PARTICIPAREA LA EVENIMENTELE INTERNE
REVOLTA ȚĂRANILOR
1.- INTRODUCERE
Din referatul „Revoluția împotriva cooperativizării agriculturii, octombrie 1962”, de Prof. Univ. Dr. Gheorghe Calcan
Comuna Săgeata este o comună mare, de câmpie din județul Buzău. Ea este așezată pe partea stângă a râului Buzău la o distanță de aproximativ 17 km de orașul Buzău. Are o suprafață de 102 km2 și o populație de aproximativ 5000 locuitori. Comuna este compusă din șapte sate dispuse în lungul șoselei care urmează în paralel cursul râului Buzău: Dâmbroca, Borduşani, Săgeata, Beilic, Găvăneşti, Moviliţa şi Baniţa .
Aidoma ca la nivelul întregii țări, în anul 1962 s-a încheiat și în comuna Săgeata așa numitul proces de cooperativizare a agriculturii. În realitate, a fost vorba de confiscarea forțată a pământului proprietate personală a țăranilor, a vitelor de tracțiune și atelajelor agricole ale acestora și obligarea lor să muncească într-un sistem de plată derizoriu în aceste forme „asociative”. Fiind făcut prin constrângere și împotriva firescului psihicului țărănesc, acest proces nu a fost bine primit de țărani care s-au împotrivit în toate formele: reticență, tergiversare, protest, refuz, sustragere, revoltă individuală și colectivă etc.
Păstrez de la vârsta de șase ani câteva imagini legate de modul de realizare a cooperativizării în localitatea natală. Un grup de cetățeni cu nuiele subțiri în mâini, cam patru – cinci pe podișca din fața casei, doreau să intre în curte. Unul din ei a comunicat celorlalți că nu e nevoie pentru că (tata) „se trecuse la colectiv”. Atunci toți au devenit prietenoși și au început să glumească cu mine și cu sora mea, mai mică cu un an. Ne-au luat cu ei, drept argument, pentru a-l convinge pe „nea Gheorghe Calcan”, vecinul de pe uliță. Aici mai toți au intrat în curte și apoi în casă. L-au scos pe „nea Gheorghe” din casă în bătăi cu nuielele, în țipetele soției lui, care trăgea de el înapoi strigând că-i moare băiatul în casă. Pe noi, repede ne-au trimis acasă.
Vara am participat, ca martor, la serbarea înființării C. A. P. - ului (Cooperativa Agricolă de Producție – 11 Iunie, Săgeata). Probabil m-am strecurat printre adulți, ca și alți copii prinși de vâlvătaia evenimentului … Cred că am avut încuviințarea mamei, care astfel asigura, prin mine, reprezentarea familiei, neputând deci fi etichetată ca potrivnică … Lume multă, forfotă, se tăiau crengile salcâmilor, se curăța cu sapa terenul, se amenaja scena, se întindeau fire … Am văzut cu uimire niște cutii mari, negre, din care ieșeau sunete puternice; erau difuzoarele care multiplicau sunetul. Totul se petrecea în viitoarea curte a C. A. P. - ului (către casa și gardul Chirei). Mama a rămas în casă tânguindu-se cu tanti Marieta.
O altă secvență din acea etapă: puțină agitație în curte. Tata a scos din grajd și a predat caii, mângâindu-i pe cap! Erau prietenoși și părinții vorbeau despre ei ca despre niște ființe dragi. După un timp am aflat „de pe drum” că la fel ca ceilalți cai adunați din sat au fost omorâți în curtea C. A. P. - ului cu lovituri de ciocan în cap (după acoperirea ochilor) … „Rudimentele” trecutului erau aruncate pentru a face loc progresului, tractoarelor …
Toamna a fost „revoluția” … În octombrie 1962, în Comuna Săgeata a izbucnit o revoltă împotriva practicilor și metodelor comuniste de organizare și funcționare a C. A. P. - ului. Revolta a început în satul Dâmbroca și s-a întins în câteva ore și în celelalte localități ale comunei.
„Octogenarul Gheorghe Calcan din localitatea vecină Bordușani aprecia că la Dâmbroca în anul 1962 a avut loc o adevărată revoluție . Termenul de revoluție l-am auzit și de la bunicul meu Nicolae N. Calcan, născut în anul 1880 și participant la răscoala din anul 1907, ca și la alți cetățeni, fiind oarecum încetățenit în zonă.
Cauza profundă era cea cunoscută și străbătea fibra tuturor cetățenilor proprietari: nemulțumirea de tot ceea ce presupunea noua ordine comunistă. Cauza imediată a constituit-o nerespectarea promisiunilor făcute de către autorități în primăvară, de retribuire a muncii țăranilor. Atunci s-a promis atribuirea a 8 kg de porumb pentru fiecare zi de muncă, iar în toamnă la momentul întocmirii actelor s-a vorbit de acordarea doar a 4 kg .
La 25 octombrie 1962, la ședința de planificare a activităților de la C. A. P. „Libertatea” din Dâmbroca s-a hotărât să se achite obligațiile C. A. P. - ului față de Stațiunea de Mașini Agricole (S. M. A.) pentru muncile realizate. Aceste obligații se achitau în produse agricole. În consecință, s-a cerut fiecărui brigadier să trimită a doua zi la sediul C. A. P. câte doi oameni pentru a încărca porumbul în mașini.
La acea ședință brigadierii au aflat că C. A. P. - ul trebuia să dea o cantitate de porumb mai mare decât se stabilise anterior. Ei au răspândit această veste în sat, îndemnând chiar oamenii să se opună cu forța (spunând că ei nu o puteau face pentru că „erau membri de partid”). Se periclita în acel mod posibilitatea respectării promisiunilor de retribuire din primăvară.
