedem cu trăsăturile mamei,
Natura e revelație a lui Dumnezeu, al Lui zâmbet.
Doamne, miluiește-ne pe noi cu toată forța artei! ” (MI)
|
Hora la Bordei
(1)
Verde, fir de busuioc,
Floare cu noroc,
Hai bădiță, hai la joc,
Să te-nvârt cu foc!
Joacă-mă bădiță,
Că ţi-oi da guriță,
Hora-n sat la noi,
Refren
Hora la Bordei!
Zi-i măi lăutare,
Că e sărbătoare,
Să ne-nveselească
Hora muntenească!
(2)
La horă când am venit,
Tot satu-a ieşit, măi,
Nenea Titi m-a ’nvăţat
Să joc hora-n sat.
Joacă fata mea uşor,
Saltă pe picior, măi,
Stânga, unu,
Dreapta, doi,
Ca în sat la noi!
Ne ţine isonul,
Cu acordeonul,
Cu acordeonul,
Neagu lui Codin
Să ne-nveselim.
(3)
Joacă toată lumea,
Pân’ răsare luna,
Hora-n sat la noi,
Hora la Bordei.
Sârba şi hora străbună,
Tot satul s-adună,
Se strâng fii satului,
În hora dorului.
(4)
Bade-al meu
Când mă-nvârteşte
Inima-mi topește,
Iar în brațe
Când mă strânge,
Mijlocelu-mi frânge.
Refren
(5)
Joacă-mă bădiță,
Că ţi-oi da guriță,
Hora-n sat la noi,
Hora la Bordei!
|
Din lucrarea lui Ion M. Nicolae, prezentăm un cântec ce s-a interpretat frecvent în primele 6 decenii ale veacului trecut:
Pe șoseaua Decebal
Trec o fată și-un jandarm,
Jandarmul mergând călare,
Fata mare – pe picioare.
-Ia-mă măi jandarm călare
Că nu mai pot de picioare,
Că pământu-i gloduros
Și nu pot merge pe jos,
Că pământu-i ars de soare
Și mă frige la picioare! |
-Te-aș lua, mândruța mea
Dac-aș ști că ești a mea....
Jandarmul pleacă fluierând,
Fata rămâne plângând
Și din gură blestemând:
-Dar-ar Dumnezeu de-o ploaie,
Bolovanii să se-nmoaie,
Murgul să se poticnească,
Pe jandarm să mi-l trântească! |
Acest cântec a fost cules în 1942 de învățătorul Dumitru T. Alexandru, de la Mitu-Neagu M. Dragu, din satul Găvănești.
Mai erau și alte cântece la modă, afirma Ion M. Nicolae, printre care: „La puțul cu două zale.”, „Și-am zis verde și-o mușcată”, „Ionel, Ionelule”, „Ionel cu păr frezat”, „Foaie verde ca lipanul”, dar și doine, balade, cântece de dor, haiducești, etc., prin care săteanul își exprima aleanurile, speranțele de mai bine.” ( din „În căutarea unei noi șanse – Săgeata”, de Victor Andreica și Florentin-Stelian Albu)
„STĂPÂNUL VIEȚII NOASTRE
E NUMAI DUMNEZEU”
Viața te va iubi, dacă o iubești și tu,
E ca și cum ai interpreta un solo-vioară,
Pe măsură ce cânți înveți instrumentuꞋ,
Nu-i va fi rob cel care învață să moară.
Cel mai bine, cu folos, își folosește viața
Cel care se bucură cel mai mult de ea,
Ea se măsoară în funcție de rapiditatea,
Succesiunea cauzelor ce-i fac modificarea.
Viața este totul, ceea ce ți se întâmplă
În timp ce ești ocupat cu multe alte planuri,
Interesul față de boală, de glonțul din tâmplă,
Nu este decât expresia alor vieții gânduri.