Revolta s-a declanșat a doua zi, 26 octombrie și a avut mai multe faze. O parte a sătenilor a plecat la câmp pentru muncile cotidiene (tăierea cocenilor de porumb). Concomitent, de dimineață, în curtea C. A. P. - ului au sosit camioanele destinate transportului de porumb. Operațiunea era executată de aproximativ 40 de săteni mobilizați de activistul de partid al comunei, Dima, de către soldați și de milițieni.
S-a dat imediat alarma în sat. Au început să bată clopotele bisericii . Lumea a ieșit pe străzi și s-a îndreptat spre curtea C. A. P. - ului. Au venit și țăranii de la câmp. Agitația iscată a fost foarte mare, cuprinzând aproape toată suflarea satului. Cam o oră s-a chemat la ordine. Au început amenințările, injuriile și altercațiile în jurul pătulelor de porumb. Acțiunea a degenerat într-o bătaie între cele două tabere. În această primă fază, țăranii au ieșit victorioși. Ei au folosit ca arme țambrele pătulelor, bâte, araci, pietre, bolovani și chiar legume (castraveți). Activistul de partid al comunei a fost alergat pe câmp și alungat spre Bordușani. Un alt activist a reușit să fugă cu o motocicletă la Buzău. Revolta s-a întins și în satele vecine Bordușani și Săgeata. La îndemnul lui Gheorghe Lalu, țăranii au blocat drumul județean cu trunchiuri de copac. Porumbul încărcat a fost dat jos din mașini.
Faza a doua a fost deschisă de sosirea a patru camioane încărcate cu milițieni și activiști de partid. S-au declanșat din nou confruntările dintre cele două tabere. Cu o mașină mică – GAZ a venit în curtea C. A. P. - ului primul secretar al raionului de partid de la Buzău, Moldoveanu, încercând să calmeze spiritele . A fost alungat cu știuleți și obligat să se întoarcă rapid.
Forțele venite de la Buzău erau dotate cu arme cu baionetă, muniție de manevră și de război, bastoane de cauciuc. Confruntarea a fost de proporții. Inițiativa și „victoriile” pendulau când de o parte când de alta. Trei săteni au fost capturați de milițieni , duși la camion, imobilizați la podea și maltratați cu sălbăticie. Sătenii au luat cu asalt mașina și i-au eliberat. Au fost trase focuri de armă mai întâi în sus și apoi spre mulțime. Probabil au fost gloanțe oarbe. Unii din participanți (Gheorghe Lalu) îndemnau lumea: „Înaintați că nu au cartușe de război, ci oarbe”! Câțiva săteni au fost răniți la picioare prin împușcare, iar alții prin împungere cu baioneta. Țăranii au reușit și de această dată să împrăștie forțele de ordine. O parte din acestea au fost alungate spre Bordușani, și o altă parte spre apa Buzăului, fiind chiar „aruncate” dincolo de apă. Unul din săteni (Dăniță Nicolae) a alergat un milițian până la apa Buzăului, aducându-l înapoi în bătaie. Un alt sătean (Gheorghe Pană) povestește: „a venit de la Buzău primul secretar Moldoveanu, cu o armată de oameni. Aveau și niște țepușe. S-au luat la bătaie în fața CAP-ului. Oamenii au luat căpriori de la C. A. P. și după ei prin varză, bătaie nu jucărie! Toți milițienii căzuți, iar unii oameni erau împușcați și noaptea au început să ridice din oameni ...” . În confruntări s-au implicat activ și femeile, atât în curtea C. A. P. - ului cât și în sat unde-l căutau pe instructorul de partid pentru a-l bate. (Mița Macovei a fost ulterior arestată).
Cea de a treia fază e deschisă de sosirea altor mașini de milițieni și militari. De această dată țăranii percepând probabil schimbarea raportului de forțe, s-au împrăștiat pe câmp. Satul a fost împânzit de securiști, milițieni, armată și activiști. Această acțiune s-a desfășurat concomitent și în Bordușani și în Săgeata. După unele opinii, Dâmbroca ar fi fost înconjurată cu tancuri. S-a ordonat ca toată lumea să intre în curți. S-a interzis circulația prin sat. Unii din cei surprinși pe străzi au fost arestați. Limba clopotului de la biserică a fost legată și clopotnița pusă sub pază.
Din cauza atrocităților la care au fost supuşi după răscoală, unii foști participanți se tem şi astăzi să dea amănunte. Dedu Enache recunoaște că a participat la bătaie, lovind milițienii care acționau. După spusele sale, milițienii au făcut uz de arme. Au fost trase multe focuri de armă, în sus şi spre oameni. Crede că nu toate focurile au fost cu gloanțe de război, că au fost şi cartușe oarbe, pentru a speria mulțimea. S-au înregistrat şi răniţi prin împușcare: Catrinoiu Gheorghe, Preda Gheorghe – împușcați în picioare. Şi milițienii au rămas cu unele urme ale bătăii. Dedu Enache a fost şi el rănit. Mai are şi azi semnul împunsăturii cu baioneta.
.....................
A început represiunea. Era cea de-a treia parte a zilei . Costică Baroian, participant la revoltă, plasa desfășurarea celor trei etape de confruntări între orele 8 și 15, iar realizarea primelor arestări spre ora 20 . Un grup de milițieni a sărit dintr-o mașină încercând să-l aresteze de pe marginea drumului pe Stan Bârsan. Sătenii i-au sărit în ajutor.
După o scurtă altercație, el a reușit să fugă refugiindu-se la o stână. I-au fost însă arestați mama, tatăl și fratele. După câteva zile i-a fost eliberată mama cu scopul de a-l convinge să se predea pentru ca astfel să ușureze situația tatălui său. După vreo trei zile acesta s-a predat.