Viața vine a transforma constant în lumină
Și în flacără ceea ce suntem și tot ce-ntâlnim,
De-o trăim pentru alții, trăirea-i cu noimă,
E-un dar pe care-l merităm doar de-l dăruim.
Conștiința vieții e mai prețioasă ca viața,
Esențială e trăirea vieții și, nu a sa durată.
În trecut și-n viitor vieții să-i privim fața,
Prezentu-i un diapazon, cu trăirea-i vibrantă.
Viața este ca o plimbare spre somnul etern,
E o instrucție perpetuă în cauză și efect,
Devine o dramă de-i privită-n plan tern,
Și-i ca o comedie, în plan larg și select.
Viața este un muzeu cu oameni de ceară,
Care fug speriați de umbre, topindu-se,
În clipa asta există, apoi... gata să piară,
Niciodată, când cade cortina, știindu-se.
Trăiește-ți viața ca și cum faptele tale
Ar trebui să devină legi universale!
Poți ajunge suta, dacă renunți la toate
Acele lucruri care ți-ar putea fi fatale.
Trăiește-ți viața! Mâine ar putea fi ultima zi
Și, nu uita, cu cinste să ți-o slujești mereu,
În credință poartă-ți calea și felul de a fi,
Stăpânul vieții noastre e numai Dumnezeu!
STĂPÂNUL MORȚII NOASTRE
E NUMAI DUMNEZEU
Moartea este un prieten fidel al nostru,
Cine nu-i pregătit e plecat de-acasă.
Oamenii văd moartea ca pe un monstru,
Dar celui care-a murit de nimic nu-i pasă.
Ne temem de ea, ca și copiii de întuneric,
Și toate astea datorită poveștilor auzite.
Să-i privim coasa ca pe un bun benefic,
S-o primim cu curaj, cu suflete smerite!
Eminescu zise: „Nu de moarte mă cutremur
Ci de veșnicia ei”. Dar nu a avut dreptate,
În ceea ce-l privește vibrează un murmur,
Căci el a rămas viu pentru eternitate.
Nimic nu este în roșu pe pielea destinului,
Moartea ne arată că există o singură cale,
Sufletul nu moare ci ia calea eterului,
Spre cruce se merge în picioarele goale.
Dacă mori trebuie să fii complet fericit,
Sufletul tău continuă să trăiască undeva
Și, urme dacă lași vei fi mult timp iubit,
Pacea absolută, prin moarte, vine cumva.
Dacă omul nu are un ideal pentru-a muri,
Înseamnă că pentru a trăi este în eroare.
O viață petrecută cu folos de ți-o asiguri,
Moartea va fi liniștită, va deveni favoare!
A muri înseamnă a te muta într-o stea.
Pustiul e înțeles doar de cel care l-a trăit,
Începem să murim când n-avem ce opta
Și, totuși, despre moarte e greu de vorbit.
Așteptarea face supraviețuirea mai lungă,
Înseamnă o alunecare în moarte, mai lentă.
Nu-i cel mai rău când ea o să ne-ajungă,
Mai rău e când o chemăm și ea nu-i atentă.
Să-L rugăm pe Domnul pentru-o moarte curată,
Cu multă umilință și cu închinăciuni mereu,
Că una ne e crucea și-avem numai o soartă!
Stăpânul morții noastre e numai Dumnezeu
„Avem artă pentru a nu muri din cauza adevărului,
Esența artei frumoase, de calitate, e recunoștința,
A face din artă o afacere este mania impostorului,
Prin artă ne exprimăm concepțiile, cât și credința
Arta are una dintre cele mai frumoase identități,
E activitatea omului de a produce valori estetice,
E totalitatea operelor care aparțin acestei activități,
Și care folosește mijloace de exprimare specifice.” MI
„Opera de artă se obține printr-o activitate artistică,
Iar omul de artă e acela care are o așa activitate,
Artele sunt: decorativă, populară, liberală, plastică,
Poetică, artă pentru artă, și alte... frumoase toate.” MI
|
|
STILUL DE VIAȚĂ
Viața e din multe despărțiri, laolaltă adunate,
Succesiune de lecții cu recompense imediate,
Sau, cel mai adeseori, cu imediatele pedepse.
De controlul de sine, ar trebui mult să ne pese.
Viața-i mai ciudată decât poate mintea inventa,
Vom trăi cum i-am învățat pe oameni a ne trata.
Trăiește cel care moare pentru a avea un nume
Care să dăinuie. Să trăim pentru ceva anume!
Idealurile: bunătatea, frumusețea și adevărul,
Luminează viața, ne umplu de bucurie viitorul.
Dacă trăim în adevăr, vom vedea cu adevărat.
Fiecare dorește să realizeze ceva mai minunat.
Viața nu este întotdeauna așa cum ți-o dorești,
Fă tot ce poți că e singura cale, cum o poftești,
Ea este o boală căreia somnu-i conferă alinare,
Și, nu lungimea vieții contează ci a ei ardoare.
A fi - presupune un act de credință, un protest
La natura adevărului, și rugă prinsă în context.
Fiecare dorește să-și realizeze ceva mai măreț,
Uitând că lucrurile sunt dintre cele de mic preț.
Mereu, înainte ca mersul să ne fie cu reușită,
Suntem ca într-un labirint în direcție greșită.
Poate că viața este doar atât…un vis și o frică,
Poate că nava Nautilus avea diplomația mică.
Nimic nu este mai plăcut decât vântul în spate,
Soarele în față și prietenii alături. E o voluptate.
Plimbarea nu e o artă pierdută, e binefăcătoare,
Vântul, prietenii și soarele au raze vindecătoare.
Trebuie să iubim viața ce ne e dată pe pământ,
Pentru că o altă viață nu mai este de cunoscut,
Viața e un dar pe care-l merităm dacă-l dăruim,
Sufletul e esența spirituală cu care o pecetluim.
Viața nu-i carte, cu logică, sensibilă, ordonată,
Ea e de cele mai multe ori fadă și împrăștiată,
Iar teologia trebuie trăită în mijlocul dezordinii,
Căci minuni ne aduce doar puterea rugăciunii.
CĂDERE DIN ALB
1
S-a dus şi toamna roditoare,
Peste ţinut se-așterne
O mantie de nea curată,
Cu zile hipoterme.
2
Iarna, stârnind curenții toţi,
Îşi plimbă voalul alb cu ea,
Aleile pădurii, toate,
Sunt arcuri de triumf din nea.
3
Veniţi la Dragomirna-n zori,
Spre iazul nevăzut, de vreţi,
Cu-o sanie cu clopoţei
Și cu porumb pentru mistreţi!
4
Atunci, simți-veţi ca o boare,
Ochi curioși, întrebători,
De porci mistreți şi căprioare.
Veţi reveni de-atâtea ori!
5
E loc anume pentru praznic,
Mistreţii, iuți, se reped toţi,
Când pădurarul le aruncă
Porumbul mult râvnit de colţi,
6
Iar, la o mică depărtare,
Aşteaptă rândul să îi vină
Un cârd de cerbi şi căprioare,
Sfios, ca lacrima Divină!
7
Dar, vai, alături, parapetul
La pândă stă cu țel suspect,
Cu „pleznitura” lui – de puşcă,
Pentru trofeul de „respect”!?
8
Câte trofee smuls-au oare
Atâția parapeți ce-ascund
O puşcă cu lunetă mare
Pentru spectacolul absurd?!
9
Şi-atunci pădurea îţi devine
Un ochi rănit de căprioară,
Sau glaucomul ce compune
Sfârşit de ev din sare-amară.
10
Mai rece iarna îţi devine,
Mai greu te-apasă anii grei,
Un văl de ceaţă se așterne
Pe sania cu clopoţei.