Noaptea au început arestările sistematice. Sătenii apreciază că activiștii de partid Dima și Enache împreună cu președintele Sfatului Popular din Săgeata, Stancu ar fi fost cei care au întocmit listele pentru arestări. Ei recunosc în același timp implicarea lui Gheorghe Lalu (același care a îndemnat la blocarea drumului) în denunțarea participanților la revoltă. Echipe alcătuite din trei - patru persoane (un securist îmbrăcat civil, un milițian, un activist de partid și un sătean membru de partid, deghizat în milițian) soseau la casele indicate și realizau arestarea. Au fost arestate aproximativ 30 de persoane . Acțiunea a durat mai multe zile (cel puțin până la 1 noiembrie) .
Relatările celor arestați evidențiază bestialitatea și ura cu care au fost tratați în momentul arestării, al transportului către Buzău și Ploiești și al „anchetării” lor. Au fost înghesuiți în dube și obligați să stea în genunchi, cu bărbia lipită de piept. Toți au fost bătuți, iar cine mișca era lovit cu bocancii și cu ghioagele. „Cercetarea” s-a făcut la sediul securității regionale din Ploiești de pe strada Vasile Lupu și la închisoarea orașului de pe strada Rudului. Ea s-a întins pe parcursul a 40-45 de zile, perioadă în care arestații erau scoși la „anchetă” cu ochelari opaci la ochi, de două ori pe zi. Erau întinși pe masă și bătuți sistematic la piele, sau peste pantaloni și cămașă, din călcâie până la ceafă. Bastoane, pumni, șuturi, „mașina de întins” (Dăniță Nicolae), leșin și udat cu apă și reluat „operațiunea” etc., singura grijă fiind aceea ca arestații să rămână în viață ... . Pentru acuzarea unor arestați (Enache Dedu) au fost chemați la Ploiești să depună mărturie comandantul securității din Buzău, căpitanul Rizea și milițianul din comună, Andrei .
Cele mai frecvente întrebări erau: De ce s-au revoltat? Cine i-a îndemnat? Unele răspunsuri retorice de tipul: „Dacă vouă vă reduce salariul la jumătate vă convine ?” erau urmate de noi etape de bătăi groaznice, ale căror urme s-au păstrat ani de zile (Moise Neculai). În anumite cazuri „ancheta” se încheia abia atunci când țăranii „recunoșteau” că au bătut milițieni și au aruncat cu bolovani în ei (Stan Bârsan).
Arestații nu au fost judecați. Au fost considerați internați în penitenciar. Hotărârea a fost de doi ani de detenție pentru reeducare. Au fost mutați pentru câteva zile la penitenciarul din Galați și de aici transferați în lagărul de muncă de la Periprava. Aici au îndeplinit munci diverse: întreținerea culturilor, irigat, recoltat stuf, fabricat cărămizi, dulgherie, zidărie, croitorie, activități de întreținere etc.
După un an și jumătate de muncă la Periprava, deținuții din lotul Săgeata au fost readuși la Ploiești, și de aici în sat . Aici s-a organizat o întâlnire la Sfatul Popular la care au participat un colonel de securitate, activistul de partid al comunei și președintele Sfatului Popular, Stancu. Au fost avertizați să nu vorbească despre perioada detenției și atenționați că sunt supravegheați permanent. A urmat o altă ședință la C. A. P. la care s-a hotărât reprimirea lor la muncă.
Pe perioada detenției, familiile celor arestați au fost timorate și persecutate. Nu lipseau amenințările că arestații nu se vor mai întoarce. După înapoiere, foștii deținuți au fost marginalizați și urmăriți. Au avut de suferit și copiii acestora, nefiind admiși să urmeze anumite școli. După prăbușirea comunismului în anul 1989, cei care au suferit arestări au fost incluși în categoria foștilor deținuți politici și au primit o pensie simbolică …
Unele aprecieri asupra revoltei din anul 1962 au fost făcute retrospectiv și de către Constantin Stănilă. El a fost martor al acestor evenimente, „ca simplu membru în C. A. P.”. Se declară mândru pentru că a „condus activitatea C. A. P. - ului timp de 21 de ani, apoi ca primar al comunei, încă cinci ani”, fiind în general apreciat de săteni. El a pus în ecuația declanșării evenimentului trei elemente: a) nedreptatea făcută țăranilor, b) participarea și „înfierbântarea” acestora în dimineața zilei de 26 octombrie (Ziua Sfântului Dumitru) la cele aproximativ 12 pomeni făcute în sat, c) acțiunea unor țărani agitatori care „mergeau prin sat, și spuneau oamenilor că li se ia porumbul”. El considera că „au greșit și șefii de la județ că nu au făcut calculele bine de la început și lumea s-a simțit mințită, dar și oamenii, care s-au lăsat atrași în cursa violențelor” .