11
Cum Labiş, moartea căprioarei,
Deplânse, dar, de foame prins,
A plâns şi a mâncat şi ... iarăşi
A plâns şi a mâncat învins,
12.
Învins se simte orișicine
De arcul foamei, încordat,
Lansând săgeata purtătoare
A morţii sfântului vânat,
13
Dar când la masa cea de taină
Stă sufletul pădurii, tot,
De plumb devine-a iernii haină,
Cu parapetul ei netot!
14
Priviţi-o, căderea vine din alb
Pe-ntreg sarcofagul de negru,
Plecă adevărul în marşul lui calp
Lăsând dezacordul integru!!!
|
FÂNTÂNA CU APĂ VIE
(pentru fântâna lui Enache Alexe)
1
- Fântână, tu, de la şosea,
Ce-ai adăpat atâta lume,
Spune-mi te rog povestea ta
Și, care este al tău nume?
2
- Povestea mea e transparentă
Și e clădită din lumină,
Cu o istorie curată,
Săpată-n Dâmbroca divină.
3
Povestea mea e mai adâncă,
Ca o profundă rugăciune,
Şi-i neclintită, ca o stâncă,
În calea arșiței păgâne.
4
Geneza mea-i de la un dâmb,
De rocă tare, înnobilată,
Pe care-a răsărit un nimb,
Cu setea sfântă de-altădată.
5
Izvorul meu este din lacrimi,
Vărsate-n vremurile grele
Şi din sudori de frânte inimi,
Cu chinuri multe şi zăbrele. |
|
6
Sunt fericită când se-apleacă
La mine câte-un trecător
Şi, răcorindu-se cu apă,
Mă soarbe dulce, iubitor.
7
Numele meu e dat de-un om,
Ce m-a creat, m-a botezat,
Cu sufletu-i curat, bonom
Și cu iubire de-al său sat.
8
Sunt Puț la drum cu apă vie
Și, lumea să nu mă deoache,
Se-nchină cu evlavie
Și-mi zic Fântâna lui Enache.
9
-Te venerez fântână sfântă,
Pentru izvoru-ţi nesecat
Şi îmi exprim speranţa multă
Să fii sfințită de-al tău sat!
10
Dar mai întâi să fii sleită,
În Troiță să te prefacă,
Părinţii tăi, mereu să poată,
Mândri de Sus să te privească!
11
-Tu, omule, de treci prin sat
Și, îţi e sete de dreptate,
Să bei din sufletul curat
De la Fântâna lui Enache!
12
Să-i pomenești pe acei oameni,
Fântâna lor de la şosea,
Anica şi Enache, semeni,
Care-au ştiut ce este setea!
(Mircea Iordache)
|
DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ MOARTE
Sufletul reprezintă totalitatea proceselor afective
Intelectuale, voliționale și psihice, de asumare
Este factor esențial în corp și în actele volitive,
Este ca o substanță spiriiituală de sine stătătoare,
Sufletul se poate defini și ca „ochi de lumină‟,
Dar de lumină divină, nu din lumină artificială,
El are nevoie de liniște, de o eliberare deplină,
Să nu resimtă dureri cauzate de griji și de boală
Suntem străini pe pământ, asta este și basta,
Am răsărit prin naștere și asfințim prin moarte,
Nimeni nu rămâne pururi în lumea aceasta,
La nemurirea sufletului, gândul să ne poarte!
Sfântul acela, dumnezeiescul Iov, zicea:
„Din pântecele mamei mele căzui în groapă!″,
Deși a trăit ca sfânt, cinci sute de ani și ceva,
Sufletul lui de sfânt, cu veșnicia se-adapă.
Voi n-auziți cu ce ne aseamănă Duhul Sfânt?
Omul ca iarba, zilele lui ca florile câmpului,
Așa va înflori și, zilele-i devin umbre pe pământ,
Iar sufletul merge la judecata de apoi a Domnului!