Nuanța participării oamenilor la pomeni, și a efectului vinului consumat aici a fost sesizată și de către săteanul Dumitru Oprea , iar cuvântul „instigatori” apare utilizat și în relatările lui Constantin Gh. Iamandi din Bordușani . Procesul descifrării acestui eveniment se află, evident la început, miturile comunismului încep a fi deșirate …, iar fenomenul uitării nu se poate produce .” (Prof. univ. dr. Gheorghe Calcan., Extras din Referatul „Revoluția” din Comuna Săgeata, Județul Buzău, împotriva „Cooperativizării Agriculturii”)
DIN MĂRTURIILE UNOR CONSĂTENI
„După ce s-a cules aproape totul de pe câmp, urma să se primească drepturile în cereale, aşa cum se stabilise în ședința de constituire a CAP-ului, prin luna aprilie a anului 1962. În acele zile de toamnă lumea devenise bănuitoare că cei care erau la conducerea colectivei nu se ţin de cuvânt. Şi aşa se observase unele abuzuri şi unele ordine de sus, care-i defavorizau. Se interzicea tăierea vițeilor. Cei din conducere făceau unele abuzuri, luau viţei mici, de la oamenii din sat, cam de trei 3 luni şi înlocuia, cu ei, tăurașii de la CAP, pe care-i tăia în folos personal sau pentru a duce plocoane pe la judeţ, sau pentru unele interese de școlarizare „formală”. Un hâtru, bun de glume a lansat o zicală reţinută în memorie de mulţi săteni: <Cu vițeii noştri, scoatem boii la lumină!>.
Am auzit că lumea în sat este agitată şi se striga: „Săriți oameni buni, că a venit miliţia şi ne ia porumbul din pătule!” La revoltă a participat toată lumea satului. Lumea a mers şi s-a opus încărcării. Ei au sunat la Buzău şi de acolo a venit miliţia cu camioane. Lumea s-a opus şi a început încăierarea. De la grajdurile în construcţii, erau materiale lemnoase, pe care sătenii le-au folosit ca arme de luptă. Miliţia i-a prins pe: Mircea Florea, Radu Octav şi Radu Oprișan şi a început să-i tortureze, fiind ținuți cu faţa în jos, în camioane. Sătenii au intensificat atacul şi i-au scos din maşină pe cei trei. Gheorghe Lalu, de la şosea, a agitat lumea împotriva miliţiei, dar apoi a devenit aliat cu milițienii şi i-a denunțat pe toţi participanții la revoltă. Cei arestați l-au denunțat şi pe el.
La cooperativă, la Benone, Ghițan (Gheorghe Lalu), ajuta la cântar şi avea o expresie pe care o repeta mereu, în glumă „cu bătaie ca la miliţie!”
În timpul revoltei am intrat în magazin, la chemarea lui Benone, să fie scos din mâna femeilor, că acestea intrau să-l scoată pe instructorul de partid Enache (care de fapt nu era acolo). Să scape de femei, care voiau să-l bată, m-a chemat pe mine şi pe Ion Pană (Cerbu), să vadă cum stă treaba şi am văzut că nu era înăuntru. Am comunicat femeilor şi s-au liniștit.
Din cauza asta, Benone a declarat că Enache Dedu şi Ion Pană au intrat să-l scoată pe instructor şi să-l bată.
Vreo 4 – 5 zile am dormit pe câmp, împreună cu Stan Bârsan şi fratele, Costică Dedu. După acele zile m-am culcat seara acasă şi în noaptea aceea a venit miliţia şi cu câţiva săteni îmbrăcați şi ei în miliţieni (Costică Rădoi şi Gheorghe Lalu). Unul din consăteni a luat un cuțit de pe masă şi-mi zicea: „A, cu cuțitul ăsta ai sărit la miliţie!?”
La Ploieşti eram considerat cel mai periculos, alături de Micea Florea. A venit la securitatea din Ploieşti şi comandantul securității din Buzău, căpitanul Rizea şi cu milițianul din comună, Andrei şi m-a acuzat de tentativă de omor la un milițian.
Bătaia a fost cruntă. Mă loveau cu tocul pantofului până leșinam, mă uda cu apă şi apoi mă băteau să mă scol. Mi-au căzut dinţii pentru că a trebuit să beau apă înghețată. Mâncarea consta din legume opărite şi turtoi, 5 cm X 5 cm.
Cei arestați au fost următorii: Enache Dedu, Ion Enache (Pleașcă), Chiriţă Onea, Spiru Moise, Constantin Tudor (al lui Agachi), Ion Cazan (Nelu lui Nae Cazan), Ion Cazan (Bau), Stan Bârsan, Neagu Bârsan, Florea Săftoiu, Gicu Săftoiu, Ion Toma (al lui Lisandru Puşcoi), Neculai Moise( al lui Gheorghe Damian), Victor Enache (a intrat total nevinovat, căci venea de la Buzău, cu țiglă pentru grajdurile CAP-ului, s-a împotmolit în gârlă şi a sosit abia spre ziuă. De fapt, la revoltă fusese fratele său, Titi, care a ştiut să plece la Bacău, unde avea domiciliul), Radu Oprişan, Gheorghe Dobre (al lui Urleanu), Miţa Macovei.
Am fost arestați în data de 1. nov. 1962 şi după 40 zile, au cerut familiilor să ne dea de îmbrăcat pentru iarnă. Apoi am fost transportaţi la Galați, cu Bou –Vagon, unde am fost ținuți 5 zile la Penitenciar, ca pe animale şi de acolo am fost trimişi în lagărul de la Periprava (la ieşirea Dunării în mare).
La Periprava, am fost prinşi la diverse meserii şi am fost școlarizați pentru ele: dulgher, zidar, agricultor.
Pentru că știam să cos la maşină, am fost încadrat pe postul de croitor şi am lucrat o iarnă întreagă la atelierul de călcat haine, pentru ofiţerii de miliţie.
Celelalte aspecte legate de motivele revoltei şi de modul în care autoritățile au încercat, în mod dictatorial să impună ridicarea recoltelor colectivului, am văzut că aveţi informaţii.” (Enache Dedu – Dâmbroca, participant la revoltă)
Revolta de aici a avut ca punct de plecare acțiunile dâmbrocenilor, cu care borduşenenii constituiau același C. A. P. Oamenii s-au strâns pe ulițe strigând: „Jos C. A. P. - ul!”, „Jos Partidul Comunist!”, „Nu mai vrem colhoz!”. După aceea ei au ajuns în centrul satului într-o mare surescitare, strigând lozinci. De la Buzău au sosit grupe de câte 20 de milițieni și 20 de militari. Oamenii au fost fugăriți prin sat și capturați. Cei prinși, destul de numeroși, au fost închiși mai multe luni și bătuți.
Constantin Gh. Iamandi își amintește că a fost reținut trei zile și trei nopți la primăria din Săgeata, unde a fost anchetat și bătut din oră în oră de un anume colonel Marcu. Au fost urmăriți în mod special așa zișii instigatori ai revoltei. Șase-zece oameni din localitate au fost privați de libertate. Detenția cea mai mare (2-3 ani de închisoare) au avut -o Ion Dinu și Dăniță Damian .
DIN MĂRTURIILE UNOR SĂTENI
„La Dâmbroca a fost, într-adevăr în toamna anului 1962, o revoluţie”, susține Gheoghe Calcan, octogenar din satul Borduşani. „Starea de agitație din satul vecin s-a întins şi la noi, la ea participând 10 – 15 inși”
Constantin Gh. Iamandi, de 77 ani, din Borduşani: „Răscoala a avut loc de pornire Dâmbroca. Satul s-a transformat, precum la răscoala din 1907, într-o adevărată vâlvătaie.
Cu rapiditate au venit forte de represiune de la Buzău, vreo 20 de miliţieni şi tot atâția soldați, i-au arestat pe instigatori, printre care 10 din Dâmbroca, 10 din Săgeata şi 2 din Borduşani..........”
Gheorghe Vasile, de 78 ani, din Borduşani: „........Auzind de protestul justificat al cooperatorilor şi nu numai al lor, ci şi a altor săteni: din Dâmbroca, Beilic, Borduşani, spre a nu mă amesteca cu aceştia, mai ales în stadiul de anchetă, arestări şi întemnițări, întorcându-mă de la Buzău, unde am fost după cumpărături, m-am furișat acasă pe căi lăturalnice, pe câmp.......În scurt timp am fost chemat la sediul primăriei din Găvăneşti, în biroul preşedintelui, Anton Albu, în care se găsea şi instructorul de partid, unul pe nume Panait. Acesta avea spume la gură, ameninţa, înjura şi bătea cu pumnul în masă. Îi dicta preşedintelui, precum un zbir, cum să facă retribuția muncii: „– Nu le dai ăstora decât 3 kg grâu la ziua de muncă! Ai înţeles?”(Extras din „ REVISTA NOASTRĂ” nr.13/decembrie 2008)
Vestea celor petrecute la Dâmbroca a ajuns repede în Săgeata. Instantaneu, ulițele satului au fost cuprinse de zarvă și forfotă, producându-se o mare „înghesuială” de oameni care strigau lozinci. Rapid oamenii s-au adunat în centrul satului vociferând împotriva autorităților locale și a rânduielilor impuse de regimul comunist. Mașina primului secretar al partidului comunist de la Buzău, sosit aici, la centrul de comună, a fost răsturnată. Rapid au fost aduse forțe armate de la Buzău. Localitatea a fost împânzită de forțe de securitate. Clopotele bisericii au fost blocate și puse sub pază . Forțele militare au înfrânt rapid răzmerița, făcând ordine destul de repede în localitate. Mulțimea a fost fugărită și lovită cu bastoanele de trupele sosite aici. Oricine circula prin localitate era oprit și obligat să stea închis în casă. Staționarea forțelor de ordine aici s-a prelungit. Zamfir Pâslaru din Beilic, satul vecin, relatează faptul că a găzduit pentru o noapte pe unul din pompierii aduși de la Buzău, care a fugit pentru a scăpa din încăierările din localitate. Mai mulți săteni au fost prinși, aduși la postul de miliție și la primărie unde au fost bătuți cu sălbăticie. Zece persoane dintre aceștia au fost arestate .
Acest moment mi-a rămas puternic întipărit în minte deși eram copil. Era toamnă. Împreună cu mama, pe geamul camerei din antreu am ridicat ușor hârtia dintr-un colț ce camufla geamul și am văzut cum o grămadă de oameni era mânată în trap, pe drumul principal, ca o turmă, de către milițieni care dădeau continuu și la întâmplare în stânga și-n dreapta cu bastoanele. Ulterior am asemănat peren această imagine cu tabloul La împărțitul porumbului al luiȘtefan Luchian. „Coana Zamfira”, care venea la noi în vizităcândși când,profitând că nu aveam poarta încuiată s-a furișat în curtea noastră, ascunzându-se între casă și gard. Leana lui Chiț (Costică Ene) lovită de milițieni a rămas în șanț. „Turma” a fost dusă în bastoane în curtea C. A .P. - ului și aici a trecut gârla (apa Buzăului), ascunzându-se în pădure (Cotu Băcanului). Au urmat arestările, oamenii care nu au mai venit, și despre care nu se vorbea, ori se vorbea tainic în șoaptă.
Despre consecințele participării la revoltă am luat cunoștință în mod tainic. Nu se vorbea! Mai mult se intuia. Frânturi de conversații ascunse prindeam din discuțiile adulților pe la răspântia ulițelor. Zvonul revoltei de la Dâmbroca a fost adus de X și de Y, care au venit cu bicicleta (și au fost rostite nume pe care nu le mai rețin). În clasele primare am avut o colegă de clasă, Mariana lui Terente (Ion Toma) despre care mai mult se știa și nu se vorbea că are mama la pușcărie! Participase la revoluție (Clara lu` Terente)! Se auzea că ar fi avut un rol activ! Vociferase și fusese un fel de lider. Aceste lucruri pătrundeau ca un nor în mintea mea, copil, acum elev de 7-8 ani. Percepția mea era că la școală colega în cauză era privită cu un fel de compasiune mută de comunitatea didactică și chiar de către noi, colegii, mici copii. Aveam o soră cu ceva ani mai mare, și eram contaminați de compasiunea mută a comunității sătești și didactice care imprimau mesajul că cele două fete rămăseseră doar în grija tată lor. Se transmitea unda fiorului că fusese bătută mult! Nu s-a mai întors, sau a venit și a mai trăit foarte puțin! Nici fetele nu s-au prea mai întors prin sat după ce s-au mărit. Toată lumea vorbea mut, știindu-se despre mama Marianei că a murit din cauza bătăilor suferite acolo.