Uscatu-s-a iarba și florile s-au stins, au căzut,
Doar cuvântul Domnului va rămâne în veac,
Nu-i bază pe viață, ea-i doar umbră și vis, atât,
Iar trupurile morților în țărână se prefac.
Prima poruncă a lui Dumnezeu așa spune:
„Că din pământ ești și în pământ vei merge!",
Dar sufletul omului în vecii vecilor va rămâne,
Că el este duh, Domnul l-a făcut, cu a Lui lege.
De când murim și până la patruzeci de zile,
Dumnezeu săvârșește a sufletului judecată,
Apoi vin zilele de tranziție, de aprecieri divine,
Până la judecata de apoi și la sentința dată.
Când omul moare, când să își dea sufletul,
Apar atâția diavoli cât e numărul de păcate,
Și atâți îngeri, câte fapte bune a făcut omul,
Se luptă între ei și, sufletul, de teamă, se zbate.
Muribunzii văd lupta aceasta dar nu pot vorbi,
Atunci, cu îndrăzneală, vine îngerul de la botez,
Atunci lupta se întrerupe, puterea lui o va opri.
În îngerul Sfântului Botez să avem mare crez!
Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, pentru mine
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, sunt un păcătos!
El va veni cu noi, prin văzduh, patruzeci de zile,
De n-ar fi îngerul, diavolul ne-ar lua la el, jos.
„Iată, frate suflete, în viața lumească ce ai făcut...!″
Îngerul păzitor i-aduce aminte sufletului de toate,
De faptele bune și de cele rele, de când s-a născut.
Aceasta se întâmplă în ziua întâi de după moarte.
Îngerul păzitor îl duce pe unde a umblat viața toată,
E de mirare cum într-o zi parcurge zilele-i toate,
Înconjoară pământul ca fulgerul și faptele-i arată,
Toată icoana vieții apare a doua zi de după moarte.
Apoi, în ziua a treia, sufletul ne vede pe noi,
Vede că plâng neamurile după el și îi pare rău,
Și el zice: „Ei rămân pe pământ și cu ale lor voi
Se vor pocăi, dar care va fi oare al meu hău!?″
Îl mai însoțesc șase îngeri de lumină purtători,
Și cu cel de la botez sunt șapte îngeri păzitori,
Să-l treacă douăzecișipatru de vămi printre zări.
Se țin slujbe pentru mila Domnului, pentru iertări.
Vămile sunt pentru: vorbirea de rău, clevetire,
Pentru mânie, pentru lăcomie și așa mai departe,
De la cea mai mică și mai neînsemnată urzire,
Până la cele mai mari rele și mai grele păcate.
Cele mai importante slujbe pentru cei care mor
Sunt spovedania generală și Sfânta Împărtășanie.
După moarte, patruzeci de zile, cu rol mântuitor
Și se opresc către răsărit, către tronul Domnului,
Că de aceea ne și facem rugăciunile către răsărit,
Că-i tronul Sfintei Treimi. Tronul e numele Lui,
Acolo, sus, înspre răsărituri, în Eden, rai s-a sădit.
|
(continuare din col.I)
Și se opresc norii și îngerii, împreună cu sufletul,
În această a treia zi, și se aude un glas răspicat,
Pe limba lui Adam, cu ecoul care însoțea cuvântul:
„Duceți sufletul acesta-n Rai, are șase zile de stat!″
Și vede sufletul frumuseți nemaivăzute pe pământ:
Raiul desfătării, Palatul Noului Sion, Ierusalimul ceresc,
Și câte spune Sfânta Scriptură prin sfântul ei cuvânt,
Dar o negrăită bucurie are când aude Corul Îngeresc.
Este o mireasmă a Duhului Sfânt, sfântă, de negrăit,
Dar cel mai minunat e că se vede cu neamurile lui.
Voi, fraților, să știți că avem neamuri care-s de găsit
Și în Rai și în iad, după dreapta judecată a Domnului!