Eram prin curte, parcă alături de tata și mama era și Cumătru (Iancu Oancea). Deodată am auzit o veste. A venit Traian! Nea Traian era fiul lui Cumătru Iancu, și eram oarecum vecini. Nea Traian venise de la închisoare. Participase la revoluție! Nu a mai trăit foarte mult după aceea! Toată lumea dădea verdictul. Se știa că suferea de inimă! Întotdeauna însă când era discutat cazul lui, boala de inimă era conjugată cu „sperietura” și cu bătăile pe care le-a îndurat el atunci! Teroarea noului regim trebuia să pătrundă în toate fibrele națiunii, iar dacă se reușea privarea de libertate a unui procent notabil din populație, restul, înspăimântat putea să se resemneze și să accepte sistemul . Practica terorii dădea rezultatele scontate întrucât „frica a fost bine implantată în conștiința” tuturor indivizilor.
Vestea evenimentelor din satele vecine a ajuns și la Beilic. Zamfir Pâslaru a găzduit o noapte un militar care s-a refugiat aici din pricina confruntărilor. Gheorghe Vasile din Banița, întorcându-se acasă de la Buzău, pentru a se proteja, a ales să meargă pe câmp ocolind satele, inclusiv Beilicul.
Aceste localități alcătuiau la acea dată comună separată. Primăria și C. A. P. - ul se aflau la Găvănești. Gheorghe Vasile din Banița se întorcea pe timpul revoltei (când continuau anchetele și arestările în Săgeata) de la cumpărături, de la Buzău. Pentru a se feri de eventuale complicații, a ocolit satele revoltate, ajungând acasă pe câmp. A fost chemat la primăria din Găvănești unde l-a auzit pe instructorul de partid Panait țipând, înjurând, bătând cu pumnul în masă și amenințându-l pe președintele C. A. P. - ului Anton Albu, să nu dea țăranilor mai mult de 3 kg de grâu la ziua de muncă. Gheorghe Vasile a intervenit relatând ceea ce s-a întâmplat la Dâmbroca. Instructorul de partid s-a speriat și a fugit la Buzău, trecând apa prin râu și ocolind astfel satele răzvrătite.
De teama repetării scenariului din satele vecine, inginerul șef al C. A. P. - ului Nicolae Aldea a dispus împărțirea întregii cantități de porumb către săteni .
Revolta țăranilor din comuna Săgeata din toamna anului 1962 constituie un moment notabil din istoria rezistenței naționale împotriva comunismului. Ea a început în satul Dâmbroca și s- a întins în întreaga comună. Localnicii, la nivelul orizontului lor local au perceput-o ca o veritabilă revoluție. Ea s-a declanșat în chiar anul în care Partidul Comunist anunța (și chiar sărbătorea) cu emfază încheierea procesului de cooperativizare. Din acest punct de vedere ea a dat o puternică lovitură „mută” filozofiei și praxiologiei comuniste. Ea s-a încadrat unei serii mai largi de proteste naționale împotriva „noii orânduiri socialiste”.
Ea demonstrează demnitatea nativă a țăranului român față de adevăr și de repulsie față de înșelăciune și minciună. Sătenii din Dâmbroca capătă involuntar un veritabil monument al recunoștinței colective. Plecăciune țăranilor din Bordușani și Săgeata care li s-au alăturat.
Revolta din comuna Săgeata a fost reprimată cu sălbăticie. Ea arată teama conducătorilor față de astfel de modele. Ea a fost reprimată rapid și brutal. Duritatea reprimării ei a impus și tăcerea. Despre revolta din Săgeata au știut tainic doar cei implicați. Aproape nimeni nu a îndrăznit în epocă să vorbească liber și deschis despre această revoltă.
Factorii centrali, guvernamentali, cu siguranță au urmărit îndeaproape și monitorizat evenimentele de la Săgeata. Cu certitudine ei au fost cei care au decis ca țăranilor din comuna Săgeata să nu li se întocmească un proces în justiție. Regimul nu trebuia să se înregistreze cu noi acțiuni de contestare a regimului „celei mai drepte și umane societăți pe care a cunoscut-o omenirea vreodată”. Eliberarea țăranilor arestați s-a realizat în contextul adoptării decretelor de eliberare a deținuților politici din anii 1963 – 1964, când decidenții politici se străduiau să proiecteze o nouă lumină asupra societății pe care ei o conduceau.
„Revoluția” din comuna Săgeata are o semnificație aparte nu numai în istoria locală, dar prin context, desfășurare, conținut și urmări ea capătă un loc bine definit și pe harta revoltei naționale împotriva regimului și practicilor sistemului politic comunist.
|
|
|
|
Enache Alexe
|
Anica Alexe |
C-tin Alexe |
Maria Alexe |
Se cuvine să prezentăm, mai în detaliu, pe cel mai vehement opozant al colectivizări, Enache Alexe, un model de cinste, omenie și credință în Dumnezeu, un bun soț, tată și bunic. În carte, pe la capitolele Cadrul Istoric și la Capitolul Peceți de omenie, sunt referiri mai ample care dovedesc vitejia, spiritul de dreptate și calitatea de bun pentru familia lui, pe calea credinței în Dumnezeu și a respectării poruncilor domnului. Am observat o recunoștință fără margini a fiului lui, Pr. Protopop Constantin Alecse.
Un alt înverșunat luptător împotriva colectivizării
Gheorghe I. Lalu |
|
Gheorghe I. Lalu
„M-am născut în 1939 în satul Dâmbroca, din familia Ion Lalu. De foarte mic am rămas orfan de tată. Mama a rămas cu doi copii: eu şi sora mea mai mare, Miţoaica. Ne-am zbătut mult să supraviețuim în vremurile războiului, ale foametei şi mai apoi pe timpul colectivizării.
Ne-am opus colectivizării, împreună cu mai mulţi oameni din sat şi am avut de tras multe necazuri şi umilințe. În 1962, când se finaliza cooperativizarea am arat 2,5 ha, din 6 ha, pe care le dețineam, ca să nu ni le ia în colectivă pe toate. Toamna au venit să secere grâul, în octombrie.
Până atunci nu am dat voie şi au venit cu securitatea să ne aresteze. L-au treierat şi l-au dus la Sfatul Popular, iar noi am rămas „cu ochi-n soare”. Primarul şi cu oameni din sat ne-au luat grâul. Fetele lui nea Enache, împreună cu tatăl lor se luptau cu oamenii sfatului popular şi ţineau de căruţă să nu le-o ia. Ne chemau la miliţie şi ne torturau, mai ales pentru că unchiul, Gheorghe Stanciu, ştia nemțește. Toţi oamenii satului mă desconsiderau.”
|
ANCHETAŢI, fără a fi internați în lagărul de la Periprava
01. Moise Chiriţă , anchetat 1,5 luni la Ploieşti
02. Pană Neculai ( Târlai) , anchetat 1,5 luni la Ploieşti
03. Preda Benone (în loc de Gheorghe). A fost rănit la picior şi securitatea nu l-au mai dus la Periprava, ci l-au internat în spital.
ANCHETAȚI și internați în lagărul de la Periprava
„Am văzut multe în viaţă, iar satul Dâmbroca a fost vatra vieţii mele. În ea au ars anii mei tineri, au defilat flăcările războiului, ale secetelor, ale revoltei sătenilor din 1962, la care am participat şi pentru care am suportat rigorile acelor legi nedrepte. Am fost educat să fiu harnic şi cinstit şi am avut model pe tatăl meu, care a fost chiar edil al satului, în anii 1934 – 1936. Dar să răspund la întrebarea ce mi-aţi adresat: - Prea multe despre primul război nu prea am a spune, căci nu existam pe vremea aceea, şi ştiu doar de la tata, căci el a luptat în acel război.” (Stan Bârsan)
|
|
|
Ștefan-Stan Bârsan |
Enache N Dedu |
Neculai Moise |
„La revolta satului, din octombrie 1962, a participat majoritatea sătenilor. Revoltaţii cei mai implicaţi au fost: Enache Dedu, Ion Enache (Pleașcă), Chiriţă Onea, Spiru Moise, Constantin Tudor (al lui Agachi), Ion Cazan (Nelu lui Nae Cazan), Ion Cazan (Bau), Stan Bârsan, Neagu Bârsan, Florea Săftoiu, Gicu Săftoiu, Ion Toma (al lui Lisandru Puşcoi), Neculai Moise (al lui Gheorghe Damian), Victor Enache (a intrat total nevinovat, căci venea de la Buzău, cu ţiglă pentru grajdurile CAP-ului, s-a împotmolit în gârlă şi a sosit abia spre ziuă. De fapt, la revoltă fusese fratele său Titi, care a ştiut să plece la Bacău, unde avea domiciliul), Radu Oprişan, Gheorghe Dobre (al lui Urleanu), Miţa Macovei. Cei menționați au suportat rigorile legilor strâmbe ale comunismului, ajungând în lagărul de muncă de la Periprava, pentru un an şi jumătate.” (Enache Dedu)
Bibliografie
Vezi Victor Andreica, Florentin - Stelian Albu, În căutarea unei noi șanse, Săgeata, Editura Editgraph, Buzău, 2010. Vezi și Gheorghe Calcan, Din toponimia comunei Săgeata, Județul Buzău, în “Numele şi numirea”, Actele Conferinţei Internaţionale de Onomastică, Ediția I: Interferențe multietnice în antroponimie, Baia Mare, 19–21 septembrie 2011, Editor: Oliviu Felecan, Editura Mega, Colecţia Universitas, Cluj-Napoca, 2011, p. 399-408. Gheorghe Calcan, Nume de străzi ale localităților din Comuna Săgeata, județul Buzău, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Facultatea de Litere, Centrul de Onomastică, Conferința Internațională de Onomastică, “Numele şi numirea”, Ediția a II-a, Baia Mare: Onomastica din spațiul public actual, Proceedings of the Second International Conference on Onomastics „Name and Naming” Onomastics inContemporary Public Space, Baia Mare, May 9-11, 2013, Edited by Oliviu Felecan, Editura Mega, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, p. 254 – 262.
Victor Andreica, Florentin - Stelian Albu, op. cit., p. 89.
Costică Baroian își amintește că la ședința din primăvară instructorul de partid le-a spus că recolta va fi a celor care lucrează la C. A. P ., estimând chiar o distribuție de 10 kg boabe la ziua de muncă, iar toamna s-a vorbit de o repartizare de 4 kg de știuleți la ziua de muncă. (Mircea Iordache, Constantin Alecse, Dâmbroca. Curcubeu peste timp. Repere monografice, Editura Accent Print, Suceava, 2013, p. 64).