După șase zile sufletul uită că a trăit pe pământ,
Căci în Rai află bucurii străine de lumea trecătoare,
Atunci îngerul de la Botez vine cu tainic cuvânt,
Despre sentința, peste patruzeci de zile, ce-o are:
De aude sufletul că nu-i e dat Raiul, plânge amar.
Îngerul păzitor îi zice că prin Rai a trecut să vadă
Ce au câștigat oamenii cu credință fără de hotar,
Și ce-au pierdut cei care-n EL n-au vrut să creadă.
La nouă zile, sufletul în fața Sfintei Treimi vine,
El nu vede pe Dumnezeu, că nici sfinții nu-L văd,
Ci doar o lumină negrăită, dar aude ce se spune:
„Duceți sufletul acesta treizeci de zile-n „prăpăd″!
ÎNȚELEPCIUNEA
Înțelepciunea e capacitatea superioară de înțelegere
Și judecare a lucrurilor, având o adâncă cunoaștere
A realității, cu experiența și echilibrul ce o încunună.
Din nefericire nu se împrumută, nici nu se cumpără.
Și dacă ar fi de vânzare, nu se vor găsi cumpărători,
Filosofii o consideră ca cea mai aleasă dintre comori,
Această comoară strălucește și niciodată nu se stinge
Îi caută pe cei demni cu bucuria nemuririi veșnice.
Cine trăiește fără greș, nu e înțelept după cât crede,
Prostul se crede înţelept, dar înţeleptul, prost se vede,
Gândul nu coboară acolo unde aude prea multă vorbă,
Dacă ești înțelept, prostului nu i te băga în „ciorbă‟!
Se zice că înţelepciunea este dumnezeiască, sursa vieţii,
În ea sunt ascunse comorile inteligenței și ale științei,
Iisus le recomandă apostolilor săi, privind înțelepții:
„Să fiţi nevinovaţi ca și porumbeii și înţelepţi ca şerpii!’’
Înțelepciunea nu este altceava decât o știință a fericirii,
Este produsul încercărilor vieții, rodul trudei și al durerii,
Acest dar este rezultatul căutării, al cuceririi din mereu,
Al rugăciunii, cu o dragoste sinceră pentru Dumnezeu.
În zadar diavolii urlă, răcnesc și rău se mânie,
Că pe zapisul păcatelor nu mai este scris nimic,
Fapta cea bună, ca piatră scumpă o să rămâie,
Iar fapta cea rea, ca piatră simplă, un nimic mic.
În a treia zi sufletul merge la tronul lui Dumnezeu,
Și vede o lumină, decât soarele cu mult mai mare,
Adie mireasma Duhului Sfânt și un blând alizeu,
Cu nori azurii și îngerii pe ei, cu-a sufletului cale.
În zadar diavolii urlă, răcnesc și rău se mânie,
Că pe zapisul păcatelor nu mai este scris nimic,
Fapta cea bună, ca piatră scumpă o să rămâie,
Iar fapta cea rea, ca piatră simplă, un nimic mic.
În a treia zi sufletul merge la tronul lui Dumnezeu,
Și vede o lumină, decât soarele cu mult mai mare,
Adie mireasma Duhului Sfânt și un blând alizeu,
Cu nori azurii și îngerii pe ei, cu-a sufletului cale.
Când creștinul a fost dezlegat de preot pe pământ,
Duhul Sânt a șters de acolo toate păcatele lui,
Că tot ce va dezlega preotul înainte de mormânt,
Va fi dezlegat și la ceruri din mila Domnului.
Vine Sfânta Liturghie și vin parastase de milostenie.
Până ce sufletul va trece de vămile văzduhului,
Vede omul folosul mărturisirii curate de păcate,
Că de n-ar fi lăsat Dumnezeu taina mărturisitului,
Niciun om nu s-ar putea mântui după moarte.
|
|
|
|