După spusele lui Dumitru Oprea cel care a tras clopotele a fost Ion Enache – Pleașcă. (Ibidem, p. 66).
Dumitru Oprea care face această afirmație susține că a doua zi ar fi venit în localitate, de la Ploiești, și secretarul de partid al regiunii, Balalia. Acesta ar fi convocat la școală o ședință a factorilor responsabili din C. A. P. La această ședință s-a aprobat predarea de către C. A. P. a cotei suplimentare de porumb, după care secretarul de partid a plecat. (Ibidem).
Conform relatărilor lui Enache Dedu cei trei țărani capturați au fost: Mircea
Florea, Radu Octav și Radu Oprișan. (Ibidem p. 67).
Dumitru Oprea povestește că s-au constituit echipe de anchetă pe fiecare uliță, în fața cărora erau chemați oamenii pentru cercetare. Cei care nu recunoșteau învinuirile erau bătuți pe pielea goală. (Ibidem, p. 66).
Metodele așa zisei cercetări și anchetări realizate de organele de represiune comuniste, ori condițiile de detenție sunt astăzi bine cunoscute din descrierile vastei literaturi concentraționare, a documentarelor de profil realizate de mass media națională ori de unele realizări cinematografice. Vezi spre exemplu „Tu vrei, mă banditule să dărâmi regimul?”, Interviu cu Mircea Nicolae, fost deținut politic, instalator la Cazinou, detașat la Canal, „Memoria”, Revista gândirii arestate, Editatăde Fundația CulturalăMemoria, sub egida UniuniiScriitorilor din România, Fondator Banu Rădulescu, București, nr. (86), 1, 2014, p. 85 – 94. Acest fost deținut politic relata: „Tot atunci se făcea și colectivizarea satelor, iar la Jilava au fost aduși numeroși țărani nevinovați, învinețiți de atâta bătaie. Fuseseră călcați în picioare și abia dacă le puteam desluși trăsăturile. Erau aproape în pielea goală și țin minte că i-am ajutat și noi cu niște haine” (Ibidem, p. 89).
Mircea Iordache, Constantin Alecse, op. cit., p. 67.
Eliberarea deținuților din lotul Săgeata s-a făcut în contextul decretelor de eliberare a deținuților politici din anii 1963-1964 (Vezi Alexandru Mihalcea, Mirel Stănescu, 50 de ani de la eliberarea deținuților politici, „Memoria”, Revista gândirii arestate, Editată de Fundația Culturală Memoria, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Fondator Banu Rădulescu, București, nr. (87 – 88), 2 – 3, 2014, p. 50 – 57). Acest context pare să explice și ne intentarea unor procese țăranilor implicați în revoltele din comuna Săgeata din toamna anului 1962.
Victor Andreica, Florentin - Stelian Albu, op. cit., p. 89, 252-252, 346.
Cf. Mircea Iordache, Constantin Alecse, op. cit., p. 64
Victor Andreica, Florentin - Stelian Albu, op. cit., p. 69. Referiri la revolta din Dâmbroca vezi și în Gh., Calcan, Impresionant!, în Mircea Iordache, Constantin Alecse, Dâmbroca. Curcubeu peste timp. Repere monografice, Editura Accent Print, Suceava, 2013, p. 10; Gheorghe Calcan, Mircea Iordache, Constantin Alecse, Dâmbroca – Curcubeu peste timp. Repere monografice, [Dâmbroca – A Rainbow Over Time. Monographic References], Accent Print Publishing House, Suceava, 2013, 372 p., Buletinul Universității „Petrol-Gaze”Ploieşti, Seria Ştiinţe Socio Umane şi Juridice, Vol. LXIV, nr. 2 /2013, p. 53.
O teoretizare a miturilor comunismului vezi la Claudia – Florentina Dobre, Avatarurile imaginarului: miturile comunismului românesc, „Memoria”, Revista gândirii arestate, Editatăde Fundația CulturalăMemoria, subegida Uniunii Scriitorilor din România, Fondator Banu Rădulescu, București, nr. (87 – 88), 2 – 3, 2014, p. 58
Vezi Valeriu Antonovici despre fenomenul uitării – You Tube, https://www.youtube.com/watch?v=czVxcD977n4, accesat în data de 5 ianuarie 2014
Relatările lui Gheorghe Calcan și Constantin Gh. Iamandi din Bordușani și Ștefan Bârsan din Dâmbroca. (Victor Andreica, Florentin - Stelian Albu, op. cit., p. 67-69, 252).
Mircea Iordache, Constantin Alecse, op. cit., p. 61.
Relatările lui Zamfir Pâslaru și Marin Drăgan din Beilic, Constantin Gh. Iamandi din Bordușani și Ștefan Bârsan din Dâmbroca. (Victor Andreica, Florentin - Stelian Albu, op. cit., p. 67 - 69, 252).
Referiri la „revoluția” din comuna Săgeata vezi și în Gheorghe Calcan, Victor Andreica, Florentin Stelian-Albu, Săgeata, Searching For A New Fortune, Editgraph Publishing House, Buzău, 2010, 396 p., BuletinulUniversităţii „Petrol-Gaze” Ploieşti, Seria Ştiinţe Socio Umane şi Juridice, Vol. LXIV, nr. 1 /2013, p. 83.
Claudia – Florentina Dobre, Un pays derière les barbelés. Brève histoire de la répresion communiste en Roumanie, Deuxième édition revue et augmentée, Editura Fundației Culturale Memoria, București, 2014, p. 27.
Victor Andreica, Florentin - Stelian Albu, op. cit., p. 70-74.
|
|